Grecia Antică (în , în ) a fost o civilizație antică din bazinul mediteranean, provenită din peninsula balcanică, care a durat din secolul al XII-lea î.Hr. până în anul 313 d.Hr., la oficializarea creștinismului, sau până la închiderea academiei ateniene de către împăratul Iustinian I în 529 d.Hr. După colapsul civilizației grecești antice, a urmat perioada romano-bizantină.

Civilizația grecească antică s-a dezvoltat în peninsula balcanică la trei secole după sfârșitul epocii bronzului și prăbușirea civilizației miceniene; orașe-state grecești numite „polisuri” s-au format din secolul al VIII-lea î.Hr. în perioada arhaică și au declanșat procesul de colonizare a bazinului mediteranean, în Turcia, Libia, Italia, Franța, Spania, Rusia, Egipt, România, Ucraina și Georgia de azi. A urmat Epoca Clasică, care a culminat cu înflorirea culturală, artistică, literară, științifică, filosofică și arhitecturală, dar și cu războaiele cu perșii din secolele V-IV î.Hr. Epoca clasică s-a încheiat odată cu Războiul peloponesiac dintre Liga de la Delos și Liga peloponesiacă.

În secolul al IV-lea î.Hr. regele macedonean Alexandru cel Mare a supus orașele-state grecești și a nimicit Imperiul Persan, cucerind Orientul Apropiat și Mijlociu, răspândind civilizația și cultura elenistică până în India. După moartea lui Alexandru imperiul macedonean s-a dezbinat în regate succesoare cu specific grecesc: Regatul Egiptean (Ptolemeu), Regatul Seleucid, Regatul trac al lui Lisimah, Regatul macedonean al lui Casandru și regatul greco-bactrian din Afganistanul de azi.

În secolele II-I î.Hr. Imperiul Roman a supus primele trei regate elenistice în vreme ce regatul Bactriei a fost cucerit de indo-sciți și parți. Cultura, religia și arta romană s-a inspirat după cea grecească, ajungând să o exporte prin procesul de romanizare în Europa, dar și în Orient și în nordul Africii, care s-au menținut sub ocupație bizantină până la invazia arabă și islamificarea din anii 600-700 d.Hr.

Grecia clasică a devenit o inspirație și leagănul civilizației pentru civilizația vestică în ce privește politica, filosofia, arta, știința și arhitectura, dar și stilul de viață.

Periodizare Grecia antică include strict perioada pre-creștină, cand religia era politeistă. Astfel, istoria Greciei antice se împarte în: Civilizația heladică (3200 î.Hr.– c. 1050 î.Hr.) Civilizația cicladică (3200 î.Hr.–c. 1050 î.Hr.) Civilizația minoică (3000 î.Hr. – c. 1100 î.Hr.) Civilizația miceniană (1600 î.Hr. – c. 1100 î.Hr.) Secolele obscure ale Greciei (1100 î.Hr. – c. 750 î.Hr.) Perioada arhaică în Grecia (750 î.Hr. - 490 î.Hr. ) Grecia clasică (490 î.Hr.-323 î.Hr.) Grecia elenistică (323 î.Hr.-146 î.Hr.) Grecia romană (146 î.Hr.- 330 d.Hr.)

Istoriografie

Perioada istorică a Greciei Antice este prima atestată academic ca fiind comprehensivă, istoriografică, narativă. Despre civilizațiile anterioare cunoaștem doar din izvoare arheologice și documente fragmentare precum anale, liste de regi și inscripții.

Herodot din Halicarnas este considerat a fi "părintele istoriei, al jurnalismului și geografiei". Acesta a făcut o imensă „anchetă” și a realizat o carte de istorie universală despre Imperiul Persan, Babilon, Egipt și orașele-state grecești, o lucrare atotcuprinzătoare, care abordează toate problemele societății antice. Cartea sa, Istorii, este o istorie relativă ce nu afirmă superioritatea culturii grecești și pune accentul pe delectarea cititorului și nu pe adevăr sau pe caracterul științific.

