Pauline Jaricot () a fost o activistă socială franceză, venerată ca fericită în Biserica Catolică, sărbătorită pe 9 ianuarie. Pauline Jaricot a fondat Opera Pontificală pentru Propagarea Credinței și grupul de rugăciune comunitară cunoscut sub numele de „Rozariul Viu”...
De asemenea, ea este o pionieră a creștinismului social, fiind foarte implicată în sprijinirea „canutilor”, muncitorii din industria mătăsii din Lyon.
Biografie Pauline Marie Jaricot s-a născut într-o familie burgheză de negustori de mătase din Lyon, la 21 iulie 1799Archives municipales de Lyon, Division du Midi, année 1799, acte de naissance daté du 4 thermidor an VII (22 juillet 1799) mentionnant qu'elle est "hier soir à 10 heures" soit le 21 juillet 1799, cote 2E91, vue 244/310, într-o perioadă marcată de numeroase schimbări politice, economice și sociale.
Pauline a fost cea mai mică dintr-o familie de șapte copii, numiți Paul, Jean Marie, Geneviève Sophie, Marie Laurence, Paul Narcisse și Nicolas Philéas (cunoscut sub numele de Philéas Jaricot)..
Mama sa, Jeanne Lattier, și tatăl său, Antoine Jaricot, s-au cunoscut la Lyon, în Duminica Floriilor din 1782, în timp ce parcurgeau Calea Crucii pe dealul Calvarului din Saint-Irénée. În fiecare dimineață ei participau la liturghia euharistică.
thumb|left|250px|Jeanne Lattier căsătorită Jaricot, mama Paulinei Jaricot.. left|250px|thumb|Antoine Jaricot, tatăl Paulinei Jaricot.
La 16 aprilie 1812, în vârstă de doisprezece ani, Pauline a făcut prima cuminecare în Catedrala Sfântul Ioan din Lyon..
În tinerețe a suferit o căzătură și s-a îmbolnăvit. Se spune că mama ei ar fi făcut atunci un jurământ, oferindu-și viața în schimbul vindecării fiicei sale, jurământ care ar fi fost îndeplinit: ea a murit, în timp ce Pauline s-a vindecat. În urma unei predici a părintelui Wurtz despre deșertăciune, ea s-a spovedit, a renunțat la bijuteriile sale și a început să se îmbrace ca o muncitoare.
La 25 decembrie 1815, în capela din Fourvière, ea a depus un jurământ de castitate trupească și spirituală, rămânând totuși laică.
Activitatea socială thumb|Vedere exterioară a casei Paulinei Jaricot|Maison de Lorette / Casa Lorette, cunoscută drept casa Paulinei Jaricot (Lyon), înscrisă în lista monumentelor istorice. În 1817 ea a înființat un grup informal, „Cele care vindecă Inima lui Isus, necunoscută și disprețuită”Henri Hours, “Pauline Jaricot fondatrice”, in Gérard Cholvy, La religion et les femmes, Centre régional d’histoire des mentalités – Université Paul Valéry, Montpellier, 2002, 287 p. (p. 115)., format din muncitoare.
Atunci află de la fratele ei, Philéas, seminarist la Saint-Sulpice, că Misiunile Străine din Paris se confruntă cu mari dificultăți financiare.Déclaration écrite de Mademoiselle Rose Arnaud, qui avait bien connu Pauline Jaricot, le 27 juin 1891, à la cure de Saint-Polycarpe (AAL 13, 12, Archives des O.P.M. à Lyon).
În 1819, pentru a strânge fonduri, Pauline a conceput o colectă realizată din mână în mână. Aceasta va fi originea „sou-ului Paulinei”, „soldul săptămânal” donat pentru misiunile creștine. Ideea ei era de a forma grupuri de zece persoane, fiecare angajându-se să rostească o rugăciune zilnică pentru misiuni și să doneze un sou (sold, bănuț) pe săptămână. Fiecare grup de zece persoane (un „dizenaire”) va alege un responsabil care să strângă donațiile; zece responsabili de „dizenaire” vor alege un responsabil numit „centenaire”, iar zece șefi de „centenaire” vor alege, la rândul lor, un responsabil numit „millénaire”, care va fi însărcinat să vireze suma strânsă misiunilor.Dans l’usine Chartron, une jeune ouvrière, Rose Descôtes, était chargée, chaque vendredi, de collecter un sou auprès des ouvrières. (în română: „La fabrica Chartron, o tânără muncitoare, Rose Descôtes, avea sarcina, în fiecare vineri, să strângă câte un sou de la muncitoare.”) (E. Sainte-Marie Perrin, Pauline Jaricot, fondatrice de la société pour la Propagation de la foi (1799-1862) …, p. 65). Deoarece „milenarii” se aflau la conducerea unui grup de o mie de persoane, aceștia transferau astfel cincizeci de franci (zece ecu) pe săptămână către misiuni.
