Războiul de independență al Estoniei, sau Războiul de Eliberare a Estoniei (în , literalmente „Războiul pentru Libertate”) a fost o campanie defensivă a și a aliaților săi, în special Regatul Unit, împotriva ofensivei rusești sovietice din 1918–1919 și agresiunii din 1919 a pro-germane. Campania a reprezentat lupta nou-înființatului stat democratic Estonia pentru independență după Primul Război Mondial. Rezultatul a fost victoria Estoniei, consfințită prin din 1920.
Context În timpul Revoluției Ruse din 1917, nou-alesul legislativ provincial ( sau ) a s-a autoproclamat cea mai înaltă autoritate suverană a Estoniei, în locul noului guvern bolșevic al Rusiei. Ca urmare, bolșevicii locali au dizolvat Maapäev și au obligat temporar conducerea estonă aleasă democratic să intre în clandestinitate în capitala Tallinn. Câteva luni mai târziu, în februarie 1918, profitând de intervalul dintre retragerea Armatei Roșii și sosirea Armatei , format de Maapäev a emis la Tallinn la Estonian Declaration of Independence 24 February 1918 și a format . Această primă perioadă de independență a fost extrem de scurtă, deoarece a doua zi. Autoritățile germane nu au recunoscut nici guvernul provizoriu, nici independența Estoniei.
După Revoluția Germană și capitularea Germaniei Imperiale la sfârșitul Primului Război Mondial, –, reprezentanții Germaniei au predat oficial puterea politică Guvernului Provizoriu Eston. La , guvernul provizoriu a cerut mobilizarea voluntară și a început să organizeze forțele armate estone, cu ca ministru de război, generalul-maior ca și generalul-maior ca comandant al armatei estoniene, constând inițial dintr-o singură divizie.
Cursul războiului
Ofensiva sovietică spre vest stanga|miniatura|232x232px| „Fraților, grăbiți-vă să vă alăturați Armatei Națiunii!” Afiș de recrutare a Armatei Estone în 1918 La sfârșitul lui noiembrie 1918, forțele armate ruse sovietice bolșevice s-au deplasat împotriva Estoniei. La , orașul de graniță Narva, marcând începutul Războiului de Independență al Estoniei.
Divizia a VI-a sovietică de pușcași roșii a atacat cu 7.000 de infanteriști, 22 de , 111 mitraliere, un tren blindat, două vehicule blindate, două avioane și Oleg susținut de două distrugătoare. Orașul a fost apărat de (Garda Internă, formată parțial din elevi de liceu) și de al Armatei Germane. Roșiii au capturat Narva pe , iar Regimentul de Infanterie Nr. 405 s-a retras spre vest.
Divizia a 2-a sovietică Novgorod a deschis un al doilea front la sud de Lacul Peipus, cu 7.000 de infanterie, 12 tunuri de câmp, 50 de mitraliere, două trenuri blindate și trei vehicule blindate.
Forțele militare estone erau compuse la acea vreme din 2.000 de oameni cu arme ușoare și aproximativ 14.500 de oameni prost înarmați în Liga de Apărare a Estoniei. Sfârșitul lui noiembrie 1918 a adus formarea Batalionului Baltic, care cuprindea în principal o companie de mitraliere călare plus infanterie. Minoritatea germanilor baltici din Estonia a furnizat batalionului o trupă considerabilă de miliție voluntară, care a fost una dintre primele unități de luptă ale armatei estone și și-a menținut o loialitate fermă față de autoritatea Republicii.
Regimentul 49 pușcași roșii din Letonia a ocupat nodul feroviar Valga pe și orașul Tartu în ajunul Crăciunului. Tot în ajunul Crăciunului, Divizia a VI-a Pușcași Roșii a capturat nodul feroviar Tapa, avansând până la 34 de kilometri de capitala Tallinn. Bolșevicii estoni au proclamat la Narva.
