Poveste din taiga (în ) este un film dramatic sovietic din 1980, regizat de Vladimir Fetin. В. Ф. Семерчук, Е. М. Барыкин (red.), Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог: 1978–1979, Нива России – Современные тетради, Moscova, 1998, pp. 293–294. Федор Раззаков [Fedor Razzakov], Досье на звезд: правда, домыслы, сенсации, ЭКСМО-Пресс, Moscova, 1999, p. 521.Adina Darian, „Poveste din Taiga”, în revista Cinema, anul XVIII, nr. 7 (211), iulie 1980, p. 13. Scenariul filmului, scris de poeta, dramaturga și scenarista Albina Șulghina (1937–2009),***, „Poveste din taiga”, în Centrala Româniafilm, Buletin informativ. Filme noi, nr. 7, iulie 1980, p. 14. Д. Иванеев [D. Ivaneev] ș.a., Ленфильм. Аннотированный каталог фильмов 1918–2003 гг., ФГУП ТПО Киностудия «Ленфильм», Аникушин, СПб [Sankt Petersburg], 2003, p. 126.***, „Premiere cinematografice”, în România liberă, anul XXXVIII, nr. 11107, luni 14 iulie 1980, p. 2.R. Biss, „Ecran: Filme străine”, în Săptămîna, serie nouă, anul X, nr. 504, vineri 1 august 1980, p. 4. este inspirat din nuvela „Visul crestelor albe” (Сон о белых горах), inclusă în volumul Peștele țar (Царь-рыба, 1976) al lui , Julia Herzberg, Andreas Renner, Ingrid Schierle, The Russian cold : histories of ice, frost, and snow, Berghahn Books, New York – Oxford, 2021, p. 161. și relatează povestea intersectării destinelor a doi bărbați și a unei femei în decorul copleșitor al pădurilor din Extremul Orient rus.N.I. Popa, „Premiere cinematografice”, în Tribuna Sibiului, anul XXXII, nr. 7.175, duminică 17 august 1980, p. 3. Rolurile principale sunt interpretate de actorii , Svetlana Smehnova și .***, „«România-Film» prezintă: «Poveste din taiga»”, în Scînteia, anul XLIX, nr. 11783, joi 10 iulie 1980, p. 4.
Filmul prezintă întâlnirea întâmplătoare într-o cabană de vânătoare din taigaua siberiană, în preajma sosirii iernii, a doi oameni proveniți din medii sociale diferite: un vânător localnic pe nume Akim și o fată originară din Moscova pe nume Elea.***, „Filmele săptămînii viitoare”, în Flacăra Iașului, Iași, anul XXXVI, nr. 10540, sâmbătă 23 august 1980, p. 4. Vânătorul salvează viața fetei și apoi, ca urmare a reducerii stocului de provizii, încearcă să o scoată din taiga și să o conducă într-o zonă locuită. Lupta cu natura ostilă provoacă o schimbare semnificativă a perspectivei morale cu privire la viață a fetei.***, „Poveste din taiga”, în Centrala Româniafilm, Buletin informativ. Filme noi, nr. 7, iulie 1980, p. 16.
Criticii de film au susținut că Poveste din taiga are un subiect neverosimil, dar au evidențiat în același timp principala sa calitate morală: transformarea sufletească a unui personaj capricios confruntat cu lupta de supraviețuire în mijlocul unei naturi ostile.
Rezumat
În plină toamnă, Akim este angajat pentru sezonul de iarnă ca vânător de animale de blană într-o zonă din taigaua siberiană, aflată pe cursul râului Ende (un afluent al râului Kureika din bazinul fluviului Enisei), și este transportat acolo cu un elicopter, care urmează să-l recupereze peste cinci luni.***, „Poveste din taiga”, în Centrala Româniafilm, Buletin informativ. Filme noi, nr. 7, iulie 1980, p. 15. După ce străbate o pădure, el ajunge la cabana de vânătoare din mijlocul taigalei pustii și găsește înăuntru o femeie tânără și grav bolnavă, care se află în stare de inconștiență. Femeia suferă de pneumonie și delirează permanent, rostind în mod constant numele unui bărbat („Goga”). Akim o îngrijește câteva zile și, după o luptă asiduă, reușește să-i salveze viața.
