Johanne Harrelle, născută sub numele de Joan Harrell în la Montreal și a decedat în la Île des Sœurs , este o actriță, model și scriitoare din Quebec.
Ea a fost prima femeie de culoare care și-a lăsat amprenta în lumea modei din Quebec și Canada.
Biografie Ea a fost prima din cei trei copii născuți dintr-o mamă albă, vorbitoare de limbă franceză (Berthe Demers, o francofonă canadiană de așa-numită origine „pură” ) și un tată de culoare , vorbitor de limbă engleză (Tucker Harrell, un american), care locuiau împreună în concubinaj în cartierul francofon Plateau Mont-Royal, conducând o afacere de curățătorie chimică. Era cunoscută sub numele de Johanne Harrelle la creșă (1933-1936). La orfelinat (1936-1947), a fost adoptată de mai multe ori. , dar niciodată definitiv. Pe la începutul anilor 1940-1950, ''aranjează lucrurile'' (având în vedere ortografia numelui ei – Harrelle –, culoarea pielii ei, felul în care pronunță anumite cuvinte etc.) spunând că este haitiană și că a ajuns în Quebec în 1947 (anul părăsirii orfelinatului fiind schimbat în sosirea sa în Quebec) pentru a studia la Universitatea din Montreal . Și prin asocierea, începând din 1951, în principal cu europeni care sosiseră recent acolo, și-a găsit calea. S-a reunit cu mama ei în 1953 și astfel aflase atunci că tatăl ei murise în 1932 .
Johanne Harrelle avuse doi copii din afara căsătoriei. L-a păstrat pe primul copil (născut în 1949) și l-a dat spre adopție pe al doilea (născut în 1951). S-a căsătorit în 1954 cu un european care sosise recent în Canada. Miklos (sau Nicolas), cunoscut sub numele de Mitzou, Engelmayer (născut la Budapesta, Ungaria, în ), s-au cunoscut la Montreal în 1952. S-au despărțit în 1957. Timp de câțiva ani (și chiar și după despărțire), ea s-a numit Johanne Engelmayer .
Johanne Harrelle și Claude Jutra (născuți la Montreal în a întâlnit (în ) în Montreal, într-un apartament de pe Bulevardul Esplanade închiriat recent de Robert Verrall, un tânăr cineast de animație, pentru o petrecere care sărbătorise mutarea Oficiului Național al Filmului (ONF) la Montreal (mutarea avusese loc în principal în aprilie și mai). La scurt timp după această întâlnire, la cel mult câteva zile, ea i-a dezvăluit secretul ei (nu sunt haitiancă etc.). Johanne avea să rămână însărcinată cu copilul lui Claude (în ) dar va avea un avort spontan (sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie). Claude Jutras va elimina „s'' în numele său la sfârșitul anului 1956, după filmările pentru Let's Sing Now în .
Între 1956 și 1964, povestea de dragoste dintre Johanne și Claude s-a desfășurat în două etape: mai întâi în 1956 și apoi în 1961-1963, când Johanne s-a îndrăgostit din nou de Claude în timpul filmărilor pentru À tout prendre, povestea lor stând la baza scenariului filmului. Și au continuat să fie așa (vezi corespondența lor), chiar dacă, de cele mai multe ori, Claude se afla în Quebec, iar Johanne în Europa, până când l-a întâlnit pe Edgar Morin .
