Bibracte a fost capitala poporului celtic al heduilor, dezvoltată în special în secolul I î.Hr. Centru nervos al puterii aristocrației heduice, a fost și un important loc de meșteșuguri și comerț în care au coexistat mineri, fierari și batători de monede, pe o suprafață de aproape 135 de hectare..
Acest sit remarcabil este situat în comunele Saint-Léger-sous-Beuvray (Saône-et-Loire), Glux-en-Glenne și Larochemillay (Nièvre) și în Morvan, la vârful Mont Beuvray (numit în mod obișnuit Beuvray). Se află la confluența bazinelor Yonne, Saône și Loire. Beuvray este alcătuit din trei vârfuri: Theurot de la Wivre cu piatra sa, Theurot de la Roche și Porrey care este cel mai înalt punct. Situl găzduiește Muzeul Civilizației Celtice, care retrasează viața acestui oraș cu aproximativ 5 până la 10 mii de suflete într-un oppidum fortificat, pe care săpăturile arheologice de la Mont Beuvray îl dezvăluie treptat. Conservarea și gestionarea sitului sunt asigurate din 2007 de către Instituția Publică de Cooperare Culturală (EPCC) BibracteStatutul Bibracte, pe bibracte.fr..
Încă de la primele săpături arheologice, Bibracte a fost considerat un model al civilizației oppida și a aglomerației galice. Comparația cu Augustodunum (orașul antic Autun, unde a fost transferată capitala poporului edui) a fost percepută de mult timp ca demonstrând competiția dintre modelul urban indigen și modelul urban roman, în timp ce la nivel de ocupație indigenă, Bibracte a beneficiat de o podoabă arhitecturală adaptată condițiilor locale, dar de stil tipic roman. Bibracte este mai degrabă o excepție datorită înființării târzii, a situației sale ca oraș înalt fortificat (în timp ce orașele galice sunt în primul rând pe câmpie și nu fortificate) și abandonului său, când majoritatea orașelor galice evoluaseră în orașe din perioada romană..
Acest sit este clasificat ca monument istoric din 25 septembrie 1984Oppidum du Mont-Beuvray, numit și oppidum de Bibracte (Saint-Léger-sous-Beuvray, în Saône-et-Loire). La 12 decembrie 2007, situl Bibracte a primit eticheta „Grand site de France”.
Toponimie droite|thumb|Bibracte în fundal și Autun în prim plan.
Atestări Bibracte [oppido Haeduorum] în 50 î.Hr. (Iulius Cezar, Comentarii la războaiele galice I, XXIII)Jean Rigault, Dictionnaire topographique de Saône-et-Loire, Paris, 2008, p. 48 (citeste online pe DicoTopo); [Ecclesia de] Buvrait în 1233 (Cartular Biserica din Autun, II, 68)Georges de Soultrait, Dictionnaire topographique de la Nièvre, Paris, 1865, p. 15 (citeste online pe DicoTopo); [In nundinis] Biffracti în 1236 (Cartular Biserica din Autun, II, 73); Beuvray în 1236 (S. carta domnilor din Châtillon privind targurile din Beuvray); Biffratus în 1248 (Cartular de Autun, 332); Biffractus în 1281 (C.); Biffratum înainte de 1312 (Auguste Longnon, Pouillés, p. 67); Buvrai în 1351 - 1352 (C.O., B 4823, f. 15 v.); Beuvray în 1409 - 1410 (C.O., B 1290, f. 35 v.); Buvreaul în 1476 (C.O., B 11510, f. 165); [Couvent de] Beuvray în 1538 (Lory); [Montagne de] Beuvray în 1757 (C.O., C 3530, p. 897); [Mont] Beuvray în 1848 (État-major).
