Antarctica este regiunea polară a Pământului din jurul Polului Sud, situată în mare parte la sud de Cercul Polar de Sud. Este diametral opusă Arcticii, regiunea polară din jurul Polului Nord.
Antarctica cuprinde continentul Antarctida, Platoul Kerguelen și alte teritorii insulare situate pe Placa Antarctică sau la sud de Convergența Antarctică. Regiunea include platformele glaciare, apele și toate teritoriile insulare din Oceanul Antarctic situate la sud de Convergența Antarctică, o zonă cu o lățime de aproximativ , a cărei poziție variază sezonier în latitudine. Antarctica acoperă aproximativ 20% din emisfera sudică, dintre care 5,5% (14 milioane km2) reprezintă suprafața Antarctidei propriu-zise. Toate suprafețele terestre și platformele glaciare aflate la sud de paralela de 60° latitudine sudică se află sub regimul Sistemului Tratatului asupra Antarcticii.
Din punct de vedere biogeografic, ecozona antarctică este una dintre cele opt ecozone terestre ale Pământului. Schimbările climatice din Antarctida prezintă o importanță deosebită, deoarece topirea calotei glaciare antarctice are un potențial ridicat de a contribui la creșterea nivelului global al mărilor. În plus, această topire perturbă circulația de răsturnare a Oceanului Antarctic, ceea ce poate avea efecte importante asupra climei regionale și asupra funcționării ecosistemelor marine. În Antarctica nu există niciun stat permanent.
Geografie
În sensul Sistemului Tratatului asupra Antarcticii, Antarctica cuprinde teritoriile situate la sud de paralela de 60° latitudine sudică. Zona de aplicare a tratatului cuprinde Antarctida și arhipelagurile Insulele Balleny, Insula Petru I, Insula Scott, Insulele Orkney de Sud și Insulele Shetland de Sud. Totuși, această delimitare nu include Convergența Antarctică, o zonă de tranziție în care apele reci ale Oceanului Antarctic se întâlnesc cu apele mai calde dinspre nord, formând o limită naturală a regiunii. Deoarece poziția Convergenței variază sezonier, Convenția privind conservarea resurselor marine vii din Antarctica aproximează linia acesteia prin unirea unor puncte stabilite de-a lungul paralelelor și meridianelor. Aplicarea convenției este gestionată de o comisie internațională cu sediul la Hobart, Australia, printr-un sistem de cote anuale de pescuit, licențe, inspectori internaționali la bordul navelor de pescuit și supraveghere prin satelit.
Insulele situate între paralela de 60° latitudine sudică, la sud, și Convergența Antarctică, la nord, împreună cu zonele economice exclusive aferente, de , se află sub jurisdicția statelor cărora le aparțin: Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud (Regatul Unit), Insula Bouvet (Norvegia) și Insula Heard și Insulele McDonald (Australia).
Insulele Kerguelen (Franța; de asemenea, teritoriu de peste mări al Uniunii Europene) se află în zona Convergenței Antarctice, în timp ce Insula Mare a Țării de Foc, Insulele Falkland, Isla de los Estados, Insula Hornos cu Capul Horn, Insulele Diego Ramírez, Insula Campbell, Insula Macquarie, Insula Amsterdam, Insula Sfântul-Paul, Insulele Crozet, Insulele Prințul Eduard, Insula Gough și Tristan da Cunha se află la nord de Convergență și, prin urmare, în afara Antarcticii.
Ecologie
Antarctida
Numeroase specii de animale trăiesc în Antarctida cel puțin într-o anumită perioadă a anului, printre care:
pinnipede pinguini Anthus antarcticus albatroși Thalassoica antarctica balene pești, precum peștii-de-gheață antarctici și Dissostichus mawsoni calmari, inclusiv calmarul colosal krill
Cea mai mare parte a Antarctidei este acoperită permanent de gheață și zăpadă, mai puțin de 1% din suprafața uscatului rămânând descoperită. Există doar două specii de plante cu flori, Deschampsia antarctica și Colobanthus quitensis, precum și numeroase specii de mușchi, hepatice, licheni și macromicete.
Insulele subantarctice Biodiversitatea florei și faunei terestre de pe insule este redusă. Unele studii au avansat ipoteza că unul dintre principalii factori care determină bogăția redusă în specii este clima aspră, însă au fost identificate și corelații cu suprafața insulelor, temperatura, izolarea acestora și stabilitatea lanțurilor trofice. De exemplu, insectele erbivore sunt puțin numeroase din cauza diversității reduse a plantelor; în mod similar, numărul păsărilor autohtone este legat de abundența insectelor, care constituie o sursă importantă de hrană.
Isla de los Estados (Argentina) Insula Mare a Țării de Foc (Chile)
Conservare
Antarctica găzduiește cea mai mare arie protejată din lume, cu o suprafață de 1,07 milioane km2: aria marină protejată Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud, instituită în 2012. Aceasta depășește ca suprafață Parcul Național al Groenlandei, un alt vast teritoriu protejat, cu . (Deși aria marină protejată din Marea Ross, instituită în 2016, este și mai întinsă, având 1,55 milioane km2, regimul său de protecție este prevăzut să expire după 35 de ani.CCAMLR to create world's largest Marine Protected Area. CCAMLR Website) Pentru protejarea regiunii, toate navele de peste 500 de tone care operează în Antarctica sunt supuse normelor obligatorii ale Codului internațional pentru nave care operează în ape polare („Codul polar”), adoptat de Organizația Maritimă Internațională și intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017.
