Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina***, „După trei ani”, în Glasul Bisericii, foaie religioasă pentru popor, organ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Episcopiilor Buzăului și Dunării de Jos, nr. 5-6 (mai-iunie), 1951, p. 4. (), a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între 1948 și 1977.
Preot de mir în Episcopia Râmnicului Ioan Marina s-a născut la data de 22 februarie 1901 în satul Suiești din fosta comună Cermegești (județul Vâlcea), în familia unor agricultori olteni.***, „I. P. Patriarh Justinian a împlinit vârsta de 50 de ani”, în Glasul Bisericii, foaie religioasă pentru popor, organ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Episcopiilor Buzăului și Dunării de Jos, nr. 1-2 (ianuarie-februarie), 1951, p. 3. Provenea dintr-o familie cu tradiție preoțească, având preoți printre strămoși. Îndemnat de mama sa, care i-a insuflat credința creștină, Ioan Marina s-a înscris în anul 1915 la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în anul 1923, obținând în același an și diploma de învățător în urma examenului desfășurat la Școala Normală din oraș.
Își începe lucrarea pe tărâm social la 1 septembrie 1923, ca învățător la școala primară din satul Olteanca județul Vâlcea. După un an, la 1 septembrie 1924, este transferat, tot ca învățător, la școala primară din comuna (azi orașul) Băbeni județul Vâlcea. S-a căsătorit apoi cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel Popescu, din comuna Braloștița, județul Dolj, la 14 octombrie 1924, după care devine preot în Băbeni.
În anul 1925 se înscrie ca student la Facultatea de Teologie din București, obținând titlul de licențiat în teologie în anul 1929. În anul următor își dă demisia din învățământul primar și se consacră cu totul slujirii altarului. Remarcând că tânărul preot Ioan Marina dispune de însușiri ce depășeau aria de activitate al unui preot de sat, PS Vartolomeu Stănescu, episcopul Râmnicului, l-a chemat lângă sine și l-a numit la 1 noiembrie 1932 în funcția de director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. La aceeași dată a fost detașat ca slujitor la catedrala episcopală a Râmnicului.
La 1 septembrie 1933 a fost transferat, la cererea sa, preot la Parohia „Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, care se vacantase. În anul 1935 a fost numit și confesor al cercetașilor din Râmnicu Vâlcea, iar din anul 1936 și catehet al premilitarilor din oraș.
La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soției, decedată la 18 noiembrie 1935, în vârstă de 27 de ani. Rămas văduv, nu se recăsătorește, crescându-și singur cei doi copii, Silvia și Ovidiu.
La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale. În numai opt luni a reușit să achite toate datoriile către furnizorii anilor anteriori și să restabilească încrederea pe piața tipăriturilor față de tipografia eparhială. În primăvara anului 1940 predă tipografia, negrevată de vreo datorie, nou-înființatei Mitropolii a Craiovei. Refuză să meargă la Craiova, fiind îndurerat de desființarea la 7 noiembrie 1939 a Episcopiei Râmnicului.
Ca recunoaștere a meritelor sale din cei douăzeci de ani de preoție, autoritățile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericești (sachelar, iconom și iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roșu), fiind ales în paralel ca membru în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor, la propunerea Mitropoliei Craiovei, i-a acordat răsplată Meritul cultural clasa I pentru Biserică.
Arhiereu și mitropolit la Iași Viitorul patriarh Justinian își datorează ascensiunea în ierarhia Bisericii faptului că îl ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea în urma evadării din lagărul de la Târgu Jiu în anul 1944. Liderul comunist Ion Gh. Maurer își amintea că „După ce am trecut cu mașina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiți de un popă care a fost, și el, omul comuniștilor. Mașina s-a întors la Craiova, iar noi am stat în acel sat vreo trei zile până când a venit o altă mașină, din București, să ne ducă spre capitală."Evadarea lui Dej, 21 septembrie 2005, Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 30 iunie 2012
Mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu, ales în scaun la 29 noiembrie 1939, era bolnav și avea neapărată nevoie de o persoană tânără, energică și capabilă care să-l ajute la refacerea Eparhiei, grav afectată de distrugerile războiului. Arhierul-vicar Valeriu Moglan Botoșăneanul era în vârstă și abia putea face față administrației Spiridoniei din Iași. În primăvara anului 1945, mitropolitul Irineu solicită Ministerului Cultelor să înființeze un al doilea post de arhiereu-vicar la Mitropolia Moldovei. Aprobându-se cererea, mitropolitul Irineu, în calitate de episcop al locului, propune alegerea în acest post a preotului Ioan Marina, de la biserica „Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, văduv prin decesul soției de aproape zece ani, pe care-l cunoștea bine de când l-a avut student și din timpul cât a păstorit ca locotenent de episcop la Râmnic și apoi de mitropolit la Craiova.
La propunerea mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în ședința sa din 30 iulie 1945, în urma cercetării și examinării canonice, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar la Mitropolia Moldovei și i-a acordat rangul ierarhic de arhiereu, cu titulatura de „Vasluianul”.
