Marc-Antoine Girard, sieur de Saint-Amant () a fost un poet francez. Este autor de poezii , satirice sau lirice. A făcut parte din Academia Franceză.
Biografie Sunt puține documente care ne permit să urmărim viața lui Saint-Amant dincolo de legenda pe care a creat-o poetul: domn aventuros, călător neobosit, poet și soldat, mânuind atât condeiul, cât și sabia (pagina 6), bon vivant, amator de vin și mâncare bună, un „om gras bunVezi printre altele : "Le Melon" în Saint-Amant, Œuvres, t. II, éd. J. Lagny, Paris, S.T.F.M., 1967, p. 31, v. 332 (în franceză)”, așa cum s-a descris el. Saint-Amant s-a descris pe sine însuși „mai ondulat decât un conte german gras, cu un ten proaspăt, ochi blânzi și o gură roșie”Saint-Amant, Raillerie à part, Sonnet (în franceză). Nicolas Boileau, care l-a criticat foarte mult, a întărit trăsătura, făcându-l un om impecunosNicolas Boileau, Les Satires, Satire I 1660 vers 97-108, (în franceză) „neavând geniu decât în lucrări de desfrânare și satiră” (Réflexion VI, pagina 359). Biograful său, Paul Durand-Lapie, îi reconstituie viața bazându-se în principal pe lucrările autorului. Trebuie să așteptăm lucrările lui Jean Lagny pentru a vedea o încercare de a separa ceea ce este dovedit de ipotetic (pagina 7).
Copilărie și școală Saint-Amant s-a născut într-o suburbie a Rouenului în septembrie 1594. A fost botezat, în parohia protestantă Petit Quevilly, la 30 septembrie 1594 sub numele de Anthoine Girard (pagina 9). Abia mai târziu și-a schimbat numele mai întâi în Antoine Girard (1625), apoi Antoine Girard, Sieur de Saint-Amant (1627), apoi Marc-Antoine de Girard, escuyer, Sieur de Saint-Amant (1629) (pagina 28). Tatăl său, Antoine Girard, (1551 – 18 noiembrie 1624) a fost cunoscut, în 1619, drept un onorabil negustor burghez (pagina 15). Saint-Amant l-a făcut aventurier, comandând timp de 22 de ani o escadrilă de corăbii aparținând reginei Angliei, care a stat trei ani în închisorile turcești (pagina 6). Lagny se îndoiește puternic de aceste fapte, dar recunoaște drept plauzibil faptul că Antoine Girard senior ar fi putut părăsi Rouen, ca mulți protestanți în 1562 (paginile 16-18). Mama sa, Anne Hatif (? - 1646), este și ea dintr-o familie protestantă, nașă a unui copil al armatorului protestant. Lucas Legendre (pagina 16). Abia după moartea tatălui său, Saint-Amant s-a convertit la catolicism (pagina 113).
Anthoine este cel mai mare dintr-o familie de cel puțin cinci copii. Cei doi frați ai săi, potrivit lui Saint-Amant, au călătorit pe mări. Fratele său, William, a murit în 1620, după o bătălie la intrarea în Marea Roșie. Cel mai tânăr, Salomon (1599-1648), a întreprins o carieră militară și a murit în mâinile turcilor în timpul unei campanii militare în Creta. Anthoine mai are două surori: Anne (1596 - ?) și Esther (1601 - ?). În 1619, Anne Girard s-a căsătorit cu Pierre Azémar, artizan sticlăr și asociat cu Antoine Girard père. Este acest privilegiu de sticlar pe care Saint-Amant a încercat, în zadar, să-l fure de la cumnatul său în 1627 (pagina 124).
Anthoine și-a petrecut copilăria în Rouen, dacă e să credem relatarea lui Saint-Amant despre un incident în care a riscat să se înece în timp ce se aventura pe Sena înghețată. Cea mai mare incertitudine domnește asupra pregătirii sale. Saint-Amant se laudă că disprețuiește greaca și latina. Așa declară în Avertissement au Lecteur des Œuvres (Avertismentul către Cititorul Operelor) din 1629: „Căci, slavă Domnului, nici greaca mea, nici latină nu mă vor face vreodată să trec drept Pedant : Numai dacă vezi două-trei cuvinte în unele locuri ale acestei Cărți, Vă pot asigura că nu este cel al Universității.”Saint-Amant, Œuvres, t. I, éd. J. Bailbé, Paris, S.T.F.M., 1971,(în franceză) (pagina 21).
