Wojciech Łobodziński (; n. 20 octombrie 1982 în Bydgoszcz), este un fotbalist polonez care joacă ca mijlocaș pentru Miedź Legnica.
Cariera la club Łobodziński a început să joace fotbal la Zawisza Bydgoszcz. În 1999 a ajuns la Stomil Olsztyn unde a debutat în Ekstraklasa. Ulterior, Łobodziński s-a transferat la Wisła Płock, unde a jucat până în 2003. Apoi, el a jucat pentru Zagłębie Lubin și a ajutat echipa să câștige campionatul Ekstraklasa în sezonul 2006-07. În 2008 Łobodziński a fost cumpărat de Wisła Cracovia, unde a jucat până în 2011, câștigând campionatul de trei ori. În 2012 a ajuns la ŁKS Łódź.
Carieră la națională A făcut parte din echipa Poloniei U-16 care s-a plasat pe locul al doilea la Campionatul European de Fotbal sub 17, în 1999, făcând parte și din echipa care a câștigat Campionatul European U-18 în 2001. Pe 6 decembrie 2006, și-a făcut debutul pentru echipa de seniori a țării sale în victoria cu 5 - 2 victoria împotriva Emiratelor Arabe Unite, într-un meci amical. A marcat două goluri la națională, primul pe 4 martie 2007 într-un meci cu Azerbaijan, disputat la Varșovia și câștigat de polonezi cu scorul de 5-0. Al doilea meci în care a marcat a fost cel amical cu Republica Cehă din 6 februarie 2008, care s-a jucat la Cipru și s-a încheiat cu scorul de 2-0. Łobodziński a fost inclus în lotul Poloniei la Euro 2008, jucând în toate cele trei meciuri.
Titluri Sursă Zagłębie Lubin Ekstraklasa: 2006-07 Supercupa Poloniei: 2007
Wisła Cracovia Ekstraklasa: 2007-08, 2008-09, 2010-11
Internaționale Campionatul UEFA U-18: 2001
Statistici ClubSezonLigăCampionatCupăCupe europeneTotalMeciuriGoluriMeciuriGoluriMeciuriGoluriMeciuriGoluriZawisza Bydgoszcz1998–1999III Liga44––44Stomil Olsztyn1999–2000Ekstraklasa1030–40Wisła Płock1999–2000Ekstraklasa3010–402000–2001Ekstraklasa3110–412001–2002I Liga17170–2412002–2003Ekstraklasa16150–211Zagłębie Lubin2003–2004I Liga24510–2552004–2005Ekstraklasa237146–37132005–2006Ekstraklasa29391–3842006–2007Ekstraklasa30360213842007–2008Ekstraklasa1505220222Wisła Kraków2007–2008Ekstraklasa11150–1612008–2009Ekstraklasa26260603822009–2010Ekstraklasa27151203422010–2011Ekstraklasa602020100ŁKS Łódź2011-2012Ekstraklasa111––111Miedz Legnica2012–2013I liga147 - -–1472013–2014I liga9110 -0101TotalTotal carieră269 38 71 10 141 354 49
Note
Legături externe Profilul de jucător pe FIFA.com Profilul de jucător pe uefa.com
Categorie:Nașteri în 1982 Categorie:Fotbaliști ai ŁKS Łódź Categorie:Fotbaliști ai Wisła Cracovia Categorie:Fotbaliști ai Zagłębie Lubin Categorie:Fotbaliști ai Zawisza Bydgoszcz Categorie:Fotbaliști internaționali polonezi Categorie:Sportivi polonezi în viață Categorie:Oameni din Bydgoszcz