Până la sfârșitul anului, Armata a VII-a Roșie controla Estonia de-a lungul liniei frontului, la 34 de kilometri est de Tallinn, la vest de Tartu și la sud de . stanga|miniatura|234x234px| în timpul Războiului de Independență Colonelul a fost numit comandant suprem al forțelor armate estone. El a recrutat 600 de ofițeri și 11.000 de voluntari până la . dreapta|miniatura| Ofițerii trenului blindat eston nr. 1 în decembrie 1918 El a reorganizat forțele prin înființarea în sudul Estoniei sub comanda colonelului , împreună cu unități de comando, cum ar fi Batalionul de Partizani Tartumaa și Batalionul Kalevi Malev.
Guvernul național a obținut asistență externă. La , Finlanda a livrat 5.000 de puști și 20 de tunuri de câmp împreună cu muniție.
O escadrilă a Marinei Regale Britanice, comandată de Sir a sosit la Tallinn pe și a livrat 6.500 de puști, 200 de mitraliere și două tunuri de câmp. Escadrila a capturat două distrugătoare rusești, Spartak și Avtroil, și le-a predat Estoniei, care le-a redenumit Vambola și Lennuk.
Pe , 2000 de voluntari finlandezi organizați în unități au sosit în Estonia. Trei trenuri blindate au fost construite în Tallinn sub comanda și căpitanului .
Eliberarea teritoriului Estoniei stanga|miniatura| Prima sărbătoare a Zilei Independenței Estoniei la Tallinn, pe Până la începutul anului 1919, armata estonă și-a mărit rândurile la un total de 13.000 de oameni, cu 5.700 pe front înfruntând 8.000 de sovietici.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 10. Armata Estonă întărită a oprit înaintarea Armatei a VII-a Roșii între și și a intrat în contraofensivă pe .
Tapa a fost eliberată două zile mai târziu într-o campanie care s-a remarcat prin implementarea cu mult succes a trenurilor blindate „”. Această întorsătură a evenimentelor a fost urmată rapid de eliberarea importantului oraș Rakvere pe .
Pentru a elibera Narva, o forță fino-estonă de 1.000 de oameni în spatele Diviziei a VI-a Pușcași sovietice pe , tăind retragerea către est a forțelor sovietice. A doua zi, Narva era eliberată.
În consecință, frontul de nord-est s-a stabilizat de-a lungul râului Narva. În 11 zile, avansase 200 km.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 98.
Pe teatrul sudic de operațiuni, Tartu a fost eliberat prin desfășurarea rapidă a trenurilor blindate și a Batalionului de Partizani Tartumaa. Divizia a II-a a continuat să avanseze spre sud, confruntându-se cu o creștere a rezistenței sovietice. În , batalionul de partizani din Tartumaa și voluntarii finlandezi i-au alungat pe pușcașii roșii letoni din Valga pe . dreapta|miniatura| Tren blindat eston la Valga în februarie 1919 Armata a VII-a Roșie a fost împinsă în afara granițelor Estoniei de astăzi, iar frontul de luptă a continuat în regiunile istorice locuite de estoni.Estonian War of Independence 1918–1920. În a doua jumătate a lunii februarie, Estonia a capturat și Alūksne. Acest avans a fost în scurt timp oprit de o acumulare sovietică, aparent menită unei noi ofensive expansioniste în Estonia. În prima din , forțele estone pro-independență de pe front erau formate din 19.000 de oameni, 70 de tunuri de câmp și 230 de mitraliere. Estonia devenise prima țară care respingea ofensiva sovietică spre vest.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 115.
În a doua jumătate a lunii februarie, armatele roșii au început noua ofensivă sovietică pentru capturarea Estoniei. În acest scop, sovieticii au înființat ceea ce se numea noua . Această forță considerabilă era formată din peste 80.000 de recruți.
În pozițiile de-a lungul râului Narva, Divizia I Estonă și Corpul de Nord al Rusiei Albe, aliate, au respins atacurile Armatei a VII-a Roșii. Armata Roșie a bombardat puternic Narva, lăsând aproximativ 2.000 de oameni fără adăpost, dar în cele din urmă nu a reușit să cucerească orașul. Majoritatea forțelor sovietice erau concentrate pe și de-a lungul frontului de sud. Așa-numita Armată Roșie „Estonă” a capturat parohiile Alūksne, , și Räpina până pe .
După ce a primit întăriri, Divizia a II-a estonă a contraatacat și a recâștigat până la . Ulterior, Armata Roșie „Estonă” a fost împinsă în spatele râului Optjok.
