San Lorenzo del Cardezar, del Cardessar1Nombre oficial en español registrado por el Instituto Nacional de Estadística (España) desde 1960 hasta 1981. Instituto Nacional de Estadística de España. «Alteraciones de los municipios en los Censos de Población desde 1842.». Consultado el 2 de marzo de 2013.  sau del CardasarConsejo Superior de Investigaciones Científicas - Tesauro de Topónimos (oficial în catalană: Sant Llorenç des Cardassar) este un municipiuși o localitate spaniolădin comunitatea autonomă a Insulelor Baleare. Teritoriul municipal, situat pe insula Mallorca, are o populație de 9.231 de locuitori (INE 2025) și include localitățile San Lorenzo (reședința municipală), , , , s'Illot y .

Geografie Situat în partea de nord-est a insulei Mallorca, se află pe malul Mării Mediterane. Acest municipiu se învecinează cu Manacor, Petra, Artá și Son Servera. Municipiul lorenzan este una dintre cele cinci entități care alcătuiesc regiunea tradițională și cuprinde centrele de populație San Lorenzo — reședința municipală —, , , , s'Illot y .

Cel mai înalt punct al teritoriului este vârful Padre (sau Puig des Pare), cu 487 m, al doilea fiind muntele Calicant (476 m), care formează un lanț muntos alături de Puig d'en Tart, dealul sa Moixeta, Puig de ses Rebanadas și muntele și colina Sos Llull. Are o suprafață de 82,1 km², fiind al 15-lea cel mai întins de pe insulă.

Cea mai mare parte a teritoriului municipal este alcătuită din terenuri pliate care aparțin munților Sierras de Llevant, formate din calcare, dolomite, marne și marno-calcare, care au o vechime de aproximativ 230 până la 15 milioane de ani și s-au așezat în configurația lor actuală în timpul orogenezei alpine, când au apărut Insulele Baleare.

Cealaltă parte a teritoriului, în principal zona litorală, este configurată din materiale calcarenitice dispuse orizontal, care datează de acum aproximativ 8 milioane de ani și sunt constituite din resturi de vechi formațiuni coraliere, mangrove și lagune. Toate acestea sunt nuanțate de efectele eroziunii provocate de ploi și vânt, precum și de procesele de sedimentare care au acoperit cu materiale moderne o parte din suprafața municipiului. În sectoarele muntoase alternează materialele marnoase, mult mai puțin consistente, cunoscute sub numele de «blanco» (alb)

Teritoriul municipal se află în cadrul bazinului hidrografic al torentului ca n'Amer (din cei $76\text{ km}^2$ ai bazinului acestui torent, $58,4\text{ km}^2$ aparțin municipiului). Peisajul poate fi grupat în trei tipuri distincte: cele aparținând munților Sierra de Levante, câmpiile și văile din partea joasă și litoralul.

Istorie Inițial, în momentul , teritoriul a primit numele de Bellver, care era denumirea uneia dintre fermele (alquerías) pe care le cuprindea și care i-a corespuns contelui de Rosellón, ; în prezent, respectiva proprietate se află în interiorul municipiului Manacor. Acolo a fost ridicată o parohie dedicată Sfintei Maria, pe care Papa Inocențiu al IV-lea o menționează în bula din 1248. În jurul acelei parohii s-a dezvoltat satul, care a fost unul dintre cele fondate de , fiind ridicat pe terenurile familiei Pardines și primind numele de Santa María de Bellver. Cu toate acestea, în secolul al XIV-lea, satul nu reușise să se consolideze, astfel că atât teritoriul, cât și parohia au fost anexate la Manacor.Libro Titulo: Estudis d'onomàstica. Autor: Joan iralles i Montserrat. Páginas:151 y 152 Editorial: Publicacions de l'Abadia de Montserrat |Año: 2003 ISBN:8484155269 Idioma: Catarán}}

În biserica Santa María exista un altar dedicat lui Sfântul Laurențiu (San Lorenzo), care apare documentat încă din anul 1282; cu timpul, devoțiunea pentru Sfântul Laurențiu trebuie să fi crescut și a ajuns să înlocuiască hramul Sfintei Maria; astfel, în 1349, așezarea apare deja documentată sub numele de San Lorenzo de Bellver. Suplimentul «del Cardassar» apare documentat pentru prima dată în 1519, în timp ce varianta «des Cardassar» nu apare în registrele oficiale până în secolul al XX-lea.