Această structură simplă, despre care Pauline s-a mirat „că nimeni nu o descoperise înaintea ei”, a cunoscut un succes fulminant. Pentru a conferi un statut juridic acestor grupuri și a le uni, a fost înființată, la 3 mai 1822, „Asociația pentru Răspândirea Credinței”.
Asociația și activitatea sa au fost aprobate de papa Pius al VII-lea în 1823. În 1840 papa Grigore al XVI-lea a recomandat asociația în brevul său apostolic Probe Nostis.. La 3 mai 1922 (anul centenarului organizației) papa Pius al XI-lea a declarat „Asociația pentru Răspândirea Credinței” drept „operă pontificală” (œuvre pontificale) și l-a numit pe Angelo Roncalli l-a conducerea ei, transformând-o în Opera Pontificală pentru Răspândirea Credinței.. Opera va juca un rol de primă importanță în dezvoltarea mișcării misionare franceze în secolul al XIX-lea (vezi: Misiunile catolice în secolele al XIX-lea și al XX-lea).
Între vârstele de optsprezece și douăzeci și doi de ani, la cererea confesorului / duhovnicului său, părintele Würtz, Pauline și-a scris autobiografia spirituală, pe care a intitulat-o „Istoria vieții mele” și care va fi publicată după moartea sa.
În 1822, la vârsta de douăzeci și trei de ani, Pauline a scris o lucrare de pietate intitulată „Iubirea infinită în Sfânta Euharistie”, lucrare examinată încă din timpul vieții sale de către autoritatea ecleziastică, care a considerat-o ireproșabilă....
În 1832, Pauline a achiziționat, cu ajutorul surorii sale SophieSophie a descoperit această proprietate scoasă la vânzare în timp ce făcea un pelerinaj la sanctuarul din Fourvière și a informat-o pe Pauline., casa Bréda, pe care a redenumit-o „Casa Lorette” în memoria pelerinajului la Lorette / Loreto.Sfânta Casă (în italiană: La Santa Casa), cunoscută în mod obișnuit sub numele de Sfânta Casă din Loreto, este, conform tradiției catolice, Casa din Nazaret unde a avut loc Buna Vestire a Fecioarei Maria și unde a trăit Isus. Adusă din Țara Sfântă în 1291, Sfânta Casă reprezintă inima bazilicii din Loreto. Pauline a întreprins în casa achiziționată lucrări importante pentru a o transforma în sediul operațiunii „Rozariul Viu”, un loc de primire pentru săraci și bolnavi, precum și un loc de retragere pentru membrii clerului și pelerini..
În timpul revoltei canutilor (muncitorilor mătăsari din Lyon) din noiembrie 1831, ea a rămas zi și noapte alături de muncitorii răniți. Dezgustată de condițiile de viață ale țesătorilor care au dus la această revoltă, ea visa la un mare oraș muncitoresc în care muncitorii să fie remunerați în mod echitabil și să aibă un program de lucru rezonabil. Printre altele, ea scria: „Pe măsură ce industria se străduiește să înlocuiască forța de muncă umană cu mașini, muncitorul virtuos, care știa și putea să facă economii pentru viitor, nu cunoaște decât lipsurile”. De asemenea, ea era convinsă că „trebuie să ne străduim să îmbunătățim condiția clasei muncitoare, trebuie să-i redăm muncitorului demnitatea sa de om, eliberându-l de sclavia muncii neîncetate, demnitatea sa de tată ajutându-l să redescopere farmecul vieții de familie, și demnitatea sa de creștin, oferindu-i speranțele pe care le dă religia”.
În 1835, ea a cumpărat domeniul situat la numărul 24, pe strada Montée Saint-Barthélemy (astăzi centrul școlar „Aux Lazaristes”), pe care l-a cedat Fraților Școlilor Creștine în 1839.Historique sur le site des Lazaristes.