În ziua de 11 august 1945, preotul Ioan Marina este tuns în monahism la Mănăstirea Cetățuia din Iași, primind patronimicul Justinian, făcându-i-se și hirotesia în arhimandrit. Hirotonia în arhiereu a avut loc în duminica de 12 august 1945 în Catedrala Mitropolitană din Iași și a fost săvârșită de mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, împreună cu episcopul Antim Nica de Cetatea Albă și cu arhiereul Valeriu Moglan Botoșăneanul.
La 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă și bolnav, s-a retras din scaun și patriarhul Nicodim l-a numit locțiitor, până la alegerea titularului, pe arhiereul-vicar Justinian Vasluianul. Întrunit la București în ziua de 19 noiembrie 1947 sub președinția mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, în absența patriarhului Nicodim, care se afla pentru refacerea sănătății la Mănăstirea Neamț, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina.
A fost instalat în scaun la 28 decembrie 1947 în Catedrala mitropolitană din Iași, în timpul slujbei Sf. Liturghii săvârșite de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a reprezentanților autorităților de stat centrale și locale, a numeroși clerici și credincioși.
În cei trei ani cât a păstorit la Iași ca arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei, Justinian Marina a depus eforturi pentru reorganizarea activității bisericești de pe teritoriul Arhiepiscopiei Iașilor. Satele moldovene fuseseră grav afectate de distrugerile provocate de război și apoi de seceta din anii postbelici, fiind depopulate și sărăcite. Instalat episcop în aceste circumstanțe social-economice dificile, Justinian Marina a reorganizat sectorul economic de la Centrul Eparhial, pentru a se realiza o mai bună administrare și control al resurselor, iar celorlalte sectoare - administrativ și cultural - le-a stabilit programe clare de lucru și cu termene precise. A restaurat Catedrala și reședința mitropolitană, precum și imobilele alăturate, care fuseseră ciuruite de gloanțe și de schije, încât rămăseseră fără geamuri, cu zidurile crăpate și cu găuri în acoperiș, dar și cu inventarul răvășit și în parte pierdut. Le-a adus în bună stare de funcționare, inclusiv fabrica eparhială de lumânări, care aproape că își încetase activitatea în anii războiului. În același timp, a completat cu călugări tineri și destoinici personalul slujitor al Catedralei mitropolitane, numindu-l ca eclesiarh pe arhimandritul Teoctist Arăpașu.
Seceta cumplită din anii 1946-1947 a pârjolit ogoarele din zona Moldovei, adăugându-se mizeriei lăsate de război. Arhiereul Justinian a încuviințat efectuarea primei procesiuni cu racla moaștelor Sf. Cuvioase Parascheva de când se aflau la Iași, străbătând satele pustiite de secetă ale județelor Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Neamț, Baia și Botoșani. Ofrandele adunate cu acest prilej au fost împărțite după chibzuința arhiereului Justinian la orfani, văduve și invalizi, la cantine școlare, biserici în construcție și la mănăstiri pentru hrana bolnavilor și a călugărilor bătrâni și neputincioși.
La data de 27 februarie 1948, patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani, lăsând vacant scaunul de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Vremurile care păreau nesigure cereau ca în fruntea Bisericii Ortodoxe Române să fie aleasă o minte lucidă și pătrunzătoare, un spirit organizator, un om tânăr și suficient de energic pentru a putea să apere Biserica de încercările regimului comunist de a o desființa.
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române thumb|Patriarhul Justinian în jurul anului 1951 Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Justinian Marina,***, „I. P. Patriarh Justinian a împlinit vârsta de 50 de ani”, în Glasul Bisericii, foaie religioasă pentru popor, organ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Episcopiilor Buzăului și Dunării de Jos, nr. 1-2 (ianuarie-februarie), 1951, p. 4. „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării" (din Gramata Sinodală de instalare).
La 6 iunie 1948,***, „După trei ani”, în Glasul Bisericii, foaie religioasă pentru popor, organ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Episcopiilor Buzăului și Dunării de Jos, nr. 5-6 (mai-iunie), 1951, p. 3. la ceremonia de învestitură din aula Palatului Parlamentului și la cea de instalare din Biserica Sfântul Spiridon Nou din București, patriarhul Justinian și-a prezentat programul de activitate ca patriarh. Printre obiectivele sale figurau: pregătirea clerului în duhul Ortodoxiei și cerințelor vremii; restaurarea monahismului românesc; reorganizarea învățământului teologic; desființarea Bisericii Române Unite cu Roma și integrarea credincioșilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română; reînnodarea legăturilor frățești cu toate Bisericile ortodoxe; promovarea relațiilor ecumenice cu bisericile creștine.
Patriarhul Justinian a preluat conducerea Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă de schimbări social-politice profunde, încercând să găsească un mod de coexistență pașnică între slujitorii și enoriașii Bisericii Ortodoxe Române și noile autorități comuniste.