Prezentat la cel de al IV-ea Festivalului Internațional de Film de la Montreal (în ), À tout prendre a câștigat Marele Premiu (lungmetraj) la Festivalul de Film Canadian, un premiu creat în acel an, iar Johanne Harrelle a primit o mențiune specială. (Acest film va câștiga mai multe premii, la fel ca și Johanne.) Filmul este îndrăzneț, abordând teme precum adulterul (Johanne, care este căsătorită, are un iubit), relația dintre un bărbat alb (Claude, iubitul) și o femeie de culoare (Johanne), avortul (al lui Johanne) și homosexualitatea (a lui Claude). În Într-o carte poștală către Jutra, ea se va referi la ea însăși astfel : ''Vampirul negru al cinematografiei canadiene'' (citând prima pagină a ziarului La Patrie, 15- )
Înainte de a juca rolul principal feminin în acest film, ea a jucat (în ) în adaptarea radiofonică de la Radio-Canada FM a romanului Requiem pentru o călugăriță, de William Faulkner (1951), adaptat pentru teatru de Albert Camus (1956), apoi (în ) în Baladă pe o temă de peste mări, o piesă în trei acte de Frederik Spoerley, la Festivalul de Dramă și Conferința de Teatru Dominion care a avut loc în acel an la Vancouver . Ambele roluri au fost interpretate sub numele de Johanne Engelmayer. În Vancouver, Iona Monahan, o proeminentă jurnalistă quebecheză specializată în moda canadiană și coordonatoare a unor prezentări de modă importante, a descoperit-o. Sub numele de Johanne, a devenit model și a participat la prima sa prezentare de modă la Ritz-Carlton în toamna anului 1960. A continuat această muncă în Quebec (de exemplu, pentru tânărul Michel Robichaud, în 1962-1963), în Canada și apoi, după ce a mers în Europa pentru a vedea ce se întâmplă acolo (în până în ), în Franța și Anglia, până la întâlnirea (în ), prin coincidență, în timp ce se întorcea la Paris, l-a întâlnit pe Edgar Morin, cu care avea să locuiască până în 1980 . Avea să joace și (în ) în Servitoarele, o piesă de Jean Genet, regizată de Jean-Marie Serreau și prezentată la Bienala de la Veneția . În tot acest timp, este numită Johanne (pur și simplu), Johanne Harrelle sau chiar, înainte de căsătoria sa (în 1972) cu Morin, Johanne Morin (într-un astfel de interviu, de exemplu, pentru a evita orice dificultate legată de acest cuplu alb-negru, dacă îmi permiteți să spun așa) .
Johanne va petrece ultimii cincisprezece ani în Montreal și împrejurimi, trăind o viață mai puțin extravagantă și din ce în ce mai precară, alături de noii prieteni. Strada Drolet (unde se administrează o mică pensiune ), foarte aproape de Piața Saint-Louis, unde locuiește Claude Jutra, apoi strada Sherbrooke Vest, apoi Insula Călugărițelor . Va publica în „O lecție”, o autobiografie parțială (care acoperă în esență anii 1933-1958) , a condus la aparițiile ei în 1983 în „Doamna în culori”, ultimul lungmetraj al lui Claude Jutra (lansat în 1985), și în 1993 în „Tropique Nord”, un documentar de lungmetraj de Jean-Daniel Lafond (lansat în 1994). A și jucat câteva roluri mici în diverse drame de televiziune (din 1980 încoace) și a făcut, de asemenea, obiectul diverselor reportaje (înainte de 1964 și din 1980 încoace), dar o listă precisă este dificil de stabilit, având în vedere starea actuală a arhivelor. La sfârșitul anului 1990 și începutul anului 1991, a participat la două ședințe foto cu scopul de a-și relansa, eventual, cariera de model (sau chiar, indirect, cariera de actriță), dar acest lucru nu s-a concretizat .
Cei doi bărbați din viața ei au fost, evident, Claude Jutra (1930-1986), un cineast canadian care i-a fost partener, și Edgar Morin (1921-2026), un sociolog francez care i-a fost partener iar mai târziu soț. A rămas prietenă cu ei până la sfârșit. Johanne Harrelle murise de cancer la Montreal (Île des Sœurs) în .
Filmografie
Cinematografie
1963 Luând totul în considerare de Claude Jutra Ioană 1985 Doamna în culori de Claude Jutra Sora Julienne 1988 Sărutul de Pen Densham Bătrână africană 1994 Tropique Nord de Jean-Daniel Lafond (lungmetraj documentar) Se
Televiziune
1979 - 1982 La Denise (serial TV) Mama lui Patrice 1980 - 1983 Marisol (serial TV) N'Guessan Kouakou 1981 - 1983 Giruetele (serial TV) rol necunoscut
Note și referințe
Legături externe Categorie:Decese în Montreal Categorie:Articole Wikipedia cu control de autoritate