thumb|300px|„Părinți îndoliați”, sculptură de Käthe Kollwitz în cimitirul militar din Vladslo, Belgia
Luptele din Primul Război Mondial s-au încheiat la ora 11:00 a zilei de 11 noiembrie 1918, după semnarea convenției de armistițiu.
Prin urmările sale, încheierea Primului Război Mondial a afectat profund ordinea politică, socială și culturală a întregii lumi, chiar și a zonelor neimplicate direct în conflagrație. Au apărut noi state pe harta politică a lumii, altele vechi au dispărut sau și-au modificat radical granițele, au fost înființate organizații internaționale, iar noi idei politice și economice și-au câștigat locul în lume.
Blocada Germaniei
Deși fusese semnat un armistițiu, Aliații au menținut o blocadă navală împotriva Germaniei, blocadă care fusese impusă încă din timpul războiului. Termenii armistițiului permiteau transporturile de alimente pe cale maritimă către Germania. Aliații au pretins ca Germania să asigure vapoarele necesare transportului. Guvernului german i s-a cerut să-și folosească rezervele de aur, după ce nu a reușit să obțină un împrumut de la Statele Unite. Unii istorici merg până acolo, încât afirmă că proasta aprovizionare cu alimente cu mijloacele navale a fost una dintre principalele cauze ale izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. Există însă și acum voci care afirmă că tratamentul aplicat de Aliați Germaniei trebuia să fie mai aspru.
Blocada maritimă nu a fost ridicată până în iunie 1919, când Tratatul de la Versailles fusese semnat de majoritatea națiunilor participante la conflict.
Tratatul de la Versailles
După ce negocierile Conferinței de pace de la Paris din 1919 s-au încheiat, a fost semnat Tratatul de la Versailles pe 28 iunie 1919, document care punea în mod oficial capăt războiului. Între cele 440 de articole ale tratatului se aflau cele care cereau ca Germania să-și asume în mod oficial responsabilitatea pentru declanșarea conflagrației și ca ea să plătească despăgubiri de război foarte ridicate. Tratatul privea numai Germania, pentru celelalte țări membre ale alianței Puterilor Centrale fiind semnate după câtăva vreme tratate separate. Tratatul includea o clauză pentru crearea Ligii Națiunilor. Senatul Statelor Unite nu a ratificat niciodată tratatul, iar Statele Unite nu a făcut niciodată parte din Liga Națiunilor, în ciuda faptului că președintele american Woodrow Wilson a fost cel mai mare susținător al acestei organizații internaționale. Statele Unite au negociat o pace separată cu Germania, semnată în august 1921.
„Gripa spaniolă”
Un eveniment separat, dar legat de conflagrația mondială, a fost pandemia de gripă. O tulpină nouă de gripă, originară din SUA, dar denumită în mod eronat ca "Gripa spaniolă", a fost adusă în mod accidental în Europa de militarii americani. Boala s-a răspândit rapid pe tot continentul american și european, iar până la urmă pe tot globul, infectând peste 500.000.000 de persoane din cca 2 miliarde de locuitori cât avea atunci Terra. Unul din patru americani s-a îmbolnăvit de gripă. Numărul exact al morților nu este cunoscut, dar este apreciat ca fiind între 20 și 100 de milioane de oameni în întreaga lume. În 2005, conform unui studiu, „virusul din 1918 dezvoltat la păsări a fost similar cu «gripa aviară» care ne amenință cu o nouă epidemie mondială”.
Consecințe geopolitice și economice Revoluțiile
Poate cel mai important eveniment precipitat de lipsurile războiului a fost revoluția rusă din 1917. Un val de revoluții de orientare socialistă sau comunistă a apărut în mai multe țări europene începând din 1917, cele mai importante fiind cele din Germania și Ungaria.
