Plutăritul este o ocupație tradițională ce constă în transportarea lemnelor din exploatațiile forestiere legate în plute, pe cursurile de apă, de la munte la șes.DEXonline: plutărit

Tradiția plutăritului din Austria, Republica Cehă, Germania, Letonia, Polonia și Spania, a fost înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, UNESCO, în 2022.

miniatura|Plutăritul în Romania Plutăritul în România O ocupație veche de sute de ani, în România plutăritul s-a practicat pe râurile Bistrița (cu afluenții Dorna, Cârlibaba, Neagra etc), Siret, Suceava și Moldova, Mureș, Vaser și Bârzava.

Într-un raport din 11 iunie 1798 intitulat „Memoriu despre Moldova”, Joseph Parant (1773-1806), viceconsul francez la Iași, nota: „În împrejurimile orașului Piatra Neamț există un codru uriaș. În acesta fac turcii tăierea iar domnul pune să se taie pentru ei lemnul de construcție pe care-l socotesc potrivit pentru marina lor; și aceasta se datorește ușurinței transportului său pe apă, până la Galați, el fiind dat la vale în Bistrița, care îl duce în Siret și acesta până la Dunăre”.Prelepciuc, Aurel Gheorghe (2022). Un aspect mai puțin cunoscut al plutăritului de la răsărit de Carpați. Călătoria de agrement (PDF) Revista de Istorie

Plutăritul începea de obicei la 15 martie, odată cu dezghețarea râurilor, și ținea până la 15 noiembrie.

Plutele erau alcătuite din două, până la trei table distincte, legate între ele cu sârmă. O tablă era formată din 20-30 de bușteni. Tabla care plutea în față se numea buzar, ultima codar, iar cele intermediare se numeau mijlocare.

Când debitul râului era mic se făceau închizături sau baraje, în spatele cărora se strângea apa. Acestea se numeau haituri în Moldova și dugașuri în Transilvania. miniatura|Lascar Vorel, Plutași pe Bistrița, ulei pe carton 405x350, Muzeul de artă din Piatra NeamțPlutașii erau cei care confecționau plutele și le conduceau. De regulă la o plută lucrau doi oameni, care apoi o și transportau. Ea avea un cârmaci, care conducea, și un dălcăuș care îi dădea ajutor. Dragoman (termen turcesc) era numit cel care dădea în primire pluta sau făcea recepția ei la destinație.

Plutașii își aveau semnele lor, pe care le crestau pe lemnele plutei, constituind semne de cunoaștere și în unele cazuri de proprietate.

În Transilvania, Mureșul era râul principal de plutărit.

Plutele în drumul lor spre Austro-Ungaria, ajungeau din Mureș în Tisa și de aici, adesea, în Dunăre până la Belgrad.

O caracteristică specifică a plutăritului pe Mureș era transportul caselor de bârne, în regiunea Gheorghieni erau meșteri specializați în construcția de asemenea case. Se mai transporta și cherestea pentru negustorii de lemn din Reghin sau, pe aceste plute se mai puneau uneori și bolovani de sare și grâne.

În funcție de forma și modul în care erau compuse, plutele erau de două feluri: pluta țoloșă și pluta dulab.

Pluta țoloșă, sau mureșană, era alcătuită din 16-18 bârne dispuse în așa fel încât și prova și pupa plutei să fie egale la lățime (se așeza o bârnă cu capătul gros și lângă ea a doua cu capătul subțire). Pentru a încheia pluta, se bătea în prima bârnă un cui de lemn de care se lega o funie ce ținea pluta în loc. Peste bârnele care formau plutele se puneau trei chingi, peste care se băteau cuie de lemn ce treceau prin fiecare bârnă. Pe trei bârne situate la mijloc, lângă chingi se construia jugul plutei. În mijlocul plutei era furcoaia, un lemn cu două coarne de care se agăța îmbrăcămintea pentru a nu se uda. Se construiau vetre de foc și așternute din paie. Plutele puteau avea 1 până la 4 cârme, după mărimea și felul curentului de apă. Aceste plute plecau pe Mureș în jos până unde apa era mai lină și se agățau mai multe plute la un loc.

Pluta cu dulab avea bârnele cu capetele subțiri se așezau la prova iar cele groase la pupa, formată din 5-12 fârtaie, fiecare fârtai cuprinzând 6-16 bârne.

În Muntenia plutăritul se practica pe Olt, unde buștenii erau tăiați în fierăstraie și gatere.

