Marie Kavková, menționată uneori Marie Kavková-Vondrušková, () a fost o filologă romanistă cehă, profesoară de limba și literatura română la Universitatea Carolină din Praga și traducătoare a mai multor opere ale literaturii române. A contribuit în mod substanțial la înființarea unei secții de limba română în cadrul Catedrei de Limbi romanice de la a Universității Caroline din Praga în anul universitar 1950–1951Libuše Valentová, „Relațiile ceho-române – un exemplu de apropiere prin cultură”, în Quaestiones Romanicae, Lucrările Colocviului Internațional Comunicare și cultură în România europeană (ediția a VI-a / 16–17 iunie 2017), Universitatea de Vest din Timișoara – Universitatea din Szeged, „Jozsef Attila” Tudomanyi Egyetem Kiado Szeged, 2018, p. 34. și a predat limba și literatura română în cadrul acestei universitățiEugen Simion (coord.), Dicționarul general al literaturii române, vol. III (E–K), Ed. Univers Enciclopedic, București, 2004, p. 767. în perioada 1951–1979, îndeplinind în acest timp funcția de șef al secției de limba română.
A elaborat o serie de cursuri universitare și antologii de texte, a coordonat elaborarea primului dicționar în limba cehă al scriitorilor români, care a fost publicat în 1984, și a tradus, singură sau în colaborare, un număr mare de opere literare românești în limba cehă, printre care Conu Leonida față cu reacțiunea și D-ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, Enigma Otiliei de George Călinescu, Fram, ursul polar de Cezar Petrescu, Ciuleandra de Liviu Rebreanu, Sfârșit de veac în București de Ion Marin Sadoveanu și fragmentul „Uruma” din Pădurea nebună de Zaharia Stancu, precum și mai multe basme și legende populare românești.
Biografie Formare profesională S-a născut la 13 decembrie 1921 în orașul Košice din Cehoslovacia, primind la naștere numele de Marie Vondrušková.Kdo je kdo v České republice 94/95, Modrý jezdec, Praga, 1994, p. 179. Avea o origine mixtă cehoslovaco-română, ca urmare a faptului că mama ei, Anna Vondrušková (1901–1981), era româncă și se născuse și trăise primii săi ani de viață în orașul Craiova. Mama ei a avut preocupări către o mai bună cunoaștere reciprocă și apropiere a popoarelor cehoslovac și român și a inițiat și prezentat, împreună cu Antonín Bolek, în anii 1936–1937 un curs de limba română la postul de radio din Košice, acesta fiind primul și singurul curs radiofonic de limba română difuzat vreodată în Cehoslovacia.
Marie Vondrušková a urmat studii la Liceul Real din Košice în perioada 1933–1938, pe care le-a absolvit, ca urmare a începerii celui de-al Doilea Război Mondial, abia în anul 1941 la Praga. A putut să-și continue pregătirea după încheierea războiului și a studiat istoria și limba franceză la a Universității Caroline din Praga (FFUK) în anii 1945–1950. S-a căsătorit la începutul anului 1949Lenka Bobková, Mlada Holá (ed.), Lesk královského majestátu ve středověku. Pocta Prof. PhDr. Františku Kavkovi, CSc. k nedožitým 85. narozeninám, Paseka, Praga, 2005, p. 9.Lenka Bobková, „VIII. Nekrology. Historik a učitel prof. PhDr. František Kavka, CSc. (21. 11. 1920 - 20. 10. 2005)”, în Zpravodaj historického klubu. Časopis Sdružení historiků České republiky (Historického klubu 1872), Sdružení historiků České republiky (Historický klub 1872), anul XVI, 2005, nr. 2, p. 86. cu colegul ei de facultate František Kavka (1920–2005), viitor profesor universitar, specialist în istoria husitismului și pentru un timp decan al Facultății de Filosofie și Istorie al Universității Caroline.