Etimologie După cum indică setul de forme antice disponibile (vezi mai sus), formele romane Buvrait și Beuvray sunt menționate de la începutul secolului al XIII-lea, împreună cu formele latinizate de tip Biffra[c]tus care nu au anterioritate. Comparând de exemplu cu numele de loc de tip Beuvron care sunt inițial hidronimeXavier Delamarre, Dictionnaire de la langue gauloise, Une approche linguistique du vieux-celtique continental, Errance, Collection des Hespérides, 2003 . p. 69-70, specialiștii și toponimiștii celtici reconstruiesc un tip *Bibrakti / *BebraktiPierre-Yves Lambert, La Langue gauloise, éditions Errance 1994, , 59, 188-189., pe baza denumirii galice pentru castor, și anume *bibro- / *bebro- (sau bebros / bebrus). Bebros / bebrus a dat, de asemenea, latina târzie beber, acuzativ bebrum (distinct de fibra latină clasică „castor”) și franceza (azi dialectală) bièvre „castor”Site du CNRTL : étymologie de bièvre (citeste online). Într-adevăr, este și rădăcina lui Beuvron, dar cu un alt sufix, adică colectivul -akti (cf. irlandeză, galeză aktā), de unde Bibracte „toți castorii” care desemna de fapt Mont Beuvray, sau „muntele cu castori”. Pentru Gérard Taverdet, această rădăcină celtică, bine reprezentată în numele râurilor, sugerează că Bibracte este inițial un hidronimPhilippe Barral - Toponymes et microtoponymes du Mont Beuvray (Saône-et-Loire, Nièvre), pagina 20. În orice caz, elementul Bibr- din Bibracte, care a rezultat în Buvr[ait] / Beuvr[ay], a suferit o evoluție fonetică analogă cu cea a verbului latin bibo, bibere „a bea” care a dat radicalul buv- / beuv. (r)- în franceză (veche), de exemplu în formele verbale buvons etc. iar substantivele beuverie (de asemenea buverie) și breuvage (fost beuvrage, beverage).
Ipoteza unui oronim care înseamnă „munte dublu fortificat” pagina 15 nu este validată de comunitatea lingviștilor, deoarece se bazează pe forme medievale latinizate de tip Biffra[c]tus care ar fi trebuit să dea *Beffray (forma neatestată ) prin evoluție fonetică regulată. . Astfel, Biffractus rezultă probabil dintr-o latinizare târzie a scribilorPhilippe Barral - Toponymes et microtoponymes du Mont Beuvray (Saône-et-Loire, Nièvre), pagina 19, după un proces comun în Evul Mediu, după ce etimologia și semnificația multor toponime deveniseră opace. În plus, această explicație este incertă din punct de vedere geostrategic și istoric. Într-adevăr, este foarte dificil să protejezi un metereze pe mai mulți kilometri și, prin urmare, utilizarea unui meterez dublu nu este justificată. În plus, zidul orașului a fost micșorat deoarece măsurătorile de datare au făcut posibilă arătarea anteriorității meterezei exterioare în raport cu meterezeul interior (vezi plan). Paramentul de piatră al incintei exterioare a fost cu siguranță refolosit pentru construcția celui de-al doilea zid. Prin urmare, nu este certificat că Bibracte a avut simultan douq ziduri înconjurătoare.
Trei inscripții dedicate zeiței Bibracte au fost găsite la Autun în secolul al XVII-lea. Se pare deci că avem de-a face cu un exemplu de omonimie între toponim și teonim (în franceză). „Rămâne de întrebat care dintre cele două nume este primar și celălalt secundar. » Din păcate, două dintre inscripțiile săpate în piatră au dispărut; al treilea, gravat pe un medalion de alamă, este încă subiect de dezbatere asupra autenticității sale. Într-adevăr, certurile străvechi cu privire la locația lui Bibracte ar fi putut să-i fi determinat pe anumiți savanți ai vremii să creeze falsuri pentru a justifica amplasarea oppidum-ului Aedui pe locul Autun (vechiul Augustodunum), care a fost efectiv capitala poporului Edui în Secolul I p.1-6.
Descoperirea orasului Prima mențiune despre Bibracte în istorie a fost făcută de Iulius Cezar în Comentariile sale la Războiul Galic privind anul 58 și Bătălia de la Bibracte. Acest lucru este menționat din nou în 52, când Cezar pune la îndoială intențiile aliaților săi hedui care s-au alăturat revoltei și l-au încoronat pe Vercingetorix rege al Galiei la Bibracte, el a spus despre Bibracte că este: . Acest lucru nu mai este menționat ulterior. Inscripțiile de epocă anunță că capitala eduică a primit numele de Augustodunum („cetatea lui Augustus”), sub domnia sa; acest nume dă apoi naștere actualului Autun.
