Louis de Beaufront () pe numele său adevărat Louis Eugène Albert Chevreux, a fost un esperantist francez și unul dintre creatorii limbii ido.
Biografie Viața lui Louis de Beaufront este slab sau chiar deloc documentată. Se pare că a mințit în mai multe privințe: a susținut că are origini nobile engleze, și-a ascuns adevăratul nume și și-a atribuit singur un titlu de noblețe, afirmând totodată că a trăit în India.
Louis de Beaufront s-a născut la 3 octombrie 1855 în arondismentul 3 din Paris, având-o ca mamă pe Louise Armande Rose Chevreux, spălătoreasăArhivele din Paris - Actul de deces nr. 1663, V4E 1031., și tatăl necunoscut. A avut două surori mai mici. La 24 decembrie 1866, la moartea mamei sale, a rămas orfan. Începând din 1869, a început studiile la Universitatea catolică din Leuven, unde a studiat filozofia și latina. În 1874, la vârsta de 27 de aniScrisoare către Bourlet din 18 decembrie 1901., a început să lucreze ca profesor particular. La 2 februarie 1875, a fost înscris pentru a se alătura armatei. Cu toate acestea, la vizita medicală din 24 mai 1875 a fost declarat inapt din cauza miopiei, a frecvenței cardiace și a bronșitei sale cronice. În 1876, a contractat febră tifoidă.
Originea numelui În 1882, a devenit profesor particular al familiei Bertrand în Rumont. La 1 iulie 1887, a fost nașul lui Robert Louis Marie Lucien Hézard, la botezul copilului. Louis de Beaufront a semnat actul de botez cu „Mquis L. Chevreux de Beaufront”. Aceasta este prima dovadă scrisă a utilizării titlului de marchiz și a numelui „de Beaufront”. Unul dintre membrii familiei Bertrand a explicat originea numelui: la începutul anului 1887, în timpul unei călătorii cu trenul, Louis de Beaufront ar fi scos capul pe fereastră pentru a admira peisajul. Peruca pe care o purta pentru a-și ascunde calviția a fost luată de vânt, dezvăluind un craniu pleșuv. Persoanele care călătoreau cu el ar fi râs atunci de această „frunte frumoasă complet descoperită”.
Descoperirea esperanto și prozelitismul În timp ce se afla la Antibes, în primăvara anului 1888, Louis de Beaufront a descoperit și a învățat limba esperanto. În 1889, numele său apare în Adresaro de la Esperantistoj, anuar care conținea adresele vorbitorilor de esperanto declarați. Acolo se indica faptul că locuia în continuare la Rumont. Este dificil de știut dacă Louis de Beaufront a fost primul vorbitor de esperanto. Într-adevăr, el își dispută acest titlu cu diverse persoane, precum Auguste Demonget sau Raphaël Blanchard. În schimb, el a fost probabil primul esperantist francez din istorie, adică primul francez care a promovat utilizarea limbii esperanto. Conform propriilor sale cuvinte, el ar fi abandonat un proiect personal de limbă, numit Adjuvanto. Cu toate acestea, niciun document nu permite confirmarea faptului că ar fi lucrat la un asemenea proiect.
A lucrat ca profesor particular la contele de Lavallière în Saint-Sulpice-la-Pointe și la contele de Maigret în Épernay.
Implicarea sa în sprijinul limbii esperanto a fost importantă. A colaborat la revista La Esperantisto, recrutând abonați pentru revistă și obținând promisiuni de înscriere pentru Adresaro.
În 1893, a propus steaua verde ca simbol al limbii esperanto. În 1892, a rescris Unua Libro în limba franceză, iar în 1893, a tradus o carte de predici și a editat-o cu acordul arhiepiscopului de Reims.