Durand-Lapie îl face așadar un elev rebel, mai degrabă priceput la săritul școlii. El susține că Saint-Amant a studiat la Collège de la Marche din Paris (pagina 18). Pentru Lagny, aceste două informații nu sunt foarte credibile. Fără să fie savant, Saint-Amant pare să cunoască bine clasicii, precum și autorii greci și latini, așa că probabil a urmat studii serioase, dar nu la Collège de la Marche condus de iezuiți, deoarece Saint-Amant era la încă protestant la acea vreme, mai probabil într-un colegiu reformat din Normandia (pagina 30). Vorbește fluent spaniolă, italiană și engleză și poate cânta la lăută. Spune că a învățat multe în timpul călătoriilor și întâlnirilor sale.
La sfârșitul studiilor, Saint-Amant a făcut o excursie de pregătire cu barca, vizitând Insulele Canare, coasta africană și Antilele.
Începuturile literare Potrivit Durand-Lapie, Saint-Amant a mers la Paris în 1616 și s-a plasat sub protecția ducelui de Retz, familie pe care tatăl său ar fi cunoscut-o în perioada sa engleză. În timp ce se afla la Belle-Île-en-Mer, și-a scris poezia La Solitude care l-a consacrat ca poet. Lagny se îndoiește puternic de această versiune. Potrivit acestuia, La Solitude a fost scrisă la Rouen, iar Ducele de Retz a devenit protectorul lui Saint-Amant abia în jurul anului 1624 (paginile 52-60). Ambii sunt de acord că, în jurul anului 1620, Saint-Amant se afla la Paris și a frecventat cercurile literare unde este bine primit. I-a cunoscut pe Théophile de Viau, Michel de Marolles, Bois-Robert, Nicolas Faret, François de Molière, Claude Malleville. Saint-Amant cântă despre plăcerea de a trăi, de a mânca și de a bea (Le Fromage, La Chambre du débauche, Railleries à part, La Jouissance, La Vigne, Chansons à verre, Les Goinfres). A scris împreună cu Bois-Robert și Théophile de Viau pentru baletul regal Bacchanales. A frecventat Hôtel de Rambouillet unde era cunoscut și apreciat sub numele de Sapurnius (pagina 53). Dar a scris și lucrări mai serioase precum Les Visions, Le Contemplateur dedicat episcopului de Nantes, Philippe Cospéan, care i-a primit convertirea (pagina 91), poeme eroice L'Arion dedicate ducelui de Montmorency (pagina 75) și Andromède dedicate lui Gaston de Orléans (pagina 78) și lucrări satirice precum Poète crotté. Colaborează cu Bois-Robert la Gazette du Pont-Neuf.
Saint-Amant produce mult, dar fără a încerca să publice. O publicație îi publică Solitude fără să îi ceara permisiunea, iar aceasta îl împinge să aibă grijă de lucrările sale (pagina 104). În 1629 a apărut o primă ediție (Première Partie) care a avut un mare succes: au fost 20 de reeditări între 1632 și 1668 (pagina 141). De la această dată, foarte regulat, Saint-Amant a reunit lucrările pe care le-a creat în publicații: Suite de la première partie ( 1631), Deuxième Partie (1643), Dernier Recueil (1659).
Din 1632, Saint-Amant a fost recunoscut ca lider al poeților ușori și ai celor care trăiesc bine din timpului său (pagina 170).