Cariera academică Ca urmare a interesului pe care mama ei i-l trezise pentru limba și cultura română, după obținerea licenței în filologia romanică, Marie Kavková s-a specializat în literatura română. Ea a obținut titlul de doctor în filologie în anul 1952, cu teza Rok 1907 v rumunské próze („Anul 1907 în proza românească”),Disertace Pražské university: Universita Karlova, 1882–1953, Univerzita Karlova, Praga, 1965, p. 237. dedicată reflectării Răscoalei țărănești din 1907 în literatura română și elaborată sub îndrumarea profesorilor Vladimír Buben și , și pe cel de candidat în științe în 1966 (sau, după altă sursă, în 1967). Teza ei de doctorat a fost publicată ulterior în traducere în limba poloneză.
Marie Kavková a contribuit în mod substanțial în anul universitar 1950–1951 la înființarea unei secții de limba română în cadrul Catedrei de Limbi romanice de la Facultatea de Filosofie a Universității Caroline din Praga,Paul Magheru, „Limba și literatura română în universitățile din Cehoslovacia”, în Societatea de Științe Filologice din Republica Socialistă România, Limbă și literatură, vol. I, 1986, p. 61. făcând parte, alături de Jiří Staca,Teodora Alexandra, „Dr. Docent Jiři Felix, profesor Honoris Causa al Universității din București, la cei 80 de ani ai săi”, în Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, vol. XLVII (volum dedicat celei de-a 90-a aniversări a profesorului Mirco Jivcovici), nr. 3, Editura Universității din București, 2011, p. 259. Josef DvořákJirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 155. și Antonín Křečan, din primul colectiv de profesori ai noii secții. A predat limba și literatura română în cadrul Universității Caroline în perioada 1951–1979 și a îndeplinit în acest timp funcția de șef al secției de limba română. Prima ei călătorie în România a avut loc abia în anul 1952. Marie Kavková a lucrat, de asemenea, în perioada 1955–1957 ca atașat cultural la Ambasada Cehoslovaciei de la București, intrând în contact în această perioadă cu un număr mare de intelectuali români (scriitori, critici și istorici literari, profesori universitari și cercetători, artiști și oameni de cultură), care i-au înlesnit accesul la cultura și spiritualitatea românească și au sprijinit-o în misiunea de promovare a limbii, literaturii, istoriei și culturii române în Cehoslovacia. A luat parte apoi în august 1961 la cursurile de vară ale Universității din București, organizate la Sinaia și destinate profesorilor și cercetătorilor străini ai limbii, literaturii, istoriei și artei românești. Ea a invitat periodic specialiști din România care să țină prelegeri despre literatura română în fața studenților ei, iar unul dintre invitații ei a fost criticul și istoricul literar Paul Cornea, care a venit la Praga în septembrie 1968 pentru două săptămâni.
Transformarea lectoratului de limba română într-o secție de sine stătătoare a necesitat un efort organizațional semnificativ, ca urmare a faptului că secția nou înființată nu dispunea de o bibliotecă proprie, nu avea materialul didactic necesar (manuale, cursuri, dicționare) și nu existau cadre didactice care să predea disciplinele noi ce fuseseră incluse în programa de studii. În cursul anilor următori, Marie Kavková a alcătuit și publicat mai multe cursuri (printre care Nástin vývoje rumunské literatury, 1965; Nástin dějin a kultury Rumunska do roku 1848, 1978) și trei volume de texte literare comentate (Výbor textů z rumunské literatury XIX. a XX. století, 1966–1971), care cuprind texte selectate din operele de bază ale literaturii române (proză, poezie), precum și din critica și teoria literară românească. Studiile de filologie română erau organizate din doi în doi ani, în combinație cu o altă limbă romanică, și erau predate pe parcursul unui ciclu superior complet de cinci ani, încheiat cu examene de stat și o teză; secția de limba română avea, de obicei, un grup de 5–10 studenți. În cursul anului IV studenții își alegeau subiectul lucrării de diplomă, optând între limba română și cealaltă limbă.
