Florian Bercea () profesor universitar emerit, doctor în economie.Parlamentul a aprobat noua componenta a Curtii de Conturi A decedat în data de 29 octombrie 2021.

Biografie

În decursul timpului a îndeplinit mai multe funcții de demnitate publică: deputat român în legislatura 1992-1996 (ales în județul Bihor pe listele partidului PD) când a fost vicepreședinte al Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților și 1996-1999, când a fost membru al Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci și vicepreședinte al grupului parlamentar din care a făcut parte. Florian Bercea a demisionat din Camera Deputaților pe data de 26 septembrie 1994 și a fost înlocuit de deputatul Teodor Moldovan. deputat român în legislatura 1996-2000, ales pe listele partidului PDSR); Florian Bercea a demisionat din Camera Deputaților pe data de 6 aprilie 1999 și a fost înlocuit de deputatul Teodor Jurcă. Vicepreședinte al Curții de Conturi în perioada 1999-2002; Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, ministru al Guvernului României în perioada 1991-1992; Secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice în perioada 1990-1991; Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud în perioada 1994-1996.

Alte funcții și sarcini îndeplinite: Vicepreședinte al Comitetului de Audit Public Intern din anul 2003 și în prezent; membru în Comisia de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, începând cu anul 2013; membru în Consiliul de Administrație al Bănci Române de Comerț Exterior în perioada 1991-1994; membru în Consiliul de Administrație al Administrației Asigurărilor de Stat în perioada 1972-1989; Președinte și Director General al S.C. ASIROM S.A în perioada 1996-1997; consilier al Președintelui Băncii Comerciale Române în perioada 2002-2006; expert al S.C. „BCR Asigurări” S.A. în perioada 2006-2009.

Distincții

Diplome, premii și distincții: două diplome de excelență pentru prodigioasa activitate științifică și didactică de formare a generațiilor de specialiști și de promovarea valorilor învățământului economic acordate de ASE în martie 2003 și ianuarie 2008; premiul de excelență pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea pieței românești a asigurărilor acordat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în februarie 2007; premiul Virgil Madgearu al Academiei Române pentru lucrarea „Dicționar de Asigurări” elaborată în colaborare, 31 august 1993; premiul pentru întreaga carieră acordat de Revista de Asigurări „Primm” în cadrul premiilor pieței asigurărilor, 24 noiembrie 2003; Diplomă de Profesor Emerit pentru excelență didactică și de cercetare în domeniul științelor economice acordat de ASE, octombrie 2011; Diplomă de cetățean de onoare pentru merite deosebite pe plan economic și administrativ acordat de Consiliul Local al orașului Aleșd, județul Bihor, în anul 2008.Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori 1948-2013, Editura ASE, 2013, București, p.83

Cetățean de onoare

La 25 mai 2008, la inițiativa Consiliului Local și a Primăriei orașului Aleșd, i-a fost decernat titlul de cetățean de onoare al satului Tinăud și orașului Aleșd.Sărbătoare de suflet, la Tinăud

Note

Categorie:Nașteri în 1937 Categorie:Deputați români 1992-1996 Categorie:Deputați români 1996-2000 Categorie:Absolvenți ai Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori Categorie:Politicieni români din secolul al XX-lea Categorie:Miniștri români Categorie:Ambasadori ai României în Africa de Sud Categorie:Membri ai Partidului Democrației Sociale din România Categorie:Profesori universitari români Categorie:Guvernele Petre Roman Categorie:Politicieni români în viață Categorie:Oameni din Aleșd