Fred Micoș (n. 1907 Cernăuți – d. 1995 București) a fost un pictor și gravor român , de origine poloneză , Membru al Uniunii Artistilor Plastici din România . S-a format la Academia de Arte Frumoase din Cracovia, unde a studiat pictura și gravura cu profesorii Dimikowski , Pevitesch ; și absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București între 1933- 1938 (artă decorativă și gravură) cu profesorii Cecilia Cuțescu Storck și Simion Iuca. A fost aproape 4 decenii mentorul mai multor artisti in calitatea sa de profesor la Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București.
Gravor, pictor și teoretician al actului grafic Fred Micoș s-a impus în spațiul artistic românesc pe doua căi principale: Salonul Oficial de Toamnă și prin volumele ilustrate pe durata deceniului cinci. Prin activitatea sa artistică Fred Micoș s-a înscris într-o companie selectă de mari creatori autohtoni ai domeniului precum: Nicolae Brana, Anastase Demian, Vasile Dobrian, Vasile Kazar, Aurel Mărculescu, Marcel Olinescu, Béla Gy. Szabó.
Distincții Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1968) „pentru activitate deosebită în domeniul artelor plastice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 640 din 1968 privind conferirea de ordine și medalii unor membri ai Uniunii artiștilor plastici din Republica Socialistă România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 140, Partea I, luni 4 noiembrie 1968, p. 1266.
Expoziții
Prima Expoziție Personală 1936; Salonul de Toamnă 1934; 1937; 1938;1939; 1940; 1941; 1942; 1943; 1944; 1947 cu un total de 45 de lucrări. În anul 1942 realizează Ciclul Creațiunea ( 10 xilogravuri ).
Ciclul Creațiunea
Subiect cu evidente relaționari biblice și de istorie culturală dintr-o perspectivă deosebit de modernă. Acest fapt este surprins excelent cu perspicacitatea intelectuală care l-a caracterizat în toate demersurile sale exegetice. Vilhem Beneș : „Fără a porni într-un proces de confesiune și fără a se lăsa sedus de aurora primelor începuturi ,privește fenomenul cu un spirit rece și calm . Orice urmă de presupus de ceață de incertitudine poetică de cutremurare sau de chin , sunt excluse. Totul este precis senin și obiectiv , totul se desfăsoară fară nici un truc , fără nici o prevestire pentru lucruri ce nu sunt acolo . Din aceste motive Creațiunea lui Fred Micoș se bucură de priză precisă la realitatea modernă”.Vilhem Beneș exercițiu critic Editura Gorjan
C.Crăciun- Fred Micoș -Ciclul grafic Creațiunea
Caracterizarea sintetică pe care i-a făcut-o criticul de artă Octavian Barbossa, în cuprinsul dicționarului publicat la jumătatea deceniului opt,ne-a reținut atenția și ne-a deschis apetitul pentru comentarea ciclului de xilogravuri intitulat „Creațiunea”. Publicată în anul 1942 la editura lui Ștefan Georgescu-Gorjan, aceeași cu care a colaborat și la majoritatea volumelor ilustrate din deceniul cinci, mapa cu cele 10 lucrări construite un veritabil examen de maturitate trecut cu brio de către artistul Fred Micoș. Preliminat de participările anterioare la Salonul Oficial de Toamnă, exercițiul intelectual și tehnic conținut de ciclul „Creațiunea”, confirmă – cu prisosință – soliditatea cunoștințelor de specialitate ale unui creator stăpân pe mijlocale sale de expresie, care se confruntă bucurăs cu opinia unui public avizat,convins – pe deplin –de valoarea întreprinderi sale pragmatice Termenul „programatic” își are acoperirea sa faptică atât în structura temperamentală a artistului, cât și în contextul intelectual al epocii ce era deschisă spre noile orizonturi ale postmodernității. Conjugând benefic datele personale ale unui talent educat în cele două centre artistice europene deja menționate, cu o cultură generală extrem de solidă, Fred Micoș abordează un subiect cu evidente relaționări biblice și de istorie culturală dintr-o perspectivă deosebit de modernă. Acest fapt este surprins excelent, cu perspicacitatea intelectuală care l-a caracterizat în toate demersurile sale exegetice, de către semnatarul studiului critic introductiv al ciclului grafic Creațiunea .
