Iurie Leancă () un diplomat și politician din Republica Moldova, prim-ministru al Republicii Moldova din 30 mai 2013 până în 10 decembrie 2014 (în exercițiu până în februarie 2015).Guvernul Leanca si-a dat DEMISIA. Cand va prezenta seful statului o noua candidatura la functia de premier
Biografie
Iurie Leancă s-a născut la 20 octombrie 1963, în orașul Cimișlia, raionul Cimișlia, RSS Moldovenească. Tatăl său este român (moldovean), iar mama de etnie bulgară. Între anii 1981–1986, Leancă a studiat la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova.
Și-a început cariera în serviciul diplomatic sovietic, iar în perioada mai-octombrie 1989 a fost funcționar la ambasada Uniunii Sovietice din București, România, în calitate de secretar II. Începând cu 1991, a fost încadrat în Ministerul de Externe al Republicii Moldova. Între 1993 și 1997 a fost ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. În 1998 a fost ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană. Din 1998 până în 1999 a fost ministru adjunct al afacerilor externe, iar din 1999 până în 2001 a fost prim-viceministru al afacerilor externe. În perioada 2001–2005 și apoi 2007–2009 a fost vicepreședintele companiei petroliere moldovenești Ascom Group. Din 2005 până în 2007 a fost consilier superior al Înaltului Comisar OSCE pentru minorități naționale.
Iurie Leancă a devenit membru PLDM în 2009, fiind prezentat presei pe 28 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă.Mai putine fire albe si cu ambitii mari! Cum arata Iurie Leanca in 2009 atunci cand Vlad Filat l-a prezentat ca membru PLDM - VIDEO În același an, pentru o scurtă perioadă de timp a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, după care și-a depus mandatul în favoarea funcției de ministru.
Din 2009 până în 2013 a fost prim-vice prim-ministru și ministru al afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova.
La a fost numit prim-ministru interimar al Republicii Moldova prin decretul Președintelui Nicolae Timofti. Inițial, după 25 aprilie 2013, a asigurat interimatul postului de premier. A fost propus apoi de pentru un mandat întreg de șef al executivului, iar la 15 mai 2013 a fost desemnat prim-ministru. Pe 10 decembrie 2014 Guvernul Leancă și-a dat demisia, aceasta fiind de fapt o procedură tehnică, în conformitate cu articolul 103 din Constituția Republicii Moldova și articolul 6 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, care îl obligă să demisioneze odată cu validarea alegerilor noului parlament.Guvernul Leanca si-a dat DEMISIA. Cand va prezenta șeful statului o noua candidatura la funcția de premier Cabinetul Leancă a fost în exercițiu până în februarie 2015.
Pe 28 ianuarie 2015, Iurie Leancă a fost desemnat de Nicolae Timofti prem-ministru al viitorului guvern al Republicii Moldova, fiind însărcinat cu funcția de a forma un nou cabinet.Nicolae Timofti l-a desemnat pe Iurie Leancă premier al viitorului guvern al Moldovei La 12 februarie 2015, guvernul premierului desemnat Iurie Leancă nu a primit votul de încredere al parlamentului Republicii Moldova, pentru învestirea guvernului votând doar 42 de deputați (membrii Alianței Politice pentru Moldova Europeană), în timp ce numărul minim de voturi necesare era de 51.Guvernul premierului Iurie Leancă din Republica Moldova, fără susținere în ParlamentGuvernul lui Iurie Leancă nu primește votul de încredere al Parlamentului. Premierul desemnat militează pentru noi discuții cu liberalii
Drept consecință, la 26 februarie 2015, Iurie Leancă a anunțat că se retrage din Partidul Liberal Democrat din Moldova. Menționând că chiar dacă nu are banii necesari pentru a crea un partid nou, acesta a decis că în viitorul apropiat își va crea un proiect politic nou:Iurie Leancă a decis: Mă retrag din PLDM Unimedia. Accesat la 26.02.2015
Ulterior, Leancă a fondat Partidul Popular European din Moldova (PPEM), care a participat la alegerile locale din 2015, obținând 3% din mandatele de primar și 7,6% din cele de consilier. În 2017 a fost ales vicepreședinte al Parlamentului. La alegerile parlamentare din 2019, PPEM nu a participat.
În 2019, PPEM a semnat un protocol cu , condus de Victor Ponta, iar Leancă a candidat în România pe listele acestui partid la alegerile europarlamentare.
Viața personală Iurie Leancă este căsătorit cu Aida Leancă, cu care are doi fii: Marius și Tristan.Iurie Leancă cu familia, la rând ca să voteze. "Îmi doresc să văd cât mai mulți moldoveni mulțumiți de viață" (Video), realitatea.md, 30 noiembrie 2014(REFORMA EDUCAȚIEI) Copiii lui Leancă, Filat, Plahotniuc, Marinuță își fac studiile peste hotare, timpul.md(INTERVIU) Marius Leancă: Vreau să revin acasă și să aduc plus valoare țării , tribuna.md
Pe lângă limba română el mai vorbește cinci limbi străine: rusa, engleza, franceza, maghiara și bulgara.Victoria Dumbravă, Iurie Leancă și Igor Corman au vorbit maghiara și germana în direct la TV, UniMedia, 4 februarie 2014. Accesat la 4 februarie 2014
Alte informații Cuplul Leancă a fost în relații de prietenie cu cuplul Ion Aldea-Teodorovici și Doina Aldea-Teodorovici.
Distincții și decorații Pe 24 iulie 2014 Iurie Leancă a fost decorat cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „pentru contribuții decisive la desăvârșirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană”.
Vezi și Guvernul Iurie Leancă Guvernul Vlad Filat (1) Guvernul Vlad Filat (2)
Referințe
Legături externe
Biografia lui Iurie LEANCĂ pe site-ul Guvernului Republicii Moldova (versiune anterioară) Iurie Leancă - venituri, proprietăți și interese @ promis.md
Interviuri Iurie Leancă: „Corupția nu are frontiere“, 16 martie 2011, Magda Crișan, Adevărul
Categorie:Nașteri în 1963 Categorie:Nașteri pe 20 octombrie Categorie:Alianța pentru Integrare Europeană Categorie:Bulgari basarabeni Categorie:Decorați cu Ordinul Republicii al Republicii Moldova Categorie:Diplomați moldoveni Categorie:Miniștri de externe ai Republicii Moldova Categorie:Membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova Categorie:Moldoveni în viață Categorie:Oameni din Cimișlia Categorie:Poligloți români Categorie:Prim-miniștri ai Republicii Moldova
Categorie:Români basarabeni