Emilio Sala y Francés () a fost un pictor spaniol, care a realizat în principal portrete feminine.
Biografie stanga|miniatura| Expulzarea evreilor din Spania (1889) înfățișând o scenă imaginară de curte care a condus la Decretul de la Alhambra din 1492. S-a născut la Alcoy într-o familie de negustori.Brief biography @ MCN Biografías. Primele sale studii au fost la Real Academia de Bellas Artes de San Carlos din Valencia cu Plácido Francés y Pascual, vărul său.Brief biography @ the Museo del Prado website. În 1871, a avut prima sa expoziție publică la Expoziția Națională de Arte Plastice și a câștigat Premiul I în 1878. De asemenea, și-a deschis un atelier în Madrid și a participat la decorarea palatelor Anglada și Mazarredo, a tavanelor de la Café de Fornos (astăzi dispărută) și a Cantinei Americana.
În 1885, după ce nu a reușit să obțină o catedră la „Școala de Arte și Meserii”, a solicitat și a primit o bursă pentru a studia la Academia Spaniolă din Roma, dar, doi ani mai târziu, a primit în schimb o permisie pentru a studia la Paris. La Expoziția Universală de la Paris din 1899 a prezentat faimosul său tablou Expulzarea evreilor din Spania, doar pentru a descoperi că publicul francez se pare că nu mai apreciază operele istorice, așa că l-a prezentat în Spania, unde a fost mai bine primit. În 1890, probabil ca urmare a acestei experiențe, a abandonat acest subiect în favoarea scenelor de gen, a peisajelor și a ilustrațiilor.
În 1896, s-a întors în Spania, unde s-a căsătorit și și-a redeschis atelierul. Multe dintre lucrările sale au apărut în revista Blanco y Negro. De asemenea, a ilustrat unele dintre Episoadele naționale ale lui Benito Pérez Galdós, și a creat decorațiuni pentru palatul Infantei Isabella, care au fost foarte apreciate.Brief biography by Carmen Gracia @ the Carmen Thyssen Museum website. În general, însă, portretele sale ies în evidență.
În 1906, a aplicat din nou pentru un post academic, de data aceasta la Escuela de Bellas Artes din San Fernando, dar a fost respins în favoarea lui Ramón Menéndez Pidal. Drept compensație, școala a creat special pentru el o catedra de „Teoria și estetica culorii”. A ocupat acest post până la moartea sa, din cauza unei insuficienței cardiace, în 1910, la Madrid. Printre numeroasele sale onoruri se numără Marea Cruce a Ordinului „Isabela Catolica” și Crucea Ordinului „Sfântul Mihail” (Bavaria), acordate în cadrul unei expoziții din München în 1885.
Selecție de picturi
Note
Lectură suplimentară Emilio Sala, Gramática del color, Madrid, Viuda e hijos de Murillo, 1906. Retipărit, 1944, de către generalul Librería. Aureliano de Beruete y Moret, „Emilio Sala”, în Muzeu, #II, Barcelona, Thomas, 1911. Adrián Espí Valdés, El Pintor Emilio Sala y su obra . Servicio de Estudios Artísticos, Institución Alfonso el Magnánimo, Valencia, 1975.
Legături externe Ateneul: Mai multe lucrări de Sala
Categorie:Nașteri în 1850 Categorie:Nașteri pe 20 ianuarie Categorie:Decese în 1910 Categorie:Decese pe 14 aprilie Categorie:Pictori spanioli din secolul al XIX-lea Categorie:Pictori spanioli din secolul al XX-lea Categorie:Oameni din provincia Alicante