Collina d'Oro este o comună din districtul Lugano, în cantonul Ticino din Elveția. Aceasta a fost formată prin fuziunea din anul 2004 a satelor Agra, Gentilino și Montagnola. La 1 aprilie 2012, aceasta a încorporat fosta comună independentă Carabietta.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Collina d'Oro are o suprafață de 6,15 km². Din această suprafață, 11,8% este utilizată în scopuri agricole, în timp ce 51,5% este împădurită. Din restul terenului, 36,2% reprezintă zone locuite (clădiri sau drumuri), iar 0,05 km² (0,5%) este teren neproductiv.

Lacul Muzzano este împărțit cu comunele învecinate.

Satul Agra este situat la o altitudine de 570 m, la poalele Muntelui Crocione. Până la fuziune, satul Gentilino includea partea de nord a văii Collina d'Oro și așezarea Viglio. Fosta comună Montagnola se întindea peste partea centrală a văii Collina d'Oro, de la golful Agno până la Pian Scairolo, și cuprindea mai multe sate. Carabietta era situată în districtul Lugano, pe brațul Agno al lacului Lugano.

Istoric Gentilino este menționat pentru prima dată în anul 1210 sub numele de Gentarino. Montagnola este menționată pentru prima dată în anul 1226 sub numele de Montegnola.

Agra

Cătunul Bigogno, care face parte din Agra, este menționat pentru prima dată în anul 1270 într-un inventar al terenurilor mănăstirii S. Abbondio din Como, în Valle di Lugano. Inventarul catedralei din Como (1298) menționează titlurile lor alodiale și împrumuturile episcopale din Agra, precum și posesiunile abației Disentis. Același document menționează, de asemenea, biserica S. Tommaso din Agra. Inițial, biserica a aparținut parohiei S. Pietro din Pambio, devenind apoi sub-parohie în anul 1591. Capela S. Assunta din Bigogno a fost finalizată înainte de anul 1609. În statutele din Como din anul 1335, este menționată pentru prima dată Concilium sau Vicinanza din Agra și Premona sau Barbengo.

Pe lângă agricultură, satul a fost odinioară faimos pentru formarea și trimiterea de artizani în Rusia, alături de alte națiuni europene. În anul 1912, în sat s-a deschis un sanatoriu regional. Acesta a servit drept reședință pentru multe personalități și intelectuali, în special vorbitori de limbă germană. Aceștia au publicat din sanatoriu revista lunară Die Terrasse. Sanatoriul a fost închis în anul 1969 și a ajuns în stare de ruină.

Gentilino

În Evul Mediu Timpuriu, Gentilino a aparținut curții regale din Agnuzzo, care a fost donată în anul 818 de către împăratul Ludovic cel Pios clerului din Como. În timpul secolului al XI-lea, a aparținut mănăstirii S. Abbondio din Como. Unirea domeniilor monahale în anul 1335 a dus, probabil, la crearea Concilium Sancti Abundii, care includea localitățile Gentilino și Viglio, precum și Montagnola și satele înconjurătoare. La începutul secolului al XVIII-lea, satul a dorit să răscumpere drepturile mănăstirii asupra localității. Cu toate acestea, acest fapt a declanșat o dispută de lungă durată, în care a fost implicat ulterior și cantonul.

Se crede că biserica S. Abbondio a fost centrul unei parohii medievale, care a devenit sub-parohie în secolul al XI-lea. Cu toate acestea, prima mențiune scrisă a bisericii datează din anul 1140. Aspectul actual se datorează unei extinderi realizate în secolul al XVII-lea.

În secolele trecute, populația trăia în principal din agricultură, dar a existat și un exod masiv de constructori (cunoscuți sub numele de Maestranze). Recent, localitatea s-a transformat într-o „comunitate-dormitor” pentru orașul Lugano din apropiere.

Montagnola

Fuziunea mai multor proprietăți anterior separate ale mănăstirii S. Abbondio din Como în anul 1535 a dus la stabilirea Concilium Sancti Abundii, care acoperea nu doar Gentilino, ci și satul Montagnola cu cătunele Vigilio, Orino, Arasio, Certenago, Poprino, Barca și Scairolo. Un inventar al mănăstirii menționa prezența unei cetăți la Arasio.

Montagnola aparține de parohia S. Abbondio din Gentilino. Capelele S. Silvestro din Arasio și SS Nazaro din Celso au fost menționate pentru prima dată în anul 1270, respectiv 1442.

Economia locală s-a bazat pe agricultură, precum și pe emigrarea arhitecților și constructorilor din familiile Gilardi, Lucchini, Berra și Camuzzi în diverse țări europene, în special în Rusia. Mai mulți dintre acești constructori au reușit să creeze lucrări majore în acele orașe străine și să atingă o mare faimă. Clima plăcută și locația atractivă a satului au atras multe personalități ilustre din străinătate, inclusiv pe scriitorul Hermann Hesse. Un muzeu dedicat scriitorului a fost deschis în anul 1997. Între anii 1923 și 1927, localitatea a fost sediul prestigioasei Officina Bodoni, tipografia lui Hans (ulterior Giovanni) Mardersteig. Din anul 1956, Montagnola găzduiește o școală internațională, The American School In Switzerland. Datorită proximității sale față de Lugano, Montagnola este acum un fel de suburbie rezidențială a orașului.

Carabietta Carabietta este menționată pentru prima dată în anul 1335 sub numele de Carabio. În anul 1375 a fost menționată ca La Carabieta.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, aceasta a aparținut de parohia din Agno, iar în secolele al XV-lea și al XVI-lea de parohia din Lugano. În cele din urmă, a devenit dependentă de biserica parohială din Morcote. Între anii 1803 și 1816, Carabietta a aparținut de comuna Morcote. În timpul Evului Mediu (documentat pentru prima dată în anul 1355) și sub Confederația Elvețiană (reconfirmat în anii 1664 și 1784), satului i s-a acordat statutul de cassina imperială sau de sat scutit de taxe.

Biserica San Bernardo a fost construită în anul 1634 și se află pe fundațiile unei biserici din perioada medievală târzie.

Locuitorii satului își completau veniturile din agricultură prin banii trimiși înapoi de către emigranți.

Carabietta a fost una dintre cele mai mici comune din Ticino. Aceasta s-a dezvoltat treptat, devenind un mic oraș de navetiști.

Demografie Collina d'Oro are o populație (conform datelor din decembrie 2020) de 4.604 locuitori. Până în anul 2008, 28,5% din populație era formată din cetățeni străini rezidenți. În ultimii 10 ani (1997–2007), populația s-a schimbat cu o rată de 21,1%.

Majoritatea populației (conform datelor din anul 2000) vorbește limba italiană (74,9%), germana fiind a doua cea mai răspândită limbă (10,6%), iar engleza fiind a treia (5,0%).

Evoluția populației este prezentată în graficul de mai jos:

Situri de patrimoniu de importanță națională Casa Camuzzi, cimitirul și biserica parohială S. Abbondio, împreună cu osuarul și Calea Crucii, sunt listate ca situri de patrimoniu elvețian de importanță națională.

Note

Vezi și Listă de localități din cantonul Ticino

Legături externe

Categorie:Localități din cantonul Ticino Categorie:Comune din cantonul Ticino