În ciuda dificultăților, profesoara Marie Kavková a îndrumat mai multe promoții de româniști cehi în cei aproape 30 de ani de carieră, pregătind viitori traducători, translatori, cercetători și diverși specialiști în domeniul limbii române, iar printre studenții ei s-au aflat lingvistul și filologul Jirí Felix,Teodora Alexandra, „Dr. Docent Jiři Felix, profesor Honoris Causa al Universității din București, la cei 80 de ani ai săi”, în Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, vol. XLVII (volum dedicat celei de-a 90-a aniversări a profesorului Mirco Jivcovici), nr. 3, Editura Universității din București, 2011, p. 259. filologa Libuše Valentová traducătoarea Jitka Lukešová și traducătorul Jiří Našinec. Pasiunea ei pentru limba și cultura română era atât de mare, încât a reușit să le-o transmită și studenților ei. „Domnia sa era, în perioada de marasm moral general – așa‑numita normalizare – una din puținele luminițe în beznă, care ne-a ajutat – la vârsta când eram cei mai sensibili – să supraviețuim”, mărturisea ulterior Jiři Nasinec. Contaminați de pasiunea prof. Kavková pentru literatura română, mulți dintre absolvenții acestei secții au devenit redactori, interpreți traducători de limbă română sau cadre didactice universitare, rămânând colaboratori apropiați ai fostei lor profesoare.
Persecuția thumb|Profesorul František Kavka în 1958 Alegerea în ianuarie 1968 a reformistului Alexander Dubček ca prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia a declanșat un proces de liberalizare politică ce a devenit cunoscut sub numele de Primăvara de la Praga.Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism: al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, București, 2019, p. 8. În acest context favorabil, profesoara Kavková a propus înființarea unei secții de limba și literatură română în cadrul Institutului de Limbi și Literaturi Străine de pe lângă Academia Cehoslovacă de Științe, iar câțiva dintre foștii săi studenți, printre care și Libuše Valentová, au fost angajați acolo. Propunerea înființării acestei secții a fost susținută de directorul institutului, dar ulterior, după anularea reformelor lui Dubček, ea nu a fost reînnoită, iar angajații secției propuse de limba și literatura română au fost concediați la începutul anilor 1970.
Marie Kavková și soțul ei, profesorul František Kavka, au fost patrioți cehoslovaci și susținători ai Primăverii de la Praga. Criticul și istoricul literar Paul Cornea care a vizitat Praga în septembrie 1968, la o lună după invazia armatelor statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, care a pus capăt reformelor inițiate de Alexander Dubček, i-a găsit „amari, anxioși, dezamăgiți”. Profesorul Kavka manifesta, potrivit lui Paul Cornea, un „optimism foarte prudent”, ca urmare a readucerii lui Dubček în fruntea partidului, sperând că statu-quo-ul ar putea fi menținut. Invazia sovietică în Cehoslovacia a declanșat însă un val de epurări, iar Institutul de Istorie al Universității Caroline (unde profesorul Kavka ocupa postul de director) a fost desființat în perioada de „normalizare”. Profesorul Kavka a fost exclus din Partidul ComunistLenka Bobková, „VIII. Nekrology. Historik a učitel prof. PhDr. František Kavka, CSc. (21. 11. 1920 – 20. 10. 2005)”, în Zpravodaj historického klubu. Časopis Sdružení historiků České republiky (Historického klubu 1872), Sdružení historiků České republiky (Historický klub 1872), anul XVI, 2005, nr. 2, p. 88. și destituit din postul deținut la Universitate în decembrie 1970,Antoon De Baets, Censorship of Historical Thought : a World Guide, 1945–2000, ABC-CLIO, Santa Barbara, 2001, p. 162.James R. Palmitessa (ed), Between Lipany and White Mountain : Essays in Late Medieval and Early Modern Bohemian History in Modern Czech Scholarship, Brill, Leiden, the Netherlands, 2014, p. 149. imediat după împlinirea vârstei de cincizeci de ani. Rămas fără serviciu, a fost nevoit să lucreze ca șef de depozit (sau, după altă sursă, paznic de cimitir) la până în anul 1980 sau, după altă sursă, până în anul 1985, când a-a pensionat. A primit o interdicție de publicare pe termen nelimitat, care i-a fost ridicată abia în urma Revoluției de Catifea.