este un film japonez din 1965 regizat de Akira Kurosawa după un scenariu inspirat din romanul Akahige shinryōtan (赤ひげ診療譚, „Tratamentul medical al lui Barbă Roșie”) al lui Shūgorō Yamamoto.

Acțiunea filmului are loc în Koishikawa, un district al orașului Edo (fostul nume al capitalei japoneze Tokyo), la începutul secolului al XIX-lea, Donald Richie, Japanese Cinema: Film Style and National Character, Doubleday, Garden City - New York, 1971, p. 216. la sfârșitul perioadei Tokugawa. Protagonistul filmului este tânărul și arogantul medic Noboru Yasumoto (interpretat de Yūzō Kayama), care, după trei ani de studii la o școală medicală olandeză din Nagasaki, aspiră la statutul de medic personal al shogunului, dar este repartizat ca medic intern într-un spital pentru săraci condus autoritar de dr. Kyojō Niide, poreclit „Barbă Roșie” (interpretat de Toshirō Mifune). Acolo ia contact cu boala, suferința și moartea și, sub influența intimidantă a lui „Barbă Roșie”, suferă o transformare morală și reușește să înțeleagă menirea profesiei de medic. Roger Ebert, „Red Beard”, în vol. The Great Movies IV, The University of Chicago Press, Chicago-Londra, 2016, p. 181. Filmul examinează problema nedreptății sociale și pune accentul pe confruntarea morală între dorința de succes a tânărului medic și altruismul și umanitarismul medicului mai experimentat.

Barbă Roșie a fost un film foarte scump (costul realizării sale s-a ridicat la 700.000 de dolari, adică de aproximativ 10 ori costul obișnuit al unui film japonez din acea vreme) și a fost produs pe parcursul a doi ani, situație fără precedent pe atunci în cinematografia japoneză. Prelungirea filmărilor a cauzat însă o ruptură între Akira Kurosawa și Toshirō Mifune, care au întrerupt colaborarea după 16 filme realizate împreună. Jasper Sharp, Historical dictionary of Japanese cinema, Scarecrow Press, Lanham, Md., 2011, p. 146. Unii critici au considerat acest film un apogeu al creației lui Kurosawa în care cineastul celebrează compasiunea, altruismul și bunătatea, în timp ce alți critici au fost dezamăgiți de didacticismul poveștii și de împărțirea filmului în mai multe viniete. Cu toate acestea, Barbă Roșie a obținut numeroase premii la festivalurile naționale și internaționale și a fost filmul cu cele mai mari încasări în Japonia în anul 1965.

În ciuda succesului filmului, compania de producție Toho nu și-a manifestat dorința de a mai finanța un film al lui Kurosawa. A urmat o pauză de cinci ani în cariera cineastului până în 1970, când a fost lansat filmul Dodes'ka-den (1970).

Succesul comercial și critic al acestui film a făcut ca reputația de cineast a lui Kurosawa să atingă apogeul. Barbă Roșie este considerat în prezent o capodoperă cinematografică, fiind, alături de Rashomon (1950), Ikiru (1952) și Cei șapte samurai (1954), unul dintre cele mai bune filme realizate de Kurosawa. El marchează în același timp sfârșitul unei perioade de creație în cariera cineastului, fiind ultimul film alb-negru și ultimul film în care a colaborat cu Toshirō Mifune.

Rezumat

Provenit dintr-o familie înstărită și instruit timp de trei ani într-o școală medicală olandeză din Nagasaki, tânărul medic Noboru Yasumoto aspiră la statutul de medic personal al shogunului, poziție deținută în prezent de un apropiat al familiei sale; tatăl său este, de asemenea, un medic competent și cu o bună reputație. Yasumoto crede că ar trebui să ocupe un loc privilegiat în ierarhia medicală a orașului, care să-i permită să progreseze până la rangul dorit. Tatăl său îl trimite să viziteze un spital pentru săraci din Koishikawa, un district al orașului Edo (fostul nume al capitalei japoneze Tokyo), iar tânărul medic este șocat să afle că a fost repartizat acolo ca medic intern. Mizeria și suferința umană întâlnite în acel spital îl îngrozește.