Perioada franceză a limbii esperanto
Când mișcările esperantiste ruse și germane au pierdut din avânt, a înființat în ianuarie 1898, la sfatul lui Zamenhof, Société Parisienne de Propagation de l’Espéranto (SPPE), care va deveni mai târziu Société Française pour la Propagation de l’Espéranto (SFPE). De asemenea, a înființat L’Espérantiste, jurnalul asociat SPPE. A recrutat atunci mai mulți francezi celebri și influenți. Datorită propagandei sale țintite, SPPE și L’Espérantiste s-au dezvoltat și s-au internaționalizat rapid. Din aceste motive, Louis de Beaufront a fost numit „al doilea tată al limbii esperanto”.
Potrivit unui contract special încheiat în 1901, el l-a reprezentat pe Zamenhof în relația cu Hachette. A scris mai multe cărți de învățare, precum și cărți despre limbi, printre care și prima gramatică adevărată a limbii esperanto: Commentaire sur la Grammaire de la Langue Internationale Esperanto, în 1900, care vor fi reeditate de mai multe ori și traduse în mai multe limbi.
Între 1905 și 1908, a fost membru al Lingva Komitato.
Treptat, o serie de divergențe l-au plasat în opoziție cu Zamenhof și cu majoritatea esperantiștilor francezi: pentru Zamenhof, utilizarea unei limbi comune nu era decât expresia unui umanism aproape religios; pentru Louis de Beaufront, esperanto nu era decât un instrument: „lingvo kaj religio estas du” (în ). Această divergență trebuie plasată în contextul istoric al epocii în care se discuta în Franța legea de separare a Bisericii de Stat. De asemenea, având convingeri conservatoare, el îi aprecia puțin pe cei care legau esperanto de luptele politice. Au intervenit, de asemenea, și dispute personale, în special atunci când unii esperantiști au obținut anularea unui contract pe care el îl negociase cu editura Hachette. Sub un pretext falos, el nu a participat la primul congres esperantist de la Boulogne-sur-Mer, unde a fost adoptat Fundamento de Esperanto, adică regulile intangibile care garantează stabilitatea limbii.
Delegația pentru adoptarea unei limbi auxiliare internaționale Cu toate acestea, el a fost desemnat de Zamenhof pentru a reprezenta esperanto la „Delegația pentru adoptarea unei limbi auxiliare internaționale”. Conform mărturiei lingvistului danez Jespersen, el a apărat limba esperanto cu elocință. Când și-a dat seama că Delegația nu va adopta esperanto fără modificări, a propus un proiect derivat, botezat ido, deși unii i-au atribuit paternitatea lui Louis Couturat. A devenit membru al Comitetului permanent al Delegației, care a fost însărcinat să elaboreze modificările aduse limbii esperanto conform ideilor proiectului ido. Limba rezultată din aceste lucrări, deși foarte diferită de proiectul inițial ido al lui Louis de Beaufront, a fost totuși, după multe ezitări, botezată tot ido. Atunci i-a părăsit pe esperantiști și a rămas idist până la sfârșitul vieții sale: acțiunea sa nu a avut același succes ca în cazul limbii esperanto, iar ido nu a atins același număr de vorbitori ca esperanto.
Întoarcerea sa bruscă de situație a fost considerată o trădare de către esperantiști, dând naștere în esperanto cuvântului bofrontido („partizan al lui Beaufront”), cu sensul de trădător.
Sfârșitul vieții Și-a petrecut ultimii 27 de ani din viață la Grivesnes. A murit din cauza unei congestii pulmonare la 8 ianuarie 1935 la Thézy-Glimont, în casa sa din strada Marais. În actul său de deces este numit „Pierre Josselin Gérald Eugène Albert Louis de Beaufront”. A fost înmormântat la 11 ianuarie 1935 la Marestmontiers, tot în departamentul Somme. Pe mormântul său nu este înscris niciun nume, ci doar mențiunea „Ci-gît” (în ) și un crucifix.
Opere În limba franceză
În limba esperanto
Note
Bibliografie
Legături externe
Note în dicționare sau enciclopedii generale:
Categorie:Nașteri în 1855 Categorie:Nașteri pe 3 octombrie Categorie:Decese în 1935 Categorie:Decese pe 8 ianuarie Categorie:Oameni din Paris Categorie:Esperantiști Categorie:Creatori de limbi artificiale