thumb|200px|right|Wolfgang Amadeus Mozart Wolfgang Amadeus Mozart a compus lucrări aparținând multor genuri muzicale: opere, simfonii, concerte și sonate pentru pian, cvartete de coarde și cvintete de coarde. Mozart a compus de asemenea muzică religioasă, lucrări pentru pian solo, alte forme de muzică de cameră, dansuri și divertismente.
Lucrările lui Mozart sunt clasificate "K." sau "KV" care corespund "Köchel Verzeichnis" (Catalogul Köchel), care este o clasificare mai mult sau mai puțin cronologică a lucrărilor lui Mozart realizată de muzicologul austriac Ludwig von Köchel.
Simfonii
Simfoniile lui Mozart au fost compuse într-un interval de 24 de ani, între 1764 și 1788. Conform investigațiilor recente Mozart nu a compus doar 41 de simfonii clasificate în mod tradițional ci până la 68 de lucrări complete aparținând acestui gen. Totuși, prin convenție, s-a păstrat numerotarea originală și, prin urmare, ultima sa simfonie rămâne "Nr. 41". O parte dintre simfoniile sale (K. 297, 385, 550) au fost revizuite de compozitor după primele lor versiuni.
Simfoniile din copilărie (1764-1771)
Acestea sunt simfoniile numerotate ale lui Mozart din perioada copilăriei.
Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, K. 16 Simfonia nr. 2 în Si bemol major, K. 17 (falsă, atribuită lui Leopold Mozart) Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, K. 18 (falsă, atribuită lui Carl Friedrich Abel) Simfonia nr. 4 în Re major, K. 19 Simfonia nr. 5 în Si bemol major, K. 22 Simfonia nr. 6 în Fa major, K. 43 Simfonia nr. 7 în Re major, K. 45 Simfonia nr. 8 în Re major, K. 48 Simfonia nr. 9 în Do major, K. 73/75a Simfonia nr. 10 în Sol major, K. 74 Simfonia nr. 11 în Re major, K. 84/73q Simfonia nr. 12 în Sol major, K. 110/75b Simfonia nr. 13 în Fa major, K. 112
Există și câteva simfonii nenumerotate din această perioadă. Majoritatea au primit un număr peste 41 (dar nu în ordine cronologică) într-o colecție mai veche a lucrărilor lui Mozart (Mozart-Werke, 1877–1910) dar în colecțiile mai noi sunt clasificate doar după numărul Köchel. Multe dintre aceste lucrări nu sunt universal atribuite lui Mozart.
Simfonie în Fa major, K. 75 Simfonie în Fa major, K. 76/42a (îndoielnică) Simfonie în Re major, K. 81/73l (îndoielnică) Simfonie în Re major, K. 95/73n Simfonie în Do major, K. 96/111b Simfonie în Re major, K. 97/73m Simfonie în Fa major, K. 98 (îndoielnică) Simfonie în Si bemol major, K. Anh. 214 (îndoielnică) Simfonie în Si bemol major, K. Anh. 216 (îndoielnică) Simfonie în Sol major „Vechiul Lambach”, K. Anh. 221/45a (Nr. 7a) Simfonie în Fa major, K. Anh. 223 Simfonie în La minor „Odense”, K. Anh. 220 (disputată)
Simfoniile din era Salzburg (1771-1777)
Niciuna dintre simfoniile compuse în această perioadă nu a fost publicată în timpul vieții lui Mozart.
Simfonia nr. 14 în La major, K. 114 (1771) Simfonia nr. 15 în Sol major, K. 124 (1772) Simfonia nr. 16 în Do major, K. 128 (1772) Simfonia nr. 17 în Sol major, K. 129 (1772) Simfonia nr. 18 în Fa major, K. 130 (1772) Simfonia nr. 19 în Mi bemol major, K. 132 (1772) Simfonia nr. 20 în Re major, K. 133 (1772) Simfonia nr. 21 în La major, K. 134 (1772) Simfonia nr. 22 în Do major, K. 162 (1773) Simfonia nr. 23 în Re major, K. 181/162b (1773) Simfonia nr. 24 în Si bemol major, K. 182 (1773) Simfonia nr. 25 în Sol minor, K. 183 (1773) Simfonia nr. 26 în Mi bemol major, K. 184 (1773) Simfonia nr. 27 în Sol major, K. 199 (1773) Simfonia nr. 28 în Do major, K. 200 (1774) Simfonia nr. 29 în La major, K. 201 (1774) Simfonia nr. 30 în Re major, K. 202 (1774)
Există câteva simfonii nenumerotate din această perioadă care utilizează muzică din operele lui Mozart din aceeași perioadă. Și aceste simfonii au primit număr peste 41.