Ca rezultat al refuzului bolșevicilor de a ceda teritorii, forțele germane și austriece au atacat și învins armatele rusești, obligând autoritățile de la Petrograd să accepte semnarea tratatului de la Brest-Litovsk din martie 1918. Tratatul prevedea ca Rusia să renunțe la toate pretențiile asupra Estoniei, Finlandei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei (mai precis asupra așa-numitei Polonii a Congresului aflată sub control rusesc), și asupra Ucrainei. Tratatul lăsa la latitudinea Germaniei și Austro-Ungariei "să determine viitorul statut al acestor teritorii în înțelegere cu populațiile locale." Mai târziu, guvernul lui Lenin, a renunțat la teritoriile poloneze ocupate ca urmare a ultima împărțiri a Poloniei, ceea ce a permis noului constituit stat polonez să ceară restaurarea granițelor din 1772. Până în cele din urmă, tratatul a fost anulat, după ce Germania a fost înfrântă în 1918, lăsând ca situația granițelor din răsăritul Europei să fie cea mai mare problemă interbelică.
Germania
Rusia
Rusia, care suferise deja mari pierderi umane și economice, a fost răvășită de un cumplit război civil, în cursul căruia se apreciază că au fost uciși 15 milioane de oameni. În timpul revoluției ruse și a războiului civil care a urmat, mai multe națiuni neruse și-au cucerit independența, unele numai pentru a o pierde în scurt timp. Republica Populară Ucraineană și Republica Populară Belarus au avut fost state efemere, ocupate la scurtă vreme după proclamarea independenței de Rusia Bolșevică. Finlanda, după proclamarea independenței, a trecut prin războiul civil. A fost nevoie de două războaie cu Uniunea Sovietică (în 1939-1940 și 1941-1944) pentru ca Finlanda să-și asigure în mod definitiv suveranitatea. Lituania, Letonia și Estonia și-au cucerit o independență care părea definitivă. În 1939, Uniunea Sovietică avea să anexeze țările baltice, care nu aveau să-și recucerească independența decât după prăbușirea Uniunii Sovietice.
România, care cuprindea în 1916 teritoriile fostelor Principate Române Valahia și Moldova, s-a reîntregit prin unirea Basarabiei cu Țara în martie 1918.
Armenia, Georgia și Azerbaidjanul au devenit state independente în regiunea Caucazului. În 1922, aceste republici au fost invadate de URSS și au fost transformate în republici sovietice. Evenimente asemănătoare s-au petrecut și în Asia Centrală, unde toate statele nou proclamate au fost ocupate și anexate de Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică, statul succesor al Imperiului Rus, a avut șansa ca Imperiul German să piardă războiul, Tratatul de la Brest-Litovsk, care consfințea mari pierderi teritoriale și de populație pentru Rusia, fiind, astfel, anulat.
Imperiul Austro-Ungar
Odată cu schimbarea cursului războiului în defavoarea Puterilor Centrale, populația Imperiului Austro-Ungar și-au pierdut încrederea în aliați și în victorie, și chiar mai înainte de semnarea armistițiului din noiembrie, naționalismul radical dusese la proclamarea mai multor declarații de independență (septembrie – octombrie 1918). Dacă, la început, Aliații au sperat să mențină Austro-Ungaria (eventual cu un teritoriu redus) pentru contrabalansarea puterii Germaniei în Europa Centrală, interpretând cele 14 puncte proclamate de președintele american Woodrow Wilson ca pe o invitație la federalizarea Austro-Ungariei, evenimentele care s-au precipitat au dus la dezintegrarea imperiului și proclamarea unei serii de state independente (Cehoslovacia, Austria, Ungaria) și la o importantă creștere teritorială a altora (Regatul României și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, viitoarea Iugoslavie).
Redesenarea frontierelor în Europa de Sud-Est a fost un proces complicat. Cum guvernul central austro-ungar a încetat să mai fie capabil să controleze periferiile, respectivele regiuni s-au trezit fără nicio autoritate care să păstreze ordinea, numeroase grupuri încercând să pună mâna pe putere. În aceeași vreme, în toate regiunile se manifestau lipsurile în aprovizionarea cu alimente, iar populația era demoralizată de pierderile aduse de război. Diferite partide, mergând de la extrema stângă la cea dreaptă, au încercat să formeze guverne pe principii naționale pentru unele dintre regiunile imperiului. Transilvania era socotită de românii din Regat ca un teritoriu care s-ar fi cuvenit să se unească cu Țara, sentiment care era împărtășit de majoritatea populației din provincie. Astfel de evenimente au creat guverne de facto și au pus în fața faptului împlinit pe diplomați, pe idealiști și pe cei mai pragmatici politicieni aliați.