Formulările apreciative conținute în paginile studiului critic amintit fixează imaginea unui creator obiectiv, atent la prelucrarea nuanțată a informațiilor selectate din mediul înconjurător, respectiv din bagajul de noțiuni al civilizației umane. În ciuda denominației generice a ciclului grafic, Fred Micoș se arată mult mai pasionat de perspectivele realității timpului său,pe care-și permite s-o interpreteze cu mijloacele tehnice ale unui mare ilustrator. Permanenta pendulare între motive de sorginte universal valabilă,precum: Creatorul, Creațiune, Geniul creator, ș.a.,respectiv structura imagistică a prezentării acestora într-o „cheie” aderentă contemporaneității autorului constituie una dintre explicațiile reușitei demersului său artistic. Dorința de a reține și configura esența unor simboluri,precum cele patru elemente fundamentale din cosmogoniile vechilor civilizații, sau a unor noțiuni artistice abstracte, constituie un excelent exercițiu probatoriu al maturității fizice și creatoare a graficianului.
Trecând la analiza propriu-zisă a lucrărilor, trebuie să reținem faptul că prima planșă – intitulată „Creatorul” – posedă indubitabile conotații demiurgice cu trimitere expresă biblică. Fondul astral pe care se oglindește demiprofilul unui personaj puternic, inspirat parcă de statuile lui Michelangelo, ne plasează în zona începutului de lume. Trăsăturile puternic marcate ale chipului,barba ce curge în fuioare. Ochiul ce veghează neistovit și omniprezent, constituie argumente solide că ne situăm în prezența unui personak excepțional, apt să imagineze, să construiască și să domine un Univers veșnic. Este, în același timp, un „portret”al Artistului creator de frumos,o imagine palpabilă a celui ce îndrăznește să-și depășească condiția prevestind un viitor plauzibil și dezirabil. „Creațiunea”, planșa care dă și titlul întregului ciclu, continuă ilustrarea debutului vieții conceput în termeni de dialog biblic. Dumnezeu-Demiurgul a creat lumina, cea care domină copios întreaga compoziție de față, a despărțit Cerul de Pământ, a conceput Soarele, luna și stelele. Mai mult decât atât, el a creat Omul, un personaj care caută să iasă la suprafața vârtejului cosmic ce domină activitatea demiurgică. Personajul divin este reprezentat conform iconografiei clasice, plutind peste nori, fiind îmbrăcat într-un veșmânt larg și cu barba căzând în valuri pe piept. Brațele sale sunt ridicate și arată, cu neprefăcută mândrie, spre minunile pe care a izbutit să le producă în zilele Genezei. Viziunea triumfalistă este ușor contrapusă de prezența contorsionată a ființei umane care se luptă să supraviețuiască într-un univers presupus ostil. Prin prezența acestor două personaje antitetice se caută echilibrarea spațiului celest cu cel terestru, contrapunându-se Spiritul suprem și materia modelată organic. Tensiunea ce prevestește „păcatul originar” induce o undă de mister, de dezechilibru intențional, în acest univers perfect al Raiului primordial. Dinamica liniilor de forță compoziționale este contracarată prin diagonala deschisă spre ființa ființa omenească care iese la lumină dintr-o pată imensă de întuneric. Forța de sugestie, ce oferă generoase delicii metafizice, simbioza și formularea sintetică ce comprimă episodul debutului de lume reprezintă principalele caracteristici ale acestei piese de rezistență din structura ciclului grafic avut în vedere. Începând cu planșa a treia, denumită „Pământul”, refer ința la realitatea concretă devine mai mult decât evidentă. Constituind unul dintre elementele fundamentale ale universului nostru, el dă consistență și speranță tuturor plantelor și viețuitoarelor ce-l populează. Compoziția lucrării grafice are un aer prozaic și oferă o amplă panoramă a unui spațiu rural deluros surprins la ceasul amiezii. În fundal se profilează un lanț muntos, acoperit cu păduri de confere. În planul median evoluază un cuplu uman