Simfonie în Re major, K. 111 Simfonie în Re major, K. 126 Simfonie în Re major, K. 196 Simfonie în Do major, K. 208 Simfonie în Re major, K. 135
Există și trei simfonii din această perioadă care sunt bazate pe trei dintre serenadele lui Mozart:
Simfonie în Re major, K. 204 (bazată pe Serenada nr. 5) Simfonie în Re major, K. 250 (bazată pe Serenada "Haffner") Simfonie în Re major, K. 310 (bazată pe Serenada "Posthorn")
Simfoniile târzii (1778-1791)
Simfonia nr. 31 în Re major "Paris", K. 297 (1778) Simfonia nr. 32 în Sol major "Uvertură în stil italian", K. 318 (1779) Simfonia nr. 33 în Si bemol major, K. 319 (1779) Simfonia nr. 34 în Do major, K. 338 (1780) Simfonia nr. 35 în Re major "Haffner", K. 385 (1782) Simfonia nr. 36 în Do major "Linz", K. 425 (1783) Simfonia nr. 37 în Sol major, K. 444 (1783) Mulți ani aceasta a fost clasificată ca fiind o simfonie de Mozart dar cercetările au demonstrat că de fapt a fost compusă de Michael Haydn (Simfonia nr. 25), Mozart compunând doar introducerea lentă Simfonia nr. 38 în Re major "Praga", K. 504 (1786)
Ultimele patru simfonii (Nr. 39-42) au fost finalizate în aproximativ trei luni în 1788. Este posibil ca Mozart să își fi dorit ca aceste lucrări să fie publicate sub un singur opus, deși au rămas nepublicate până după moartea sa. Este posibil ca una sau două dintre ele să fi fost interpretate la Leipzig în 1789.
Simfonia nr. 39 în Mi bemol major, K. 543 (1788) Simfonia nr. 40 în Sol minor, K. 550 (1788) Simfonia nr. 41 în Do major "Jupiter", K. 551 (1788) Simfonia nr. 42 în Re major "Für Amy", K. 552 (1788)
Concerte Concerte pentru pian
Concertele pentru pian și orchestră ale lui Mozart sunt numerotate de la 1 la 27. Primele patru sunt lucrări din copilărie și sunt practic adaptări ale unor sonate pentru pian compuse de diferiți compozitori contemporani (Raupach, Honauer, Schobert, Eckart, C.P.E. Bach). Există și trei concerte nenumerotate, K. 107, care sunt adaptate după sonatele pentru pian compuse de Johann Christian Bach. Concertele nr. 7 și 10 sunt compoziții pentru trei, respectiv două piane. Restul de 21 sunt compoziții originale pentru pian solo și orchestră. Dintre acestea, 15 au fost compuse între 1782 și 1786 iar în ultimii cinci ani de viață Mozart a mai compus doar două concerte pentru pian.
Concertul pentru pian nr. 1 în Fa major, K. 37 Concertul pentru pian nr. 2 în Si bemol major, K. 39 Concertul pentru pian nr. 3 în Re major, K. 40 Concertul pentru pian nr. 4 în Sol major, K. 41 Trei concerte pentru pian în Re major, Sol major și Mi bemol major, K. 107 Concertul pentru pian nr. 5 în Re major, K. 175 Concertul pentru pian nr. 6 în Si bemol major, K. 238 Concertul pentru pian nr. 7 în Fa major pentru trei piane, K. 242 Concertul pentru pian nr. 8 în Do major "Lützow", K. 246 Concertul pentru pian nr. 9 în Mi bemol major "Jeunehomme", K. 271 Concertul pentru pian nr. 10 în Mi bemol major pentru două piane, K. 365 Concertul pentru pian nr. 11 în Fa major, K. 413/387a Concertul pentru pian nr. 12 în La major, K. 414/385p Concertul pentru pian nr. 13 în Do major, K. 415/387b Concertul pentru pian nr. 14 în Mi bemol major, K. 449 Concertul pentru pian nr. 15 în Si bemol major, K. 450 Concertul pentru pian nr. 16 în Re major, K. 451 Concertul pentru pian nr. 17 în Sol major, K. 453 Concertul pentru pian nr. 18 în Si bemol major, K. 456 Concertul pentru pian nr. 19 în Fa major, K. 459 Concertul pentru pian nr. 20 în Re minor, K. 466 Concertul pentru pian nr. 21 în Do major, K. 467 Concertul pentru pian nr. 22 în Mi bemol major, K. 482 Concertul pentru pian nr. 23 în La major, K. 488 Concertul pentru pian nr. 24 în Do minor, K. 491 Concertul pentru pian nr. 25 în Do major, K. 503 Concertul pentru pian nr. 26 în Re major "Încoronarea", K. 537 Concertul pentru pian nr. 27 în Si bemol major, K. 595 Rondo pentru pian și orchestră în Re major, K. 382 Rondo pentru pian și orchestră în La major, K. 386
Concerte pentru vioară
Cele cinci concerte pentru vioară ale lui Mozart au fost compuse la Salzburg în jurul anului 1775. Sunt apreciate pentru frumusețea melodiilor și pentru utilizarea ingenioasă a caracteristicilor expresive și tehnice ale instrumentului deși Mozart nu a folosit niciodată toate posibilitățile instrumentului cum au făcut alții după el (cum ar fi Beethoven sau Brahms).