Yasumoto crede că postul în care a fost repartizat este inferior pregătirii sale și se răzvrătește, încercând să provoace mânia directorului spitalului, autoritarul dr. Kyojō Niide, poreclit Akahige („Barbă Roșie”), pentru a fi concediat. Astfel, el încalcă în mod deliberat regulile spitalului: refuză să poarte uniforma, consumă băuturi alcoolice și pătrunde într-o zonă restricționată, unde era internată o pacientă frumoasă, dar nebună. Fata reușește să evadeze din pavilionul unde era ținută sub pază, pătrunde în camera lui Yasumoto, îl seduce și încearcă să-l ucidă, dar este oprită în ultimul moment de „Barbă Roșie”, care apare chiar atunci.

Umilit, dar și impresionat, tânărul medic începe să manifeste interes față de activitatea desfășurată în spital și ia contact cu realitățile medicale pe care le cunoscuse până atunci doar din cărți. Pentru a-l familiariza cu boala, cu durerea și cu moartea, medicul în vârstă îl obligă pe stagiarul Yasumoto să urmărească cu atenție ultimele clipe de viață ale unui muribund și să asiste la o operație sângeroasă. Dr. Niide pare un director sever, chiar tiranic, dar în realitate este un medic înțelept și plin de compasiune față de pacienții săi. În opinia sa, scopul vieții omului trebuie să fie ajutorarea semenilor săi; convingerea lui „Barbă Roșie” este că bunătatea naște bunătate, iar răutatea naște răutate. Cauza principală a bolii o constituie, potrivit dr. Niide, sărăcia, care este întâlnită ori de câte ori medicii ies în afara clinicii și pentru care nu există cu adevărat remedii. Directorul spitalului își dedică astfel toate eforturile vindecării pacienților săi, încercând să combată în măsura posibilităților sărăcia și mizeria. În perioada următoare Yasumoto cunoaște povestea câtorva dintre pacienții clinicii. Unul dintre ei este Rokusuke, un muribund cu o suferință ascunsă care este dezvăluită abia atunci când apare fiica sa cumplit de nefericită, pe care dr. Niide o ajută să scape de închisoare. Un altul este Sahachi, un bărbat cunoscut pentru generozitatea față de vecinii săi, care ascunde o relație tragică cu o femeie al cărei cadavru este descoperit în urma unei alunecări de teren. Experiențele cu care Yasumoto ia contact direct îl fac să înțeleagă că medicina este mai mult decât o carieră profesională care aduce bani și un statut social superior.

Cu ocazia vizitării unui bordel local infestat de sifilis, „Barbă Roșie” salvează o fetiță bolnavă care era ținută acolo cu forța, iar micuța Otoyo, în vârstă de doar doisprezece ani, devine primul pacient al tânărului medic. Prin eforturile sale de a vindeca fata traumatizată, Yasumoto începe să înțeleagă amploarea cruzimii și suferinței din jurul lui, precum și puterea sa de a ușura acea suferință, și ajunge să-și regrete vanitatea și egoismul. Când Yasumoto însuși se îmbolnăvește, este îngrijit cu grijă și afecțiune tocmai de Otoyo. Fetița devine treptat un membru al personalului clinicii și se împrietenește cu Choji, un băiețel sărac care fura mâncare din spital pentru a-și hrăni familia. În cele din urmă, membrii familiei lui Choji înghit otravă pentru a scăpa de sărăcie, iar medicii depun eforturi să-i readucă la viață.

Prin observarea compasiunii doctorului Niide și prin tratarea unor pacienți săraci, dr. Yasumoto află sensul adevărat al profesiei de medic și înțelege că salvarea vieții pacienților este mai importantă pentru un medic decât bogăția sau statutul social. La nunta sa, tânărul medic își surprinde familia și viitoarea soție prin hotărârea sa de a rămâne să lucreze în spitalul pentru săraci, în ciuda recentei numiri ca medic la curtea shogunului.