În ianuarie 1816, un Ordin Regal i-a acordat statutul de vilă (localitate cu privilegii), iar în 1820 a fost constituită primăria, însă odată cu restaurarea absolutismului, în 1823, aceasta a fost din nou desființată. Ulterior, la 3 iulie 1892, municipiul își câștigă autonomia față de Manacor și își constituie propria primărie, fiind ales primar Bartolomé Umbert Cabrer. În 1913, a fost ridicat la rangul de parohie proprie.

Până la , municipiul s-a numit pur și simplu San Lorenzo. La acea dată, numele său a fost modificat în San Lorenzo de Descardazar.

San Lorenzo del Cardezar a fost scena unei inundații puternice în noaptea de 9 octombrie 2018, în care și-au pierdut viața 13 persoane, 4 dintre acestea pe teritoriul municipiului. Ultima victimă înregistrată, Arthur, în vârstă de șase ani, nu a fost găsită decât la șase zile după catastrofă.

După ce au căzut în total 220 de litri pe metru pătrat în doar câteva ore, un torent care traversează localitatea s-a revărsat, luând cu el numeroase vehicule și inundând locuințe și afaceri. Au fost mobilizate aproximativ 400 de persoane din cadrul Armatei spaniole, Gărzii Civile, pompierilor, poliției locale și Protecției Civile pentru a ajuta persoanele blocate și pentru a-i localiza pe cei dispăruți. Peste 200 de persoane au fost evacuate și au fost amenajate numeroase centre sportive pentru cei afectați. Inclusiv faimosul tenismen mallorcan Rafael Nadal a oferit facilitățile centrului său sportiv din Manacor pentru «toți cei afectați care aveau nevoie de cazare»

Demografie San Lorenzo de Cardezar are o populație de 9231 locuitori.

Monumente și locuri de interes

Biserica San Lorenzo miniatura|Nava și altarul principal ale bisericii San Lorenzo Biserica parohială San Lorenzo apare documentată pentru prima dată sub numele de Santa María de Bellver în bula Papei Inocențiu al IV-lea din 1248 și deține licență regală din anul 1360

Exteriorul

Fațada principală datează din secolul al XIX-lea și este realizată în stil neoclasic. Este divizată în trei corpuri, cel central fiind cel ornamentat și, la rândul său, împărțit în trei registre: în primul se deschide ușa de acces, deasupra căreia se află un buiandrug încununat de un fronton mixtiliniu în care figurează, ca un blazon, un grătar, simbolizând martiriul sfântului protector (Sfântul Laurențiu a fost martirizat și ucis fiind prăjit pe un grătar). Frontonul este flancat de două piramide cu vârf sferic, care conțin fiecare câte un medalion eliptic cu data construcției fațadei, 1845. Deasupra acestui ansamblu se deschide o mică fereastră ovală.

Peste acest prim registru se formează un al doilea spațiu, dominat de o rozetă mare cu pervaz, iar deasupra acesteia se află al treilea corp care încununează ansamblul cu o arcadă formată din cinci arcuri în plin cintru, flancată de un fronton în trepte. Turnul, care este retras în plan secund față de fațadă, se află pe partea stângă. Are secțiune pătrată, ridicându-se deasupra bisericii și terminându-se cu o acoperire piramidală, sub care sunt amplasate clopotele și ceasul.

