miniatura|Expulzarea în Cisiordania a palestinienilor arabi din satul de coastă al-Tantoura, iunie 1948. Refugiații palestinieni sunt acei palestinieni arabi care au un statut special de refugiat, recunoscut de Agenția Națiunilor Unite de Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).

Problematica acestor refugiați palestinieni persistă de câteva decenii, pe fondul neintegrării acestei populații în statele gazdă și în absența unei soluționări definitive a conflictului israeliano-arab. „Dreptul la întoarcere” al acestei populații pe teritoriile care astăzi sunt israeliene este revendicat de liderii palestinieni și recunoscut ca atare de către comunitatea internațională. În anul 2024 numărul acestor refugiați și al descendenților lor din întregul Orient Apropiat a fost estimat la 6,5 milioane, fără a lua în calcul palestinienii arabi din diasporă care au dobândit o cetățenie străină.

Definiția refugiatului palestinian miniatura|Refugiați palestinieni din Irak încercând să se refugieze, în 2006, din calea confruntărilor din timpul Primului Război Civil Irakian. Spre deosebire de statutul de refugiat, acordat de ONU din 1945 altor populații strămutate de conflictele din restul lumii, statutul de refugiat palestinian îi cuprinde nu doar pe toți cei care au locuit în Palestina Obligatorie între și și care și-au părăsit regiunea în urma războiului din Palestina din 1948, dar și toți descendenții lor.

Context istoric

Războiul arabo-israelian din 1948-1949 În 1947, după câteva decenii de conflict între naționalismul evreiesc și naționalismul arab palestinian, Organizația Națiunilor Unite a votat în favoarea împărțirii Palestinei Mandatare în trei entități: un stat evreu, un stat arab și o zonă internațională pentru Ierusalim (Rezoluția 181 a Adunării Generale a ONU). Arabii din Palestina au respins această împărțire, în timp ce evreii au acceptat-o. Începând cu sfârșitul lunii au izbucnit în Palestina primele ciocniri armate între evrei și arab. Pe 14 mai 1948 Statul Israel își proclamă unilateral independența .

Începând cu 15 mai 1948 contingente din cinci state arabe pătrund pe teritoriul fostei Palestine Mandatare și își anunță intenția de a distruge noul Stat Israel, sprijinite de forțele expediționare din Egipt, Siria, Irak și Transiordania. Acest război arabo-israelian s-a încheiat cu o serie de acorduri de încetare a focului (ultimul fiind semnat în martie 1949). Războiul îi permite Israelului să cucerească Ierusalimul de Vest și teritorii importante ale viitorului stat arab, Egiptului să ocupe Fâșia Gaza, iar Iordaniei să ocupe Cisiordania .

dreapta|miniatura|Refugiați palestinieni din anul 1948, în timpul războiului arabo-israelian din 1948-1949. În timpul războiului, aproximativ 700 000 de palestinieni iau calea exilului. Tabere de refugiați au fost înființate de urgență în Cisiordania, Fâșia Gaza și țările arabe vecine.

A fost creată o agenție ONU responsabilă de asistența refugiaților: Agenția Națiunilor Unite pentru Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).

Ca urmare a eșecului negocierilor de pace nu a avut loc repatrierea refugiaților, în timp ce azilul politic și cetățenia nu au fost, practic, acordate de către țările arabe (cu excepția Iordaniei).

Între 1948 și 1950, armata israeliană a strămutat la granițele noului stat între 30000 și 40000 de refugiați arabi.

Palestinienii au reproșat Israelului că dă dovadă de inflexibilitate în problema refugiaților, în timp ce Israelul a acuzat statele arabe că întrețin speranța unui drept la întoarcere și că au refuzat unei normalizări veritabile a relațiilor.