Aliații occidentali trebuiau în mod oficial să ocupe vechiul imperiu, dar nu au avut suficiente trupe pentru a duce la bun-sfârșit această operațiune. Trupele aliate au trebuit să se descurce cu programele diferitelor autorități locale, care, deseori, difereau de programul guvernului de la Viena. La conferința de pace, diplomații au trebuit să împace aceste autorități cu cererile naționaliștilor, cu interesele politico-economice imediate sau pe termen lung ale Aliaților și cu dorința de a implementa cu adevărat cele 14 puncte wilsoniene.
De exemplu, pentru a asigura dreptul la autodeterminare (în conformitate cu prevederile declarației „celor 14 puncte”) al germanilor, atât din Germania, cât și din Austria, aceștia ar fi trebuit să fie capabili să-și exprime dorința cu privire la noua lor formă de guvernare și țara în care ar fi trebuit să trăiască. Dar Franța era deja îngrijorată de formarea unei Germanii Mari (care să cuprindă atât teritoriile germane, cât și pe cele austriece), care să devină o amenințare pentru securitatea europeană. Mai mult, delegații cehi, sloveni și polonezi aveau cereri importante pentru cuprinderea în viitoarele lor state naționale a unor teritorii cu populație vorbitoare de limbă germană.
Rezultatul a fost un tratat care încerca un compromis între diferitele dorințe, reușind să nemulțumească pe toată lumea, stabilind o nouă ordine în regiune. Oamenii trăitori în zonă au sperat că noile state naționale vor permite apariția unei noi noi ere de prosperitate și pace, liberă de conflictele naționaliste care marcaseră ultimii 50 de ani. Din păcate, aceste așteptări aveau să se dovedească mult prea optimiste.
Schimbările teritoriale de după Primul Război Mondial includ: Constituirea unor noi republici – Austria și Ungaria – rupând orice continuitate cu fostul imperiu. Familia Habsburg a fost exilată pentru totdeauna. Granițele noii Ungarii independente nu cuprindeau două treimi din teritoriile fostului Regat al Ungariei, deși includea cele mai multe teritorii locuite majoritar de etnicii maghiari. right|thumb|300px|Împărțirea Austro-Ungariei după Primul Război Mondial Boemia, Moravia, Silezia cehă, Slovacia și Rutenia Carpatică au format noua Cehoslovacie. Galiția a fost transferată Poloniei. Tirolul de Sud și Triestul au fost oferite Italiei. Bosnia-Herțegovina, Croația-Slavonia, Dalmația, Slovenia și Voivodina au fost unite cu Serbia și Muntenegru pentru a forma Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, viitorul Regat Iugoslav. Transilvania și Bucovina s-au unit cu România.
Aceste schimbări au fost recunoscute, dar nu cauzate, de Tratatul de la Versailles. Ele au fost mai apoi recunoscute în tratatele care au fost semnate mai târziu la Saint-Germain și la Trianon.
Noile state apărute în Europa Răsăriteană aveau pe teritoriile lor importante minorități naționale. Mai multe sute de mii de germani s-au trezit peste noapte minoritari în noile state naționale apărute. Un sfert dintre unguri se aflau în afara Ungariei independente.
Anii interbelici au fost grei pentru evreii din regiune. Mulți naționaliști nu aveau încredere în evrei, pe care îi considerau incomplet integrați în comunitățile naționale. Spre deosebire de vremurile monarhiei austro-ungare, evreii au fost deseori ostracizați și discriminați. Deși atitudinile antisemite erau răspândite și în timpul domniei Habsburgilor, evreii nu trebuiau să facă față discriminării oficiale, în principal pentru că se dovediseră unii dintre cei mai ardenți sprijinitori ai statului și monarhiei multinaționale austro-ungare.