În piață, în fața bisericii, a fost realizat un pavaj din piatră în care este reprezentat grătarul Sfântului Laurențiu, iar în grădina laterală se află resturile unei cruci de hotar (cruz de término). Adiacentă bisericii se găsește casa parohială (rectoría) care datează din 1916, o clădire cu trei etaje în care se remarcă o streașină formidabilă, un cadran solar și stația numărul unsprezece a vechiului drum al crucii (viacrucis).

Interiorul

Templul este de tip bazilical, cu o singură navă, absidă semicirculară și șase capele. Nava, acoperită cu o boltă în leagăn (boltă de tunel), are o lungime de 31 de metri și o lățime de 8,5 metri; la picioarele navei, deasupra intrării principale, se află corul. Presbiteriul este acoperit în formă absidală cu semicupole (scoici). Pe părțile laterale ale navei se deschid capelele prin arcuri în plin cintru, care se sprijină pe pilaștri canelați și sunt tangente la o cornișă ce parcurge întreg perimetrul navei. Capelele sunt, de asemenea, acoperite cu boltă în leagăn, cu excepția celei dedicate Fecioarei Maria (Mare de Déu Trobada), care are o cupolă semisferică cu lanternou

Retablul altarului principal este neoclasic, având și câteva elemente baroce. Este format din trei secțiuni configurate prin intermediul a patru coloane mari în stil ionic; în partea stângă se află imaginea Sfântului Petru, iar în cea dreaptă, cea a Sfântului Pavel. În corpul central, împărțit în două registre, a fost dispusă o raclă (expozitor) în primul și imaginea Sfântului Laurențiu purtând palma martiriului în al doilea. Toate acestea se află pe un soclu mare. În cadrul reformei realizate în secolul al XIX-lea, a fost eliminat fostul retablu principal, din care se mai păstrează trei picturi realizate de Miquel Pont Cantallops.

Pe partea epistolei (partea dreaptă privind spre altarul principal) se deschid capelele: Treimii, unde se află cristelnița; cea a lui Sfântului Francisc, Sfântului Iosif și a Neprihănitei Zămisliri, care are un retablu în stil neogotic; și cea a lui Sfântului Sebastian, unde se află și intrarea cunoscută popular în rândul localnicilor drept «a bărbaților».

Pe partea evangheliei (partea stângă privind spre altarul principal) se află:

Capela Fecioarei de Bellver (Mare de Déu de Bellver): adăpostește o interesantă statuie gotică realizată din piatră de Santanyí, atribuită lui Juan de Valenciennes; aceasta a fost pictată (policromă) și este datată la sfârșitul secolului al XIV-lea. Din această capelă se face accesul către cor. A doua capelă: dedicată Fecioarei Carmen (Mare de Déu del Carme), de unde se urcă în clopotniță. A treia capelă (numită și capela adâncă): este dedicată Fecioarei Găsite (Mare de Déu de la Trobada). Are un plan în cruce latină și este acoperită cu o cupolă semisferică cu lanternou; a fost reformată în 1928 după proiectul arhitectului Guillem Fortesa. Retablul este baroc, iar imaginea centrală este o sculptură romanică a Fecioarei, realizată din lemn policrom și datată în secolul al XIII-lea. Statuia o înfățișează pe Fecioară ținând pruncul cu mâna stângă și o piatră în mâna dreaptă. O legendă spune că imaginea a fost găsită printre mărăcini pe un câmp din Son Vives de către un păstor care a aruncat o piatră, pe care Fecioara a prins-o — aceasta fiind piatra pe care o ține în mână. A patra, a cincea și a șasea capelă: sunt dedicate Sfântului Anton, Sfântului Cristos și, respectiv, Inimii Sacre.

Pe partea epistolei, cu acces dinspre cor, se află un mic muzeu unde sunt expuse obiecte și imagini religioase, precum și ex-voto-uri dedicate Fecioarei și piese care au fost retrase în urma reformei din secolul al XIX-lea.

Note

Legături externe

Site-ul primăriei

Informații Instituto de Estadística de las Islas Baleares

Categorie:Localități din Mallorca Categorie:Articole cu legături externe nefuncționale