ce adună fânul pajiștii cu greblele pentru a ridica clăile ce urmează să fie încărcate în carele goale, priponite în imediata vecinătate. În primul plan se situează trei personaje în atitudini total diferite: o femeie veghează somnul unor lucrători toropiți de oboseala muncii și de căldura sufocantă a zilei. Imaginea este compusă pe cu totul alte coordonate decât acelea ale idilismului cu care ne-au obișnuit Nicolae Grigorescu și epigonii acestuia. Acuratețea detaliilor, energia latentă a primului plan și cea dinamică din segmentul imagistic median, sobrietatea mijloacelor de expresie se revendică – indubitabil – din creația rurală a lui Camil Ressu, anunțând prodigiosul exercițiu postbelic al lui Corneliu Baba. „Dialogul” existent în planul apropiat surprinde iarăși constante confirmate de marea carte a înțelepciunii biblice: pe de o parte veghea feminină, marcată de conștiința sacr ificiului asumat și de o duioșie abia reținută (configurând o Evă prozaică, „deghizată” în haine populare); pe de altă parte odihna masculină, văzută ca un scurt intermezzo între truda de „dinainte” și cea de „după” cu care modernul Adam câștigă pâinea familie sale. În cuprinsul acestei ecuații, pământul constituie fundament de temelie, adăpost de germinație și hrană, pat de odihnă fără vise. Din această perspectivă, artistul surprinde tocmai această legătură indisolubilă, subtilă și perenă între teluric și animat, între substanța tradiției și spiritualitatea perpetuei reînnoiri umane. Al doilea element fundamental, „Aerul”, este configurat de o manieră putenic impregnată de stricta actualitate, cu ușoare accente SF. Profitând de avantajele inerente unei perspective de broască (montantă), Fred Micoș proiectează profilul energetic al unei tinere ce aleargă pe fundalul unui veritabil zgârie-nori. Baloanele purtate grațios deasupra capului intră într-un dialog inedit, dar perfect articulat logic și spațial, cu zeppelinul și cu avioanele ce brăzdează cerul. Ideea de plutire într-un spațiu imponderabil se concentrază în schițarea baletului executat de personajul feminin. Nu întâmplător și-a ales acest element de rapel vizual, având în vedere capacitatea expresivă sporită a corpului nubil, dinamica locomotorie fiind spontană și oferind satisfacții estetice amplificate de eleganța articulațiilor. Baloanele sunt supradimensionate pentru a sugera esența plutirii, dorința de învingere a barierei gravitației, de evadare asensională dintr-un univers prea rigid, care-și găsește exprimarea concretă în masivitatea edificiului din planul secund. Compoziția poate să se revendice din moștenirea spirituală or ientală, acolo unde miraculosul reprezintă o formă de agregare a universurilor invizibile, reprezentând –în ultima instanță – o apologie a tinereții văzute ca stare de spirit pozitivă. Al treilea element fundamental, „Apa”, se regăsește convertit într-unul dintre simbolurile determinante ale civilizației moderne: energia electrică. Imaginea propusă de către artistul grafic are în vedere reprezentarea, tot dintr-o perspectivă montantă, a unei spectaculoase căderi de apă dirijate printr-un baraj, o edificare inginerească aptă să controleze forța motrică a elementului acvatic. Construcția masivă și coșurile verticale ce scot rotocoale formidabile de fum, adăpostesc misterul unui proces demiurgic datorat inventivității umane: anume, transformarea f luidității rebele, libere și nedirijate a naturii, în electricitate. Dincolo de impresionanta desfășurare de forțe, contrapuse din nou prin raportarea simbolică dintre natura divină și cea stăpânită de om, ne reține atenția capacitatea de surprindere a pericolului iminent ce grevează această mare descoperire științifică: poluarea ca preț plătit pentru industrializarea necontrolată a mediului ambiant. Avertismentul s-a transformat azi într-o realitate înfricoșătoare, cu perspective – pe termen mediu – dintre cele mai sumbre.