Suferind de o boală gravă de inimăTrès étrangement, le cœur de Pauline Jaricot, conservé dans un reliquaire qui fut ouvert en janvier 2022, était non seulement intact, mais ne portait aucun stigmate de maladie, alors que la Bienheureuse portait tous les signes d'une cardiopathie. (în română: „În mod foarte ciudat, inima Paulinei Jaricot, păstrată într-un relicvariu care a fost deschis în ianuarie 2022, nu numai că era intactă, dar nu prezenta niciun semn de boală, în timp ce Fericita purta toate semnele unei afecțiuni cardiace.”) Vedeți: Anne Debroise, L'étrange affaire du cœur si bien conservé de Pauline Jaricot, dans Science et Vie, n° 1269, juin 2023, p. 44-45., ea a decis să plece în pelerinaj la Mugnano del Cardinale, la mormântul Sfintei Filomena, al cărei cult era încă controversat. Mai întâi a fost primită la Roma de papa Grigore al XVI-lea și l-a întrebat dacă, în cazul în care s-ar întoarce vindecată, acest lucru ar constitui un miracol suficient pentru a face progrese în cauza sfintei. Suveranul pontif a răspuns afirmativ, convins că are de-a face cu o muribundă și că nu trebuie să-i refuze această consolare, așa cum le-a mărturisit, în italiană călugărițelor prezente.
A ajuns la Mugnano del Cardinale după o călătorie epuizantă în căldura lunii august. Era ajunul sărbătorii sfintei, iar mulțimea de pelerini se înghesuia; a doua zi, pe 10 august 1835, ea s-a împărtășit și apoi a leșinat: se credea că a murit, dar și-a revenit și a cerut să fie dusă la mormântul sfintei, iar atunci s-a trezit vindecată în mod miraculos. Starețul mănăstirii a cerut să bată clopotele pentru a anunța miracolul, în timp ce mulțimea exulta (era în culmea bucuriei). După ce a petrecut câteva zile la Mugnano în rugăciuni de mulțumire, s-a întors la Roma, unde papa i-a aprobat opera și i-a dat binecuvântarea sa. La întoarcerea la Lyon, ea i-a dăruit parohului din Ars câteva relicve / moaște ale Sfintei Filomena.; se spune că acesta ar fi exclamat: „Ah! Fraților mei, eu cunosc o persoană care știe să accepte crucile, cruci foarte grele, și care le poartă cu multă dragoste. Este domnișoara Jaricot”.Monseigneur de Trannoy, page 27 - Mgr Jules de Trannoy, directeur puis président du Conseil national de Belgique des Œuvres pontificales de la propagation de la foi et de Saint-Pierre Apôtre, alors situées à Saint-Josse-ten-Noode.
Pauline Jaricot a murit la 9 ianuarie 1862 în arondismentul al 5-lea din LyonArchives municipales de Lyon, 5e arrondissement, année 1862, acte de décès , cote 2E1164, în sărăcie. A fost înmormântată în cripta familiei, la cimitirul Loyasse, iar în 1922 rămășițele sale pământești au fost transferate în biserica Saint-Nizier din Lyon.
Pauline Jaricot și abatele Jean-Claude Colin, fondator al Societății Mariei thumb|200px|Abatele Jean-Claude Colin, fondator al Société de Marie. Abatele Jean-Claude Colin (declarat venerabil în 1908, de către papa Pius al X-lea) a simțit chemarea de a crea o societate a preoților consacrați Fecioarei Maria.
El întreprinde numeroase demersuri pregătitoare în acest sens (consultarea episcopatului și obținerea acordului de principiu al acestuia, redactarea statutului societății, aprobarea de principiu din partea Romei, demersurile legale pe lângă administrația franceză). Cu toate acestea, se simte nedemn să devină fondatorul acesteia și dorește ca o altă persoană să-și asume această sarcină, în timp ce el își va petrece restul vieții într-un deșert.
În timp ce se îndrepta spre „o țară necunoscută” pentru a se retrage, el decide să treacă prin Lyon. Rătăcind pe cheiuri, este abordat de Pauline, pe care nu o cunoștea, nemaivăzând-o niciodată, până atunci, și care îi cere să o urmeze acasă la ea. Ceea ce el și face. Odată ajunși la locuința Paulinei, aceasta îi spune că „gândurile pe care le rătăciți în mintea dumneavoastră îi displac în mod deosebit lui Dumnezeu (…) așa că aveți curaj și încredere”. În urma acestei întâlniri și a acestui schimb de cuvinte cu Pauline, părintele Jean-Claude Colin renunță la ideea de a se retrage într-un deșert și fondează, în 1822, Societatea Mariei.. De la această întâlnire, părintele Colin și Pauline Jaricot vor rămâne în contact.
Beatificarea Ancheta privind virtuțile
La 18 iunie 1930, papa Pius al XI-lea a aplicat „Placet Achilleo” în subsolul documentului care introducea la Curtea de la Roma cauza de beatificare a Mariei Pauline Jaricot.Monseigneur Jules de Trannoy, vedeți mai sus.