Concertul pentru vioară nr. 1 în Mi bemol major, K. 207 Concertul pentru vioară nr. 2 în Re major, K. 211 Concertul pentru vioară nr. 3 în Sol major, K. 216 Concertul pentru vioară nr. 4 în Re major, K. 218 Concertul pentru vioară nr. 5 în La major, K. 219
Mozart a compus și un adagio și două rondouri pentru vioară și orchestră:
Adagio pentru vioară și orchestră în Mi major, K. 261 (1776) Rondo pentru vioară și orchestră în Si bemol major, K. 269 (între 1775 și 1777) Rondo pentru vioară și orchestră în Do major, K. 373 (1781)
În plus, mai sunt două concerte pentru vioară care nu sunt universal atribuite lui Mozart:
Concertul pentru vioară în Mi bemol major, K. 268 (Nr. 6) (1780) (atribuit lui Johann Friedrich Eck) Concertul pentru vioară în Re major "Kolb", K. 271a (Nr. 7) (1777)
Concerte pentru corn
De departe cele mai frecvent interpretate concerte pentru corn, cele patru concerte pentru corn ocupă un loc important în repertoriul corniștilor profesioniști. Au fost compuse pentru prietenul lui Mozart Joseph Leutgeb. Concertele, în special al patrulea, au fost compuse drept lucrări virtuoze care permiteau solistului să demonstreze o varietate de abilități la cornul fără valve din perioada lui Mozart. Concertele pentru corn sunt caracterizate prin dialogul elegant și umoristic dintre solist și orchestră.
Concertul pentru corn nr. 1 în Re major, K. 412 (1791) Concertul pentru corn nr. 2 în Mi bemol major, K. 417 (1783) Concertul pentru corn nr. 3 în Mi bemol major, K. 447 (c. 1784-1787) Concertul pentru corn nr. 4 în Mi bemol major, K. 495 (1786)
Concerte pentru instrumente de suflat din lemn
Concertul pentru fagot în Si bemol major, K. 191 (1774) Concertul pentru flaut, harpă și orchestră în Do major, K. 299 (1778) Concertul pentru flaut nr. 1 în Sol major, K. 313 (1778) Concertul pentru oboi în Do major, K. 314 (1777-1778) Concertul pentru flaut nr. 2 în Re major, K. 314 (1778) (o adaptare a concertului pentru oboi) Andante pentru flaut și orchestră în Do major, K. 315/285e (1778) Concertul pentru clarinet în La major, K. 622 (1791)
Simfonii concertante
Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră în Mi bemol major, K. 364 (1779) Simfonia concertantă pentru oboi, clarinet, corn, fagot și orchestră în Mi bemol major, K. 297b (probabil un aranjament al Simfoniei concertante pentru flaut, oboi, corn, fagot și orchestră din 1778, pierdută)
Acestea nu au fost singurele încercări ale lui Mozart în gen. În această perioadă a mai compus alte lucrări dar nu au fost niciodată terminate.
Simfonia concertantă pentru vioară, violă, violoncel și orchestră în La major, K. 320e (c. 1779, fragment) Simfonia concertantă pentru pian, vioară și orchestră în Re major, K. Anh. 56 (1778, fragment)
Alte concerte
Concertul pentru trompetă, K. 47c (pierdut) Concertul pentru violoncel, K. 206a (1775, pierdut)
Muzică pentru pian
Primele compoziții ale lui Mozart sunt sonatele pentru pian și alte lucrări pentru pian deoarece acesta este instrumentul cu care a avut loc educația sa muzicală. Aproape tot ce a compus pentru pian era destinat pentru a fi interpretat de el însuși (sau de sora sa, și ea o pianistă desăvârșită). Între 1782 și 1786 a compus 20 de lucrări pentru pian solo (inclusiv sonate, variațiuni, suite, fugi și rondouri) precum și lucrări pentru pian la patru mâini și pentru două piane.
Sonate pentru pian
Sonata pentru pian nr. 1 în Do major, K. 279 (Munchen, 1771) Sonata pentru pian nr. 2 în Fa major, K. 280 (Munchen, 1771) Sonata pentru pian nr. 3 în Si bemol major, K. 281 (Munchen, 1774) Sonata pentru pian nr. 4 în Mi bemol major, K. 282 (Munchen, 1774) Sonata pentru pian nr. 5 în Sol major, K. 283 (Munchen, 1774) Sonata pentru pian nr. 6 în Re major, K. 284 (Munchen, 1775) Sonata pentru pian nr. 7 în Do major, K. 309 (Mannheim, 1777)