Țările Românești furnizau cea mai mare parte din lemn Istanbulului, pentru vasele flotei și construcții civile. Plutăritul pe Valea Bistriței

Pornind de pe Bistrița Aurie negustorii transportau până la Galați și Chilia, lemnul necesar pentru construcții de corăbii. Se transportau rășinoase (molid, brad) cu greutate volumică mai mică decât a apei, dar și lemele de foc (fag, stejar), după ce erau uscate jumate de an.Bereziuc, R. (1994). Transportul lemnului în Bucovina (PDF). Bucovina Forestieră, 3(1), 5-30miniatura|Plutași pe BistrițaLemnul era adus din timp în schelele de pe malul apei și stivuit, urmând ca de aici să se formeze plutele.

Plutașii de pe Bistrița erau împărțiți în două categorii: plutașii de munte și plutașii de șes. Plutașii de munte erau cei care conduceau plutele de la primul hait, cel de la Putredu, precum și de pe toți afluenții, până la Piatra Neamț. Plutașii de șes conduceau plutele de la Piatra Neamț la Bacău, apoi pe Siret până la Galați. Plutașii de munte nu depășeau Piatra Neamț, deoarece ei nu cunoșteau apa, după cum cei de șes nu se aventurau în amonte de acesta.

Dacă, la jumătatea secolului al XIX-lea, plutăritul pe Bistrița era plin de riscuri din cauza stâncilor din cursul de apă neregularizat. După 1885 au loc importante lucrări de amenajare, iar după 1918 plutăritul pe Bistrița a devenit și mai eficient, distanța de la Vatra Dornei la Galați fiind parcursă pe plute în 10 zile.

În Bucovina, încă de la începutul folosirii cursurilor de apă pentru transportul lemnului au existat reglementări oficiale. În 1786 împăratul Iosif al II-lea a dat Orânduiala de pădure pentru Bucovina, cel mai vechi cod silvic românesc, în care existau recomandări privitoare la legarea și conducerea plutelor. O dată cu Regulamentul poliției fluviale din 1842, sunt precizate obligațiile proprietarilor de plute privind dotarea plutelor cu oameni și ustensile, precum și necesitatea întreținerii construcțiilor hidrotehnice. Prin decretul autorităților locale ale Bucovinei, apărut în 1885, sunt stipulate dimensiunile plutelor, calitățile cerute plutașilor, locurile și modul de ancorare al plutelor etc. În anul 1898, au fost elaborate de Administrația pădurilor o serie de instrucțiuni cu referire specială la plutăritul pe Bistrița.

După anul 1948 transportul lemnului pe râurile din bazinul superior al Bistriței s-au intensificat ca urmare a exploatărilor impuse de SOVROM în vederea achitării despăgubirilor de război.

Din cauza construirii hidrocentralei de la Bicaz, plutele se opreau pe lacul de acumulare fără a-și mai continua călătoria pe Bistrița de vale și Siret. Plutăritului în literatură miniatura|291x291px|Jim și Huck pe plută, ilustrație de E.W. Kemble din prima ediție a romanului Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain

Plutăritul în literatura universală În literatura americană plutăritul pe fluviul Mississippi este descris în romanul Aventurile lui Huckleberry Finn publicat de Mark Twain în anul 1884.

Plutăritul în literatura română Ion Creangă în Amintiri din copilărie istorisește pățania cu dărâmare casei Irinucăi și capra ruptă în bucăți, în urma căreia se hotărăsc să fugă din Broșteni „cu pluta ceea la frate-meu Vasile, în Borca (...) căci plutele începură a umbla”

Mihail Sadoveanu, a trăit experiența unei astfel de călătorii, aparent plictisit, pe care o va reda însă cu o memorie uluitoare în paginile revistei Viața Românească. Plutăritului pe Valea Bistriței este descris și în volumul Țara de dincolo de negură, în capitolul intitulat „În singurătățile Rarăului a cântat cucoșul sălbatic” Romanul Baltagul, prezintă în primul capitol viața munteanului căruia „i-i dat să-și câștige pânea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața. Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței; după aceea îi fac plute pe care le mână până la Galați, la marginea lumii.” Galerie

Note

Bibliografie

Giurescu Constantin C., 1976. Istoria Pădurii Românești din cele mai vechi timpuri până astăzi, ediția a II-a revăzută ș adăugită, Editura CERES, București Ciobanu Ion N., 2004. Plutăritul pe Bistrița, Editura NORA, Piatra Neamț Ionescu D. Nicolae, 1991. Contribuții la istoria economiei forestiere din Bucovina, Editura CERES, București

Vezi și

Plută (mijloc de transport) Plutașul de pe Bistrița Categorie:Ocupații tradiționale ale românimii Categorie:Transporturi acvatice