Revenindu-și, fata îi spune vânătorului că se numește Elea, că este originară din Moscova și că absolvise cursurile unui institut, visând să devină ziaristă. Ea părăsise Moscova cu câtva timp mai devreme și plecase în căutarea tatălui ei, care făcea parte dintr-o expediție epidemiologică aflată în taiga. Îl întâlnise însă pe un vapor pe geologul Gheorghi (Goga) Gherțev, un bărbat individualist și afemeiat care pretindea că este un „om liber”, iar acesta i-a propus să traverseze taigaua pentru a scurta drumul către tabăra tatălui ei.***, „Poveste din taiga”, în Centrala Româniafilm, Buletin informativ. Filme noi, nr. 7, iulie 1980, pp. 15–16. Romantismul bărbatului și atitudinea sa hotărâtă au fascinat-o pe Elea și au determinat-o să-l urmeze. Cei doi călători au pornit prin pădure în căutarea marii aventuri, dar au fost nevoiți să-și întrerupă drumul din cauza faptului că Elea a suferit o entorsă. Goga a găsit o cabană de vânătoare pustie și a adus-o acolo pe Elea, iar într-o zi a plecat la pescuit, dorind să testeze o linguriță nouă pentru lostrița siberiană, confecționată din medalia de război a unui veteran alcoolic nefericit, pe care Goga o obținuse în schimbul unei sticle de vin de Porto. El a prins peștele, dar și-a pierdut viața în încercarea de a-l scoate pe mal: peștele mare s-a smucit și l-a tras pe Goga, care a alunecat, s-a lovit cu capul de o piatră și a murit. Elea a rămas singură în cabană, în așteptarea lui Goga, și s-a îmbolnăvit grav din cauza frigului tot mai pătrunzător. Trupul neînsuflețit al lui Goga, găsit nu departe de cabană, este îngropat de vânător în pământul înghețat.
Akim are grijă de oaspetele neinvitat, amânându-și activitățile vânătorești până când tânăra femeie își revine de pe urma bolii. Între timp se apropie iarna. La fel ca majoritatea locuitorilor din mediul urban, Elea se dovedește incapabilă să ducă un trai independent în afara civilizației și chiar capricioasă, cu toate că încearcă să-l ajute cât mai mult pe Akim. Ei trebuie să petreacă câteva luni împreună până când va sosi acolo un elicopter și înțeleg că depind unul de celălalt („trebuie să trăim împreună”, îi spune Akim), iar viața lor este strâns legată în următoarea perioadă. Într-o noapte, Akim mărturisește că l-a cunoscut mai demult pe Goga și îi spune Elei că tânărul geolog era căsătorit și avea doi copii, se ocupa cu braconajul și nu avea niciun fel de scrupule să profite de pe urma celorlalți. Cei doi locatari găsesc jurnalul lui Goga în cabană și citesc însemnările lui, iar Elea înțelege că a făcut o greșeală atunci când s-a apropiat sufletește de un om care nu îi putea oferi nimic bun. Situația lor se complică atunci când un gluton pătrunde în cabană în lipsa lor și distruge stocurile de provizii. Akim își dă seama că viscolul care se apropie va aduce un ger cumplit și că nu vor mai avea ce mânca, pentru că animalele sălbatice vor părăsi aceste locuri, iar peștele se va ascunde la fundul apei. Temându-se pentru sănătatea Elei, care era încă slăbită și nu ar fi putut supraviețui înfometată sezonului de iarnă, Akim hotărăște să încerce un plan riscant: să călătorească până în cea mai apropiată localitate.