Schimbări climatice
Schimbările climatice afectează atât calota glaciară antarctică, cât și ghețarii de șelf și gheața marină din jurul Antarctidei. Pierderea de masă a calotei glaciare contribuie la creșterea nivelului global al mării, iar modificările topirii și ale circulației oceanice pot afecta circulația Oceanului Antarctic și schimburile de căldură și carbon dintre ocean și atmosferă.
Societate
Oameni Prima observare consemnată a Antarctidei îi este atribuită spaniolului Gabriel de Castilla, care a relatat în 1603 că a văzut în depărtare, spre sud, munți acoperiți de zăpadă. Primul uscat antarctic descoperit a fost insula Georgia de Sud, vizitată în 1675 de negustorul englez Anthony de la Roché.
Deși miturile și speculațiile despre o Terra Australis („Țara Sudică”) datează încă din Antichitate, se consideră în general că prima observare confirmată a continentului Antarctida a avut loc în 1820, în cursul expediției ruse conduse de Fabian Gottlieb von Bellingshausen și Mihail Lazarev, la bordul navelor Vostok și Mirnîi.
Australianul James Kerguelen Robinson (1859–1914) a fost prima persoană născută în Antarctica, la bordul navei de vânătoare de foci Offley, în Golful Morbihan (pe atunci Royal Sound), în Insulele Kerguelen, la 11 martie 1859.L. Ivanov and N. Ivanova. The World of Antarctica. Generis Publishing, 2022. 241 pp. Prima persoană născută și crescută pe o insulă antarctică a fost Solveig Gunbjørg Jacobsen, născută la 8 octombrie 1913 în Grytviken, Georgia de Sud.
Emilio Marcos Palma (n. 7 ianuarie 1978) este un argentinian care a fost prima persoană despre care există documente că s-a născut pe continentul Antarctida, la Baza Esperanza. Tatăl său, căpitanul Jorge Palma, era comandantul detașamentului Armatei Argentinei de la bază. Deși de atunci s-au născut zece persoane în Antarctida, locul nașterii lui Palma rămâne cel mai sudic. La sfârșitul anului 1977, Silvia Morella de Palma, însărcinată în șapte luni, a fost transportată cu avionul la Baza Esperanza pentru a-și duce sarcina la termen acolo. Transportul aerian a făcut parte din politica Argentinei în contextul disputei privind suveranitatea asupra unor teritorii din Antarctida. Emilio a primit automat cetățenia argentiniană, deoarece ambii săi părinți erau cetățeni argentinieni, iar el s-a născut pe teritoriul revendicat de Argentina în Antarctida. Palma poate fi considerat primul antarctician nativ.
Antarctica nu avea nicio populație indigenă atunci când a fost descoperită. În prezent, câteva mii de cercetători și membri ai personalului auxiliar locuiesc temporar în cele câteva zeci de stații de cercetare întreținute de diferite țări. Regiunea este însă vizitată anual de peste 40.000 de turiști, cele mai populare destinații fiind Peninsula Antarctică — în special Insulele Shetland de Sud — și Georgia de Sud.
În decembrie 2009, creșterea turismului în Antarctica și consecințele acesteia asupra mediului și asupra siguranței călătorilor în această vastă și izolată regiune au fost analizate în cadrul unei conferințe desfășurate în Noua Zeelandă, la care au participat experți ai statelor părți la Tratatul asupra Antarcticii. Concluziile conferinței au fost prezentate la reuniunea statelor părți la Tratatul asupra Antarcticii desfășurată în Uruguay în mai 2010.Antarctic Nations Considering New Controls On Ships Amid Tourism Explosion. Ray Lilley, The Associated Press, 8 December 2009.
Fusuri orare Deoarece Antarctida înconjoară Polul Sud, teoretic ea se află în toate fusurile orare. În practică, fusurile orare sunt stabilite de regulă în funcție de revendicările teritoriale sau după fusul orar al țării căreia îi aparține o anumită stație ori al bazei prin care aceasta este aprovizionată.
Insule
La nord de paralela de 60° latitudine sudică
La sud de paralela de 60° latitudine sudică
Note
Lectură suplimentară
Krupnik, Igor; Michael A. Lang; Scott E. Miller (eds). Smithsonian at the Poles: Contributions to International Polar Year Science. Washington, D.C.: Smithsonian Institution Scholarly Press, 2009.
Legături externe
British Services Antarctic Expedition 2012 Committee for Environmental Protection of Antarctica Secretariat of the Antarctic Treaty CCAMLR Commission Antarctic Heritage Trusts International Association of Antarctica Tour Operators Map of the Antarctic Convergence The South Atlantic and Subantarctic Islands Ushuaia is the most popular gateway to Antarctica
Categorie:Geografia Antarctidei