Din secolul al XVI-lea s-a născut o nebunie în rândul cărturarilor, aristocraților și bărbaților Bisericii pentru trecutul lor local, ceea ce a condus la întrebarea locației Bibracte p.65-82. Mai multe teze concurează. Se dorește să se localizeze Bibracte în Autun: orașul galic pe locul orașului galo-roman. Un altul la Beaune este susținut de savantul Hugues de Salins, o a treia teză este că orașul se află pe versanții Beuvrect sau Bevrect, astăzi Mont Beuvray. Această ultimă teză se bazează pe trei argumente majore. În primul rând, există o relație între termenii Bibracte și Beuvrect. Apoi, această ipoteză invocă o tradiție transmisă de cronicile medievale care a localizat orașul în Beuvrect. Acest lucru este întărit de existența unui târg anual în prima miercuri, joi și vineri din mai, a cărui vechime este deja relatată în texte din secolul al XIII-lea. În cele din urmă, descoperirile de ceramică, monede și observațiile preotului din Saint-Léger-sous-Beuvray din 1725 indică în această direcțieMemorii ale Societății Aedui, volumul 20, 1892 (p. 375-376)..
droite|thumb|300px|Planul de ansamblu al orașului, numele locului corespund denumirilor actuale, iar curbele de nivel sunt luate doar la vârfuri.
În general, ipoteza lui Autun este cea care primește cea mai mare aprobare inițială. Mai mult, Autun va fi redenumit Bibracte după Revoluție și aceasta pentru ceva timp. Abia în secolul al XIX-lea și cercetările lui Jacques Gabriel Bulliot situația s-a inversat în favoarea Mont Beuvray. În 1851, Bulliot a decis să facă o prezentare la Congresul Societății Arheologice Franceze despre o capelă antică (La Chapelle Saint-Martin au Mont Beuvray) pe tema creștinării țării edui. Apoi s-a întors la Beuvray pentru a lua notițe suplimentare. A descoperit ceea ce credea atunci că este terasamentul unui castr roman (în realitate un nemeton sau un sanctuar) în vârful Beuvray-ului lângă capelă). S-a documentat și a luat în considerare, împotriva opiniei unanime a Societății Aedui, localizarea lui Bibracte în Beuvray și nu în Autun. Publicarea Eseuului său despre sistemul defensiv al romanilor în țara edui între Saône și Loara în care își expune convingerile nu face decât să-i câștige zâmbetele membrilor societății de arheologie. Interesul împăratului Napoleon al III-lea pentru bătăliile din războaiele galice a fost cel care a accelerat lucrurile. Într-adevăr, Bulliot primește vizita unui ofițer, pe nume Stoffel, însărcinat de împărat să efectueze săpături asupra victoriei romane împotriva helveților. Bulliot îi spune apoi despre convingerile sale cu privire la situația lui Bibracte. Ofițerul are puțin interes pentru el, dar îi încredințează unui alt membru al Societății Aedui, Xavier Garenne, misiunea de a efectua sondaje în Beuvray. În același timp, proprietarul terenului, vicontele d'Aboville și-a desfășurat și propriile cercetări pe care le-a arătat arhiepiscopului de Reims, de asemenea membru al Societății Aedui, și prieten al lui Bulliot (în ciuda divergențelor lor cu privire la problema Bibracte) . Interesați de aceste săpături, cei din urmă le-au raportat împăratului. Așa se face că în 1867, Napoleon al III-lea l-a însărcinat pe Bulliot pentru cercetări la Beuvray, alocandu-i fonduri.
Bulliot a excavat situl din 1867 până în 1895, înlăturând toate îndoielile cu privire la situația Bibracte. Nepotul său, Joseph Déchelette, pe care l-a inițiat în săpături, a continuat lucrările până în 1907, comparând Bibracte cu alte situri din Europa precum Stradonice în Boemia, Manching în Germania și Szent Vid în Ungaria, ceea ce l-a făcut unul dintre precursorii din Europa în unificarea culturală a lumii celtice și a civilizației OppidaStephan Fichtl, La ville celtique, Les oppida de 150 av. J.-C. à 15 ap. J.-C., Errance, 2005 pagina 17.
Istoria
Cronologia populării la Beuvray thumb|Vedere Mont Beuvray. Săpăturile de la Porte du Rebout au făcut posibilă descoperirea unei succesiuni de cinci structuri, dintre care cea mai veche atestă prezența umană pe Mont Beuvray din perioada neolitică pagina 27. La începutul secolului al XX-lea, Bulliot a adunat, în timp ce excava Champlain (partea cea mai înaltă a Mont Beuvray), o mare colecție de „obiecte din epoca pietrei lustruite, topoare din diverse roci, săgeți cu pedunculi (triunghiulare sau diamantate ca formă), răzuitoare, fulgi, cuțite, tole latente, lovitori pline de urme și pietricele rotunjite care au servit drept roți. Obiecte neolitice au fost descoperite pe tot muntele, et : « Localisation des découvertes mésolithiques et néolithiques sur le mont Beuvray » (în franceză)..