Cei doi părăsesc, prin urmare, adăpostul și pornesc pe jos prin zăpadă. Drumul este lung și greu, dar dorința de a supraviețui îi determină să biruie obstacolele aflate în cale. Ei parcurg o distanță de circa 50 de verste (aprox. 53 km) și, după mai multe încercări, ajung epuizați într-un sat de pescari, pe care îl găsesc pustiu. Fata își pierde cumpătul și îl învinovățește cu egoism pe salvatorul ei. După ce o calmează pe Elea, Akim face un foc de semnalizare și reușește astfel să atragă atenția pasagerilor unui avion care trecea pe deasupra satului. Ca urmare, un elicopter sosește în zonă și îi scoate pe cei doi din taiga, ducându-i la un spital local. Elea este ținută șapte zile în spital, deoarece medicul îi interzice să meargă sau să zboare cu avionul în perioada imediat următoare, în timp ce Akim, care este și el bolnav, preferă să se trateze singur prin „metodele din taiga”, după vorbele medicului. În cele din urmă, ei sunt nevoiți să se despartă deoarece provin din medii diferite: fata urmează să ajungă cu un avion la Krasnoiarsk, unde o aștepta mama ei și un tratament suplimentar, iar mai apoi să se întoarcă la Moscova, în timp ce viața lui Akim este legată de taiga. Akim nu își poate depăși timiditatea naturală nici chiar în acest moment și îi dă Elei verigheta lui Goga împachetată în ultima sa bancnotă de 5 ruble ca semn al iubirii sale. Elea desface cadoul în avion și strigă printre lacrimi numele bărbatului, în timp ce Akim privește în tăcere decolarea avionului.
Distribuție — Akim, vânătorul din taiga Svetlana Smehnova — Elea, fata bolnavă din cabană (menționată Svetlana Smehnova-Blagoevici) — Gheorghi Gherțev („Goga”), un bărbat „liber”, individualist și afemeiat — asistenta medicală — Koreaga, un veteran alcoolic care-și vinde medalia de război pentru băutură — medicul Arkadi Pîșneak — pasager din avion
Producție Scenariu
Filmul a fost produs de compania sovietică Lenfilm și a fost regizat de cineastul rus Vladimir Fetin. Scenariul filmului, scris de poeta, dramaturga și scenarista Albina Șulghina (1937–2009), a fost inspirat din nuvela „Visul crestelor albe” (Сон о белых горах), inclusă în volumul Peștele țar (Царь-рыба, 1976) al lui (1924–2001). Cartea a fost tradusă în limba română de Dana Petrișor și Laurenția Nicolescu și publicată în 1981 sub titlul Visul crestelor albe de Editura Univers din București, în colecția Romanul secolului XX. Editura a descris cartea ca „roman-mozaic”. Dramaturgul român Ion D. Sîrbu considera că titlul cărții este „prost tradus”. Vezi Т.Я. Брискман [T. Ia. Briskman], Виктор Петрович Астафьев: жизнь и творчество : биобиблиографический указатель произведений писателя на русском и иностранных языках : литература о жизни и творчестве, Пашков Дом, Moscova, 1999, p. 115 și Ion D. Sîrbu, Traversarea Cortinei: corespondența lui Ion D. Sîrbu cu Ion Negoițescu, Virgil Nemoianu, Mariana Șora, Editura de Vest, Timișoara, 1994, p. 256. Producția a fost coordonată de directorul Natan Peceatnikov și de redactorul E. Pecinikov, care au colaborat cu N. Reasnîi pe post de consultant.
Originar din satul din gubernia Enisei (azi în ținutul Krasnoiarsk), scriitorul rus Viktor Astafiev (1924–2001) a fost deosebit de preocupat de conservarea naturii din taigaua siberiană. Volumul Peștele țar conține mai multe nuvele în care omul încearcă să lupte cu natura și, obsedat de propria vanitate, să-și dovedească superioritatea. Comportamentul frivol al omului în relația cu natura conduce adeseori la moarte, de aceea unele personaje ale nuvelelor lui Astafiev, precum braconierul Ignatici și tânărul Goga Gherțev, au un sfârșit tragic. Nuvelele lui Astafiev sunt, în esență, veritabile reflecții filosofice cu privire la moralitatea comportamentului uman. Nuvela „Visul crestelor albe”, care a fost ecranizată în filmul Poveste din taiga, se concentrează pe relația conflictuală dintre natură și civilizație, reprezentate prin blândul vânător Akim și prin capricioasa moscovită Elea. Cei doi se înțeleg cu greutate în taigaua pustie, deoarece provin din medii diferite, dar sunt nevoiți să colaboreze pentru a scăpa din situația extremă în care se află.
Filmări