thumb|Sue Lyon în rolul Lolitei Suellyn „Sue” Lyon () a fost o actriță americană. S-a alăturat industriei divertismentului ca model la vârsta de 13 ani, iar ulterior a ajuns celebră și a câștigat un Glob de Aur pentru rolul principal din filmul Lolita (1962). Printre alte apariții ale sale în filme, notabile sunt The Night of the Iguana (1964), 7 Women (1966), Tony Rome (1967) și Evel Knievel (1971).
Viața și cariera Suellyn Lyon s-a născut pe 10 iulie 1946, în Davenport, Iowa. Când avea 14 ani, a fost distribuită în rolul lui Dolores „Lolita” Haze în filmul lui Stanley Kubrick, Lolita (1962)."Schoolgirl Gets Lead in 'Lolita,'" The New York Times, September 28, 1960, p. 33. Unul din motivele pentru care a fost aleasă în acest rol a fost acela că producătorii de filme au trebuit să distribuie o adolescentă mai în vârstă comparativ cu cea a copilul de 12 ani, vârsta fetiței din romanul Lolita al lui Vladimir Nabokov. Deși filmul lui Kubrick a modificat povestea pentru a nu încălca codul de producție de la Hollywood, acesta a fost unul dintre cele mai controversate filme ale momentului.
thumb|Sue Lyon în rolul Lolitei
Lyon avea 15 ani când filmul a avut premiera în iunie 1962.Bosley Crowther review, New York Times June 14,1962 A devenit instantaneu celebră e și a câștigat un premiu Globul de Aur pentru cel mai promițător debut feminin. A înregistrat două melodii pentru film, lansate pe un disc MGM de 45 de rpm. Piesa „Lolita Ya Ya” (Riddle–Harris) a apărut pe fața A, iar „Turn Off the Moon” (Stillman–Harris) a apărut pe fața B.
În 1963, Lyon a fost distribuită ca o adolescentă seducătoare în filmul Noaptea iguanei (1964) a lui John Huston, concurând pentru afecțiunea predicatorului fanatic jucat de Richard Burton, alături de actori precum Deborah Kerr și Ava Gardner.
În 1965, ea a jucat rolul unei misionare în 7 Women, ultimul lungmetraj al regizorului John Ford. Lyon a mai jucat în rolul principal feminin din comedia The Flim-Flam Man (1967) și a avut un rol secundar în Tony Rome (1967), alături de Frank Sinatra A interpretat-o pe soția lui Evel Knievel în filmul Evel Knievel (1971).Evel Knievel : Press Kit, Cast, Crew, Synopsis, Movie Posters , onesheetindex.com; accessed April 3, 2017.
În anii '70, a jucat în principal roluri secundare. În ultimul film, a jucat rolul unui reporter în Alligator (1980).
Lyon a murit la 73 de ani în Studio City pe 26 decembrie 2019.
Filmografie Surse: thumb|Sue Lyon în filmul Tony Rome (1967) Film 1962 Lolita, regia Stanley Kubrick : Dolores „Lolita” Haze 1964 Noaptea iguanei (The Night of the Iguana) : Charlotte Goodall 1966 Șapte femei (7 Women), regia John Ford : Emma Clark 1967 The Flim-Flam Man, regia Irvin Kershner : Bonnie Lee Packard 1967 Tony Rome, regia Gordon Douglas : Diana Pines 1969 Arsenic and Old Lace, regia Robert Scheerer : Elaine Harper (film TV) 1969 Four Rode Out, regia di John Peyser : Myra Polsen 1970 But I Don't Want to Get Married!, regia Jerry Paris : Laura (film TV) 1971 Evel Knievel, regia Marvin J. Chomsky : Linda 1971 Murder in a Blue World : Ana Vernia 1973 Tarot, regia José María Forqué : Angela 1976 Smash-Up on Interstate 5, regia John Llewellyn Moxey : Burnsey (film TV) 1976 Crash!, regia Charles Band : Kim Denne 1977 End of the World, regia John Hayes : Sylvia Boran 1977 Don't Push, I'll Charge When I'm Ready : Wendy Sutherland (film TV din 1969) 1978 The Astral Factor, regia John Florea : Darlene DeLong 1978 Towing, regia Maura Smith : Lynn 1980 Aligatorul, regia Lewis Teague : jurnalista de la postul TV ABC (ultimul ei film)
Televiziune AnTitluRolNote 1959 Letter to Loretta Laurie un episod („Alien Love”)ca Suellyn Lyon 1969–1974 Love, American Style Barbara EricJulie două episoade („Love and the Extra Job/Love and the Flying Finletters/Love and the Golden Worm/Love and the Itchy Condition/Love and the Patrolperson”,„Love and the Medium/Love and the Bed/Love and the High School Flop-Out”) 1970 The Virginian Belinda Ballard un episod („Experiment at New Life”) 1971 Men at Law Bunny Phillips un episod („Marathon”) Night Gallery Betsy un episod („The Boy Who Predicted Earthquakes/Miss Lovecraft Sent Me/The Hand of Borgus Weems/Phantom of What Opera?”) 1978 Police Story Caroline un episod („River of Promises”) Fantasy Island Jill Nolan un episod („Reunion/Anniversary”)
Premii și nominalizări 1963 Premiul Globul de Aur în categoria Cea mai bună actriță debutantă (împreună cu Patty Duke și Rita Tushingham); 1963 Nominalizare la Premiul Laurel pentru Cea mai bună actriță debutantă;
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1946 Categorie:Decese în 2019 Categorie:Actrițe de televiziune americane Categorie:Actrițe de film americane Categorie:Actrițe americane din secolul al XX-lea Categorie:Cântăreți americani din secolul al XX-lea Categorie:Muzicieni ai MGM Records