Pietrarul de deșert (Oenanthe deserti) este o pasăre migratoare sau sedentară (în funcție de locurile de cuibărire) din familia muscicapidelor, ordinul paseriformelor, care cuibărește în nordul Africii și Asia Centrală și apare foarte rar în Europa, în special ca accidentală. În România a fost semnalată ca specie nouă la 6 decembrie 2017 lângă Lacul Techirghiol. Trăiește în stepele uscate și la marginile deșerturilor cu puțină vegetație, în albiile râurilor uscate acoperite cu tufărișuri răzlețe, în ueduri, în câmpiile acoperite cu pietriș și pietre, în nord-vestul Africii ajungând la 1500 m altitudine, iar în subcontinentul indian între 3000 și 5100 m. Este o pasăre mică, cât vrabia; lungimea corpului 14-15 cm; greutatea 15-34 g. Masculul în penajul nupțial are creștetul capului, ceafa și partea superioară a spatelui de culoare brun-nisipie; partea inferioară a spatelui, târtița și bazele rectricelor laterale ale cozii sunt albe sau alb-gălbui, restul cozii este negru. Părțile inferioare sunt alb-cremoase cu o nuanță gălbuie pe piept și pe flancuri. Aripa este neagră deasupra. Bărbia, partea inferioară a gâtului, părțile laterale ale feței și a gâtului sunt negre; negrul feței se unește cu negrul aripii. Deasupra ochiului se află o sprânceană albicioasă. Remigele scapulare sunt albe, restul remigelor sunt negre, tivite cu galben sau alb. Tectricele supraalare sunt negre; tectricele subalare și axilare negre, cu vârfuri albe. Ciocul, picioarele și ghearele sunt negre. Femela se distinge prin absența negrului de pe cap și gât. Se hrănește în principal cu nevertebrate (insecte, păianjeni, miriapode și viermi), mai rar cu semințe. Este o specie teritorială cu un teritoriu cuibăritor relativ mare, de circa 4 ha. Reproducerea are loc în februarie-iulie. Cuibul este construit din fire de iarbă și de rădăcini, căptușit cu iarbă mai fină, lână, păr sau pene; el este amplasat într-o gaură de pe marginea drumului sau de pe malul râului, în abrupturile verticale ale stâncilor, în ziduri, poduri sau alte construcții, sub o piatră, tufă sau sub grămezi de pietre, printre rădăcinile ieșite la suprafață sau în interiorul galeriilor vechi ale rozătoarelor. Ponta constă din 3-6 ouă, de culoare albăstruie cu pete mici ruginii și violete. Adesea depune două ponte pe an. Durata incubației este de 13-14 zile. Puii rămân în cuib 15-18 zile; după ce au părăsit cuibul ei rămân dependenți de părinți până la 3 săptămâni.Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Desert Wheatear (Oenanthe deserti). HBW Alive М.В. Яковлев. Регистрация пустынной каменки (Oenanthe deserti) в Украине. Авіфауна України, вип. 6, 2015WT Blanford, HE Dresser. Monograph of the Genus Saxicola, Bechstein. Journal of Zoology, 1874
Taxonomie și subspecii
Specia a fost descrisă pentru prima oară sub denumirea Saxicola deserti de Temminck în 1825, Egipt.