Războiul de Șase Zile din 1967 și un nou exod miniatura|Soldați israelieni supraveghind expulzarea palestinienilor din satul Amwas, în 1967. În 1967, la sfârșitul Războiului de Șase Zile, Israelul a cucerit Peninsula Sinai, Fâșia Gaza, Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est ) și Înălțimile Golan.

Aproximativ alți 300.000 de palestinieni s-au refugiat în Iordanie. Unii dintre aceștia erau deja refugiați din anul 1948, în timp ce alții se aflau la primul val de refugiu.

Demografie Locuri Tabere oficiale Refugiați înregistrați Numărul total de persoane înregistrate Iordania 10 2.070.973 2.154.486 Liban 12 447.328 483.375 Siria 9 517.255 569.645 Cisiordania 19 754.411 914.192 Fâșia Gaza 8 1.240.082 1.307.014 Total 58 5.030.049 5.428.712 Sursă: UNRWA (Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni). Estimări la data de 1 ianuarie 2014..

Aceste cifre îi includ doar pe refugiații înregistrați de UNRWA, totuși, există și palestinieni, descendenți ai celor refugiați, care în prezent nu mai figurează în aceste evidențe. Aceștia se află, în special, în țările din Golful Persic.

În 2017, Libanul a organizat primul său recensământ, înregistrând 174.422 de palestinieni. Această cifră fiind semnificativ mai mică decât estimările UNRWA. De asemenea, se pare că populația din taberele de refugiați palestinieni este alcătuită în proporție de 50% din refugiați sirieni.

De asemenea, există în Statele Uniteîntre 150 000 și 200 000 de persoane de origine palestiniană și în Egipt între 50 000 și 80 000 (estimări din anul 2000)..

Refugiații ajunși în Iordania înainte de 1967 au, de regulă, cetățenia iordaniană. În schimb, cei stabiliți în alte state nu primesc, de obicei, cetățenia țării în care s-au născut sau în care își au reședința, fiind recunoscuți doar ca „refugiați palestinieni”.

Primirea refugiaților în țările vecine

Liban miniatura|Cadavre ale refugiaților palestineni adunate în tabăra de la Shatila (Beirut), în urma masacrului comis de către milițiile creștine libaneze, aflate în legătură cu armata israeliană care ocupa zona, între 16 și 18 septembrie 1982. Sute de mii de refugiați palestinieni sunt stabiliți în Liban, iar 93% dintre aceștia trăiau sub pragul sărăciei în anul 2024. UNRWA administrează douăsprezece tabere de refugiați, oferind servicii precum asistență medicală, educație, gestionarea apei și a deșeurilor, asistență financiară etc.

Refugiații palestinieni din Liban nu pot obține cetățenia libaneză, iar mulți dintre ei sunt privați de accesul la serviciile publice, inclusiv la asistență medicală și educație. Legile îi împiedică să practice aproximativ 30 de profesii. De asemenea, nu au O serie de legi le interzic practicarea a aproximativ treizeci de profesii și, de asemenea, aceștia nu au dreptul de a deține proprietăți imobiliare în Liban.

Organizațiile palestiniene au asigurat încă de la sfârșitul anilor 1960 securitatea taberelor de refugiați, în colaborare cu armata libaneză. În anul 2025, Statul libanez a început însă demersurile pentru dezarmarea acestor grupări. Iordania În anul 2019 trăiau în Iordania aproape 2,1 milioane de refugiați palestinieni, dintre care 370.000 locuiau în tabere unde condițiile de viață erau, în general, deplorabile. Aproximativ 75% dintre refugiații palestinieni din Iordania au obținut cetățenia iordaniană, dar 600.000 au rămas fără statutul de cetățean, având un acces limitat la servicii de bază precum educația și asistența medicală.

În anul 2019, Amnesty International subliniază „refugiații palestinieni din Liban, Iordania și din teritoriile palestiniene ocupate sunt prinși într-un ciclu vicios al sărăciei și discriminării sistematice, care pare să fie fără sfârșit. Pentru mulți, viața a devenit un calvar, fiind sufocați de restricții”.