Tucidide creează o nouă abordare a studiului istoric, fiind considerat al doilea întemeietor al istoriei. Axându-se pe adevărul istoric în redarea evenimentelor politice și militare, el respinge legendele, miturile și operele logografilor, considerând cǎ istoria trebuie să judece izvoarele pentru a extrage adevărul, iar sursele cercetate trebuie privite critic. A scris o lucrare despre Rǎzboiul Peloponesiac, care conținea 8 cărți ce cuprind perioada 431-411 î.e.n., o vastă istorie militară și politică, numind conflictul „cea mai puternică zguduire” sau „războiul cel mai de seamă”. A introdus conceptul de cauză, diferită de pretext, cauzele fiind psihologice, economice, sociale, comerciale etc. și a introdus discursul fictiv, incluzând în descriere fraze de tipul „ce îmi pare că ar fi trebuit să vorbească fiecare despre cele ce îi stăteau în față”.

Xenofon, om politic, istoric, filosof și general, este autorul primei mostre a genului memorialistic, fiind unul din cei 10.000 de mercenari greci ce au făcut parte din armata lui Cyrus cel Tânăr, descriind aventura sa în lucrarea Anabasis.

Aristotel, filosof cu operă vastă, din domenii variate (filozofie, politică, retorică etc.), învățător al lui Alexandru cel Mare - a scris Politica și Statul atenian, îndreptând istoria către cercetarea comparată a instituțiilor.

Geografie

Regiuni Istoria Greciei antice s-a desfășurat în Grecia de azi și insula Creta, dar și în coloniile sale. Teritoriul Greciei este predominant muntos, iar regiunile sale sunt delimitate de munți, de aceea fiecare regiune are dialect, cultură și identitate proprie. Regionalismul a dus la formarea orașelor-state și la războaie regionale între acestea în cursul istoriei Greciei.

Grecia este scăldată de următoarele mări: Marea Mediterană la sud Marea Egee la est Marea Cretei la sud-est Marea Ionică la sud-vest.

Grecia peninsulară constă din peninsula Peloponez care este alcătuită din regiunile Laconia (sud-est), Mesenia (sud-vest), Elida (vest), Achaia (nord), Corintia (nord-est), Argolida (est) și Arcadia (centru). Grecia continentală este alcătuită din regiunile Aetolia și Acarnania în vest, Locrida, Dorida, Focida în centru, Beoția, Attica și Megarida în est, Tesalia în nord-est și Epir în nord-vest. Grecia nordică este alcătuită din Macedonia și regiuni precum Elimeia, Pieria și Orestida. Partea nordică a Greciei s-a învecinat la nord-est cu civilizația tracică (Bulgaria de azi) și cu civilizația ilirică în nord-vest (Serbia, Macedonia de Nord și Albania de azi).

Orașe-state și colonii centru|miniatura|520x520px|Harta coloniilor grecești (în roșu) din secolele VIII-VI î.Hr.

În perioada arhaică populația grecească a crescut cu mult peste capacitatea sustenabilității terenurilor arabile disponibile. Astfel, a rezultat o migrație în masă și colonizarea altor teritorii din afara spațiului grecesc. Populația Greciei în anul 800 î.Hr. era de 800 000 de locuitori. În anul 400 î.Hr., populația a atins cifra de 7-10 milioane de locuitori. Colonizarea altor teritorii a durat 250 ani, fiind întemeiate colonii pe coasta egeică a Asiei Mici, urmate de insula Cipru, coasta Traciei, Mării Marmara și coasta de sud a Marii Negre, apoi s-a întins până în Ucraina, Rusia, insula Sicilia, sudul Italiei și Franței, Serbia, insula Corsica, estul Spaniei, Egipt și Libia. Grecii au întemeiat orașe ca Siracuza, Napoli, Marsilia și Constantinopol (anterior Byzantion).

Coloniile grecești au jucat un rol important în răspândirea influenței grecești în Europa, Africa și Asia, stabilind rute comerciale pe distanțe lungi, ceea ce a dus la prosperitatea economică a orașelor-state și înflorirea lor culturală.

Istorie Perioada arhaică

După prăbușirea civilizației miceniene Grecia a intrat într-o epocă întunecată. Literatura și scrierea miceniană au fost pierdute, grecii au adoptat alfabetul fenician modificându-l în ceea ce avea să devină alfabetul grec. Obiectele de ceramică și inscripțiile din secolele 9-8 î.Hr. sunt singurele izvoare care atestă existența grecilor în peninsula balcanică în aceea perioada. Grecia era divizată datorită reliefului muntos în mai multe comunități mici și autonome.