Patru subspecii sunt recunoscute: deserti (subspecia nominată), atrogularis (sin. salina), homochroa și oreophila. Mai mulți autori consideră subspecia atrogularis ca sinonimă cu subspecia deserti, din cauza deosebirilor foarte mici între ele. Hotarele subspeciilor nu sunt bine stabilite; detalii de mai jos sunt provizorii.Josep del Hoyo, Andrew Elliott, David A. Christie. Handbook of the Birds of the World. Volume 10: Cuckoo-shrikes to Thrushes. Lynx Edicions, 2005.Г. П. Дементьев, Н. А. Гладков, К. Н. Благосклонов, И. Б. Волчанецкий, Р. Н. Мекленбурцев, Е. С. Птушенко, А. К. Рустамов, Е. П. Спангенберг, А. М. Судиловская и Б. К. Штегман. Птицы Советского Союза. Том VI. Государственное Издательство «Советская Наука», Москва, 1954
Subspecii: Oenanthe deserti deserti (Temminck, 1825) - subspecia nominată, este sedentară în Egipt la est de delta Nilului (nord-estul Egiptului), în Peninsula Sinai, nord-vestul Arabiei, Siria, Israel și Palestina; Oenanthe deserti atrogularis (Blyth, 1847) - este o pasăre migratoare, cuibărește discontinuu în Iran, Asia Centrală, spre est până în Afganistan, centrul și sudul Kazahstanului, Mongolia, nord-vestul și nordul Chinei (nord-vestul Sinkiangului, Gansu, Shaanxi, centrul Mongoliei Interioare); iernează în nord-estul Africii (inclusiv în Socotra) și sud-vestul Asiei. Apare accidental în mai multe țări din Europa. Este ușor mai întunecată și mai mare decât subspecia nominată. Populația din sudul Kazahstanului este separată de unii autori în subspecia Oenanthe deserti salina (Eversmann, 1850), care este mai mică și mai deschisă la culoare decât subspecia atrogularis și are o dungă albă îngustă pe marginea externă a steagului intern al remigelor primare.О.В. Белялов, М.В. Пестов. О западной границе распространения пустынной каменки Oenanthe deserti в Прикаспийской низменности. Русский орнитологический журнал 2017, Том 26, Экспресс-выпуск 1488: 3482-3485 Oenanthe deserti homochroa (Tristram, 1859) - este sedentară, parțial migratoare, cuibărește în nordul Africii la vest de Nil, din sudul Marocului, Sahara Occidentală și nord-vestul Mauritaniei (capul Blanco) spre est până în nord-vestul Egiptului; iernează în Sahara și nordul Sahelului (din Mauritania spre est până în Ciad). Sunt cunoscute apariții accidentale în Anglia. Partea dorsală este mai întunecată și mai roșiatică decât la subspecia nominată. Oenanthe deserti oreophila (Oberholser, 1900) - este o pasăre de munte migratoare, cuibărește din estul Pamirului, munții Karakorum și Cașmir spre est până în Nepal, Podișul Tibet și vestul Chinei (vestul și sudul Sinkiangului, Qinghai); iernează în Arabia, sud-vestul Asiei, nord-vestul și centrul Indiei. Are mai mult alb pe aripă și este mai mare decât subspecia atrogularis.
Recunoașterea în teren
Are o lungime de 14-15 cm.
Masculul adult are creștetul și părțile superioare nisipii (mai deschise la culoare sau de la brun-nisipiu până la cenușiu în penajul uzat); partea inferioară a frunții, sprânceana și dunga de pe penele scapulare sunt albe; negrul de pe față și gât se unește (prin laturile gâtului) cu negrul supraalarelor mici și remigelor aripilor; târtița și tectricele supracaudale sunt albe sau alb-cremoase; părțile laterale bazale ale cozii (rareori vizibile pe teren) sunt albe, dar cea mai mare parte a cozii este neagră; pieptul și restul părților inferioare sunt palide, de la alb-cremos până la brun-nisipiu.Clement, P. ID Special: Northern, Isabelline and Desert Wheatears. Birdwatch November 2015. 2015. 281: 45-52.
Femela adultă este asemănătoare cu masculul adult, dar negrul de pe față și gât lipsește, fiind înlocuit pe față cu o culoare palidă, nisipie sau brun-nisipie cu o sprânceană nițel mai palidă, tectricele auriculare sunt întunecate, nisipii sau brunii, iar bărbia și gâtul sunt mai palide, nisipiu-cenușii sau brun-gălbui. Unele femele seamănă cu masculul adult, având fața și gâtul negricioase.
La subspecia nord-africane homochroa unele femele seamănă cu masculii acestei subspecii, având o nuanță mai rozacee sau brun-gălbuie pe cap și părțile superioare în penajul proaspăt neuzat, iar pieptul și flancurile sunt mai vădit rozacee sau brun-nisipii.
Subspecia oreophila, care este puțin mai mare cu aripi mai lungi, are mai mult alb pe remigele mediale secundare și primare și, de obicei, prezintă un pic mai mult alb sau brun-nisipiu la baza cozii.
Cei mai mulți masculi în primul an de viață sunt foarte asemănători cu masculi adulți (și cu femelele cu gâtul întunecat), iar determinarea vârstei se face mai bine prin contrastul între penele vechi (nenăpârlite) și cele noi (înlocuite) ale aripii. Penajul ca la adult, dar de obicei este tivit mai lat cu alb-gălbui pe față, pe partea inferioară și laturile gâtului care sunt negre (vârfurile palide la adult, sunt de obicei complet uzate la sfârșitul toamnei și absente în ianuarie). De asemenea, supraalare mari negru-fuliginoase sunt fin tivite pe vârfuri cu alb la adulți, iar în primul an de viață supraalare mari sunt brun-închise și tivite cu nisipiu sau cu brun-nisipiu, în timp ce extinderea palidului pe tectricele primare este de obicei semnificativă, care sunt brun închise, cu vârfuri foarte fine albicioase la adulți, dar în primul an sunt tivite complet cu brun-gălbui deschis.