Distribuție

Toshiro Mifune — dr. , cunoscut, de asemenea, ca „Barbă Roșie” (Akahige), directorul spitalului Koishikawa Yūzō Kayama — dr. , noul medic intern Tsutomu Yamazaki — rotarul , pacient grav bolnav Reiko Dan — infirmiera , păzitoarea „călugăriței” Miyuki Kuwano — , fosta soție a lui Sahachi Kyōko Kagawa — „Călugărița”, fiica unui negustor, o pacientă nebună care îi omoară pe bărbații pe care-i seduce Tatsuyoshi Ehara — dr. , medicul intern înlocuit Terumi Niki — , fetița salvată dintr-un bordel de dr. Niide Akemi Negishi — , fiica înstrăinată a lui Rokusuke Yoshio Tsuchiya — dr. Eijirō Tōno — Goheiji, proprietarul caselor din apropierea spitalului Takashi Shimura — bătrânul negustor Tokubei Izumiya, un bolnav bogat Chishū Ryū — dl Yasumoto, tatăl lui Noboru Kinuyo Tanaka — dna Yasumoto, mama lui Noboru Eijirō Yanagi — tatăl pacientei nebune Kōji Mitsui — Heikichi, vecinul lui Sahachi Haruko Sugimura — Kin, matroana egoistă și vicioasă a unui bordel local Kō Nishimura — infirmierul șef Nobuo Chiba — nobilul Ichi Mamoru Matsudaira Kamatari Fujiwara — muribundul Makie Rokusuke, fost bijutier Ken Mitsuda — dr. Genpaku Amano, medicul personal al shogunului Yōko Fujiyama — Chigusa, fosta logodnică a dr. Noboru Yasumoto, fiica dr. Amano Yōko Naitō — Masae, sora mai mică a Chigusei Yoshitaka Zushi — , poreclit Chobo, un băiețel hoț Kin Sugai — mama lui Choji Bokuzen Hidari — pacient Atsushi Watanabe — pacient

Producție Contextul realizării filmului Industria cinematografică japoneză intrase într-o perioadă de declin la începutul anilor 1960: tânăra generație de spectatori prefera filmele americane, în timp ce spectatorii mai în vârstă nu mai mergeau la cinematograf și vizionau filmele prezentate la televizor. Filmele produse de compania Toho și de celelalte studiouri majore japoneze pierduseră competiția cu filmele americane: astfel, în timp ce studiourile de la Hollywood produceau filme cu James Bond, compania Toho realiza filme minore cu spioni precum seria „Poliția Secretă Internațională” cu Tatsuya Mihashi.

Succesul filmelor americane determinase o schimbare a gusturilor publicului japonez, care se occidentalizaseră. Spectatorii japonezi nu mai erau interesați ca până atunci de filmele jidaigeki cu samurai și de comediile amuzante din ultimul deceniu, iar influența muzicii pop-rock și a modei vestimentare europene era în creștere. Tinerii cineaști japonezi au început să realizeze filme influențate puternic de Noul Val Francez. În acest context cultural-politic, Kurosawa a crezut că un film ca Barbă Roșie care prezenta povestea autorealizării unui tânăr medic, criticând în același timp sistemul claselor sociale și atitudinea egoistă, ar putea fi pe gustul generației moderne. „Aveam ceva deosebit în minte atunci când am făcut acest film [Barbă Roșie - n.n.] pentru că am vrut să fac ceva pe care publicul meu ar fi vrut să-l vadă, ceva atât de magnific pe care oamenii ar fi trebuit neapărat să-l vadă”, mărturisea cineastul japonez.

Scenariul thumb|left|160 px|Akira Kurosawa pe platoul de filmare al filmului Cei șapte samurai. Fotografie din 1953. După terminarea filmului Sanjuro (1962), Kurosawa a început să caute un subiect pentru un viitor film și a dat mai mult din întâmplare peste un alt roman al lui Shūgorō Yamamoto. I-a plăcut subiectul și s-a gândit să ecranizeze cartea. Yamamoto s-a opus ecranizării scrierilor sale, iar Kurosawa a trebuit să insiste pentru a obține acordul scriitorului. Gabriel García Márquez, „The Conversation - Kurosawa and García Márquez”, în Los Angeles Times Calendar, 23 iunie 1991; reprodus în vol. Bert Cardullo (ed.), Akira Kurosawa: Interviews, University Press of Mississippi, Jackson, 2008, p. 147, .