Anul 776 î.Hr. este primul an în care au avut loc jocurile olimpice. În anii 710-650 î.Hr. s-a desfășurat Războiul Lelantin, primul război grecesc documentat, fiind purtat de orașele-state Chalcis și Eretria pentru fertila Câmpie Lelantină de pe insula Eubeea. Învingătorul avea să aibă recoltele cele mai bune: Chalcis a câștigat războiul.

O clasa comercială a apărut în secolul al XII-lea î.Hr., o clasă alcătuită din negustori care au introdus moneda în jurul anului 680 î.Hr. Orașele-state erau guvernate de regimuri aristocratice care s-au confruntat cu ambițiile negustorilor bogați care voiau putere politică. Începând cu 650 î.Hr. înainte aristocrații trebuiau să se confrunte cu tiranii populiști. Suprapopularea a dus la epuizarea resurselor și deficit de pământ arabil, creând conflicte între orașele-state sărace și cele bogate. Mulți greci au părăsit orașele natale în căutarea unei vieți mai bune și a unor pământuri arabile disponibile în Asia Mică, Cipru, sudul Italiei, sudul Franței, estul Spaniei și Dobrogea de azi.

Sparta a purtat războaiele meseniene, cucerind Mesenia vecină și transformând locuitorii ei în iloți, populație de sclavi subjugați de spartani puși să practice agricultura și să muncească pentru Sparta. În acest stat sub conducerea lui Licurg au avut loc niște reforme, prin care fiecare cetățean de sex masculin, indiferent de statut social, era impus să trăiască ca soldat care să-și dedice loialitatea orașului-stat pe viață. Aceste reforme, finalizate până în 650 î.Hr., au asigurat o egalitate care a diminuat orice risc de conflict social.

Între timp Atena suferea de pe urmă crizei agricole, rezultând războaie și revolte civile. Problemele nu au încetat nici când arhontele (dregător, conducător) Dracon a realizat reforme legislative aspre (draconice) în 621 î.Hr. Ulterior Solon a făcut reforme moderate în 594 î.Hr., îmbunătățind situația săracilor și încercând să mențină un echilibru între aceștia și aristocrații aflați la putere. Atena a intrat într-o perioadă de stabilitate. În secolul al VI î.Hr. orașe-state precum Atena, Sparta, Corint, Teba au devenit dominante, încercând fiecare să-și impună hegemonia asupra întregii Grecii. Sparta se evidenția ca o putere militaristă și autoritaristă, Atena și Corint s-au afirmat ca niște puteri maritime și comerciale datorită meșteșugurilor, navigației și comerțului.

Creșterea populației grecești în secolele al VIII-lea și al VII-lea î.Hr. a dus la migrații și formarea coloniilor în Magna Graecia (sudul Italiei și Sicilia) și Asia Mică, deschizând rute comerciale ce au dus la creștere economică și în metropole. Colonia grecească din Sicilia, Siracuza, a intrat în conflict cu Cartagina, o colonie feniciană, conflict care a durat din secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al III-lea î.Hr.

În secolul al VI-lea î.Hr. Atena a căzut sub tirania lui Pisistrate, urmat de fii săi Hipias și Hiparh. În 510 î.Hr. aristocratul atenian Clistene, cu ajutorul regelui spartan Cleomene I, i-a ajutat pe atenieni să doboare tirania. Mai târziu Cleomene l-a instalat pe Isagora ca arhonte pro-spartan. Clistene a lansat o revoluție politică pentru ca Atena să dobândească independența față de Sparta și a propus ca fiecare cetățean, indiferent de statutul său social, să dețină putere politică. Acest act a marcat începutul democrației ateniene, prin care fiecare cetățean atenian de sex masculin era liber să voteze, să țină cuvântul în adunări, să candideze pentru funcții publice etc. Grecia Clasică și Epoca de Aur a Atenei

În 499 î.Hr. coloniile ionice din Asia Mică s-au revoltat împotriva cârmuirii persane, iar cu sprijinul Atenei și Eretriei, trupele acestora au avansat și au dat foc orașului Sardes. Revolta a continuat până în 494 î.Hr. când a fost înăbușită de perși. Regele Darius al perșilor a decis să-i pedepsească pe atenieni și în 490 î.Hr. a adunat armata și flota persană pentru a invada Grecia. Dar perșii, după ce au debarcat, au fost învinși de armata de hopliți atenieni la Maraton și au făcut cale întoarsă.