La , estonă a fost desfășurată de-a lungul flancului de vest al frontului de sud, sub comanda generalului-maior . La Võru, situația a devenit critică pe , când Armata Roșie s-a apropiat de 1,5 km de oraș. Luptele grele au continuat pe frontul de sud-est până în prima jumătate a lunii mai.
Pe , pușcașii roșii letoni au capturat , dar au fost în curând împinși înapoi de Divizia a III-a pe linia - Seda - Gauja.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, pages 126-127.
Alegerile din Estonia și formarea de unități străine dreapta|miniatura| Soldații estoni care au participat la din aprilie 1919 În perioada – a fost aleasă Adunarea Constituantă a Estoniei. Alegerile au fost câștigate de partidele de stânga și de centru.Miljan, Toivo: Historical dictionary of Estonia , page 140. Cei 120 de membri ai Adunării Constituante s-au reunit în ședința de deschidere din și l-au ales președinte pe social-democratul . Guvernul provizoriu s-a retras și s-a format un nou guvern condus de . La , adunarea a adoptat o Constituție temporară a Estoniei.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 131. La a fost adoptată Legea reformei agrare, care a confiscat și redistribuit marile proprietăți ale germanilor baltici, care acopereau mai mult de jumătate din teritoriul Estoniei.O'Connor, Kevin: The history of the Baltic States, page 88.
Estonia a ajutat activ la organizarea forțelor letone, ingriene și ruse albe pe teritoriul Republicii. al Rusiei s-a organizat în Estonia din decembrie 1918. La , s-a semnat un acord între Estonia și Letonia, care a permis formarea de forțe letone sub comandă estonă, pentru a fi folosite doar pe frontul de sud. Brigada letonă de nord sub comanda lui a fost formată din cetățenii letoni care fugiseră în Estonia.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, pages 137-138. În martie 1919, a fost semnat un acord cu Comitetul Național Popular Ingrian pentru formarea unui batalion ingrian. Până în mai 1919, în unitățile naționale respective erau 6.000 de ruși, 4.000 de letoni și 700 de ingrieni.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 11.
Ofensivele din Rusia și Letonia stanga|miniatura| Soldați estoni lângă Ārciems în Letonia în mai 1919 Deși armata estonă obținuse controlul asupra teritoriului țării, armatele roșii adverse erau încă active. Înaltul Comandament Eston a decis să-și împingă liniile de apărare peste graniță în Rusia, în sprijinul Corpului de Nord al Rusiei Albe. Pe , Corpul de Nord a intrat în ofensivă la Narva, luându-i pe sovietici prin surprindere și distrugând Divizia a VI-a a acestora.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 141. Ofensiva a fost susținută de-a lungul coastei Golfului Finlandei de marinele britanică și estonă. Odată cu apropierea frontului, garnizoana s-a răsculat. Dar Armata a VII-a Roșie a primit întăriri și a contraatacat, împingându-i pe rușii albi înapoi, până când frontul a fost stabilizat cu sprijinul Diviziei I estone pe râurile și Saba.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 142.
Ofensiva Grupului de Luptă Eston Petseri a început pe . Cei 600 de soldați ai Regimentului I Eston de Pușcași al Armatei Roșii, împreună cu Leonhard Ritt, comandantul , au întors armele în aceeași zi.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, page 145. Raun, Toivo U.: Estonia and Estonians, page 108. O ofensivă a distrus Armata Roșie Estonă, a capturat Pskovul pe și a eliberat teritoriul dintre Estonia și râul Velikaya de forțele sovietice. Câteva zile mai târziu, forțele rusești albe au sosit la Pskov, dar întrucât nu au putut să apere orașul singure, unele forțe estoniene au rămas la Pskov, în timp ce restul au fost retrase în granițele țării. Corpul de Nord a mobilizat membri ai populației locale din regiunea Pskov. La , comandantul suprem eston, generalul , a renunțat la comanda rușilor albi, iar aceștia și-au schimbat numele în . La scurt timp după aceea, generalul Nikolai N. Iudenici a preluat comanda trupelor.Traksmaa, August: Lühike vabadussõja ajalugu, pages 141. dreapta|miniatura| Paradă a armatei estone la Pskov pe