Femela în primul an de viață în penajul proaspăt este foarte asemănătoare cu femela adultă, determinarea vârstei se face prin contrastul penelor aripilor, iar în penajul proaspăt prin tectricele primare brun închise cu vârfuri palid brun-gălbui, care de obicei cad primăvară (mai înguste și mai albe la femela adultă, negru-cenușii tivite îngust cu alb pe margini primăvară).
Descrierea
Masculul adult în penajul nupțial (primăvara și vara) al subspeciilor deserti și atrogularis are partea superioară a capului (creștetul), a gâtului (ceafa) și partea superioară a spatelui brun-nisipie; uneori, părțile superioare sunt cenușiu-brun-nisipii, cu o nuanță ocru pe spate. În penajul uzat, capul este mai cenușiu sau nisipiu murdar și penele cenușiu-negricioase pe ceafă și partea superioară a spatelui. Partea inferioară a frunții și sprânceana (dunga supraciliară care se întinde de la baza ciocului până la zona auriculară) sunt albe sau aproape albe; sprânceana poate fi destul de prost delimitată; la unii, este mai pronunțată în spatele ochilor. Penele scapulare sunt albe. Bărbia, partea inferioară a gâtului, părțile laterale ale capului (obrajii și tectricele auriculare) și a gâtului sunt negre. Aripile (remigele și tectricele supraalare) deasupra sunt negre. Negrul de pe față și gât se unește (prin laturile gâtului) cu negrul tectricelor aripii. Remigele secundare și terțiare tivite îngust cu alb sau brun-gălbui pe margini și pe vârfuri. Steagul intern ale remigelor primare cu margini albe înguste. Supraalare mari laterale tivite ușor pe margini și vârfuri cu palid sau alb, iar cele mediale cu alb pe steagul extern (pe aripa nedesfăcută, adesea se arată ca o linie albă lată deasupra tectricelor; în zbor, se prezintă ca o zonă triunghiulară palidă). Dedesubt aripa este albicioasă. Remigele de dedesubt sunt cenușii, cu margini albe pe steagul intern, uneori foarte late. Tectrice subalare și axilare negre, cu vârfuri albe. Partea inferioară a spatelui, târtița și tectricele supracaudale sunt albe sau alb-cremoase, uneori brun-gălbui. Coada neagră cu bazele rectricelor laterale albe sau alb-gălbui, dar foarte dificil de văzut albul pe coadă în câmp. Părțile inferioare de la partea superioară a pieptului până la tectricele subcodale (cu excepția părților negre ale penajului menționate mai sus) sunt palide, de la alb-cremoase până la brun-nisipii sau brun-gălbui, cu nuanțe gălbui sau ocru pe piept și pe flancuri. Ciocul, picioarele și ghearele sunt negre.Clement, P. 1987. Field identification of West Palearctic wheatears (part 2). Brit. Birds 80: 187-238.
Masculul adult în penajul postnupțial (toamna și iarna, după năpârlirea de toamnă) este asemănător cu cel în penajul nupțial, dar are părțile superioare cu o nuanță mai cenușie. Sprânceana brun-gălbuie. Tectricele supraalare negre tivite lat pe margini și vârfuri cu nisipiu sau alb. Remigele negre, cu tivuri albe; remigele primare tivite îngust pe margini cu alb, devenind mai brune cu margini albe la baza celor mediale; remigele secundare și terțiare cu tivuri late albe pe steagurile externe și vârfuri, devenind nisipii pe penele mijlocii. Târtița și tectricele supracaudale brun-nisipii. Părțile inferioare mai palide, brun-nisipii sau galbene. Penele negre de pe lor (lorum), zona auriculară, de pe bărbie și gât și tectricele supraalare au marginile și vârfurile albe, ascunzând parțial culoarea neagră, și dau un aspect de întrerupere a negrului de pe gât și aripi și astfel linia neagră care unește negrul de pe gât și de pe tectricele alare este mai întreruptă, în special pe supraalare mici.Mark Beaman and Steve Madge. The Handbook of Bird Identification for Europe and the Western Palearctic. Christopher Helm Publishers, London, 1998.