Academia Franceză În 1634, a început să se discute despre Academia Franceză. Mai întâi, o întâlnire informală a câțiva scriitori, inclusiv Claude Malleville, care l-a invitat pe Nicolas Faret, care i-a invitat pe Jean Desmarets de Saint-Sorlin și François Le Métel de Boisrobert, a luat forma când Cardinalul Richelieu a aflat de existența ei și a decis să o susțină. Din martie 1634, s-au ținut registrele adunărilor și apoi alți scriitori s-au alăturat ctitorilor, printre care și Saint-Amant (pagina 199). Potrivit statutelor academiei, nimeni nu poate fi admis fără să fi dat dovadă de bune moravuri, spirit bun și fără aprobarea cardinalului, ceea ce face din această admitere un certificat de bune moravuri și curăță imaginea de desfrânare asociată adesea cu Saint-Amant.
Pentru a putea fi scutit de discursul impus tuturor academicienilor, Saint-Amant se angajează să lucreze în termeni referitori la grotesc și burlesc. Pentru Saint-Amant, burlescul „deconcertează vanitatea umană prezentând lucrurile mărețe și cele mai serioase dintr-o latură ridicolă și josnică” (pagina 25). Din cauza călătoriilor și a reședinței sale la Rouen, Saint-Amant nu va fi foarte frecvent la întâlniri dar nu se va lăuda că face parte din ele (pagina 215).
Conflicte și călătorii Fie ca protejat al ducelui de Retz, ducelui de Montmorency, prieten al contelui de Harcourt, în alaiul mareșalului de Créquy sau ca gentilom al reginei Poloniei, Saint-Amant a călătorit mult, participând la campanii militare sau misiuni diplomatice ca războinic după Durand-Lapie, ca curtean și spectator, după Lagny. Observator pasionat, Saint-Amant se întoarce din călătoriile sale cu relatări adesea ironice sau eroice.
Campaniile italiene Unele dintre călătoriile lui Saint-Amant, citate de Durand-Lapie, nu sunt recunoscute ca atare de Lagny. Așa este și cu o călătorie în Senegal prin Lisabona (1626), o călătorie la Madrid (1629) și campaniile italiene din 1630 și 1640.
Prima campanie a fost întreprinsă în perioada 1629-1630. Saint-Amant s-ar fi alăturat armatei comandate de Mareșalul de Créquy pentru a elibera Casalul ocupat de spanioli. Aceasta întâmpină rezistență la trecerea prin Susa, blocată de Carol Emanuel I de Savoia. Această campanie îi inspiră lui Saint-Amant piesa Le Goblin (pagina 142), un pamflet politic care critica puțina grabă a prințului Carol Emanuel de a veni să-și aducă omagiul lui Ludovic al XIII-lea, L'Hiver des Alpes, La Crevaille. În aceasta din urmă, se pot observa relațiile familiare pe care le avea cu contele de Harcourt, numit de Saint-Amant „Le Rond”, în timp ce Nicolas Faret, secretarul său, este numit „Le Vieux” (pagina 133).
A doua campanie este întreprinsă pentru a veni în ajutorul ducesei Christine, care își vede Piemontul invadat de spanioli. Se spune că Saint-Amant ar fi urmat, împreună cu prietenul său Faret, pe contele de Harcourt. Bătăliile de la Chieri, Casal și Torino sunt cântate de Saint-Amant într-un balet regal, "de la Prospérité des Armes de France", și într-o cronică a evenimentelor politice din lumea cunoscută la acea vreme, "Les Pourvus bacchiques", dedicate protectorului său din Rouen, contele de Briosne (paginile 241-256).
Conform lui Lagny, nu era necesar ca Saint-Amant să fie prezent acolo pentru a cânta aceste fapte, care sunt de asemenea cunoscute de către persoanele rămase în Franța. El menționează, de exemplu, poezia "le Paresseux" în care Saint-Amant anunță că îl interesează puțin războaiele din Italia (pagina 150) și observă că în 1641, Saint-Amant cântă recucerirea orașului Arras, la care nu a asistat. Tot la fel de ipotetică (pagina 161) i se pare și misiunea în Anglia (1631) pe care ar fi întreprins-o Saint-Amant pentru a pleda cauza lui François de Bassompierre (protectorul prietenului său Claude Malleville), care era închis în Bastilia și din care ar fi revenit cu poezia "Ode à leurs Sérénissimes Majestés de Grande Bretagne" (paginile 145-153).
Călătoria la Roma