Siria În Siria, peste 560.000 de refugiați sunt răspândiți în 12 tabere. Aproximativ 82% dintre aceștia trăiesc sub pragul sărăciei. Cu toate acestea, beneficiază de anumite drepturi similare cu cele ale cetățenilor sirieni, în special în ceea ce privește accesul la servicii sociale. miniatura|Tabăra Ein Beit al-Ma de lângă Nablus, în Cisiordania ocupată .

Taberele de refugiați palestinieni Taberele de refugiați palestinieni, „gândite inițial ca o soluție temporară, au fost în timp înlocuite cu construcții permanente, dar astăzi se confruntă cu sărăcia și suprapopularea”.

Dreptul de întoarcere pentru refugiații palestinieni miniatura|Tânără fată palestiniană demonstrând la Hebron de "Ziua Nakbei ”. Situația refugiaților s-a blocat în momentul în care statul Israel a refuzat primirea acestora înapoi, o decizie luată pentru a garanta o majoritate evreiască în noul stat. Această politică a fost stabilită la scurt timp după proclamarea independenței.

În , legea privind „proprietăți abandonate” a permis confiscarea bunurilor oricărei persoane considerate „absentă”. Actul normativ definea drept „absentă” orice persoană care, „în perioada cuprinsă între 29 noiembrie 1947 și 1 septembrie 1948, s-a aflat în afara teritoriului controlat de Israel”, fie în alte zone ale fostei Palestine mandatare (precum Cisiordania sau Fâșia Gaza), fie în statele arabe vecine. Ulterior, fostele sate arabe au fost demolate, iar terenurile acestora au fost redistribuite comunităților agricole evreiești de tip moșav sau kibuț, oficializând astfel, din punct de vedere juridic, intenția de a bloca orice tentativă de întoarcere.

Această politică de refuz al întoarcerii refugiaților palestinieni a rămas neschimbată până în prezent și se bucură de un consens foarte larg în rândul societății israeliene (cel puțin în rândul populației evreiești), de la stânga la dreapta, indiferent de orientarea ideologică. La 7 mai 2007, premierul israelian Ehud Olmert a reafirmat că statul evreu nu va accepta revenirea refugiaților palestinieni, deși aceasta reprezintă una dintre condițiile cheie ale inițiativei de pace arabe cu Israelul.

Israelul s-a opus întoarcerii refugiaților (deși Ben-Gurion a propus să accepte 100 000 ). Miniștrii israelieni au stabilit o analogie între problema refugiaților palestinieni și alte exoduri demografice din secolul al XX-lea, inclusiv cel al populației evreiești nevoită să părăsească statele arabe.

În cadrul summitului de la Camp David din anul 2000, prim-ministrul israelian Ehud Barak s-ar fi arătat dispus să accepte „dreptul la întoarcere” pentru 100 000 de refugiați aflați în evidența UNRWA, propunând totodată acordarea de compensații financiare pentru toți ceilalți. Însă liderii palestinieni au cerut dreptul la întoarcere pentru toți refugiații. În 2008, Ehud Barak a respins categoric ideea ca Israelul să accepte dreptul la întoarcere pentru refugiații palestinieni „Niciun prim-ministru israelian, fie de stânga sau de dreapta, nu va accepta dreptul la întoarcere”.

Note

Vezi și

Taberele de refugiați palestinieni Conflictul arabo-istraelian • Conflictul israeliano-palestinian • • Nakba Exodul palestinian din 1967 Agenția Națiunilor Unite pentru Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) Dreptul palestinienilor la întoarcere Protestele din Gaza din 2018

Legături externe

Categorie:Nakba Categorie:Refugiați de război Categorie:Arabi din Palestina Categorie:Articole cu legături externe nefuncționale Categorie:Articole Wikipedia cu control de autoritate Categorie:Pagini cu traduceri nerevizuite