Graffito (din , derivat din sgraffiare = a zgâria), la plural graffiti, în context arheologic și grafit (singular), grafite sau grafituri (plural), V. MDA2 (2010) pct. 2 și Scriban (1939). este un termen din arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin zgâriere, descoperite pe monumentele antice, varietate a ceea ce numește azi pictură murală.DEXonline: Grafito – grafitti
frame|right|Caricatură antică a unui politician din Pompeii.
În prezent, „graffiti” este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Când este făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice și a Imperiului roman. Cu cât locul este mai privat, mai ilegal, cu atât este o performanță mai mare să îl facă. Din această cauză, o mulțime de graffiti-uri se găsesc în stațiile de metrou sau autobuz. Graffiti-ul nu e doar un simplu text, ci este un desen care trebuie să fie cât mai complicat și mai diferit de altele pentru a atrage atenția. Fiecare graffitist sau grup de graffitiști are tag-ul său sau al grupului, tag-ul fiind un desen unic cu rol de emblema sau semnătură. Tag-urile personale sunt de obicei formate din 4 caractere, si cele ale grupului (crew) au de obicei 3. Există și grupuri anti-graffiti (vedeți în josul paginii) cum ar fi "Vandal Squad", care a făcut un program pe PC numit Graffiti Studio, în care graffiti-urile se pot executa pe orice suprafață, fără a mai "mâzgăli" pereții adevărați. Mai nou s-au creat locuri speciale pentru graffiti, dar aproape nimeni nu le folosește, tocmai pentru ca lipsește excitația creată de actul ilegal. miniatura|Graffiti permanent a lui Kilroy din Washington, D.C.
Etimologie Cuvântul "graffiti" din limba italiană este pluralul substantivului "graffito", deși forma de singular a devenit obscură și este folosită în istoria artei, cu referire la opere de artă realizate prin zgârierea desenului pe o suprafață. Ambii termenii englezești provin din italiană, cel mai probabil de la "graffiato", participiul trecut al verbului "graffiare" (a zgâria); „grafferii” antici își scrijeleau opera pe pereți, înainte de apariția spray-ului cu vopsea. Aceste cuvinte derivă la rândul lor de la grecescul γραφειν (graphein), care înseamnă "a scrie".
În contextul arheologiei și a altor domenii înrudite, în limbajul academic românesc se folosește termenul grafit (pl. -e sau -uri). În schimb în limbajul curent, nu există încă un echivalent românesc uzual pentru graffiti în accepțiunea modernă a cuvântului, iar termenul englezesc nu este încă adaptat la limba română. Cu atât mai puțin diverșii termeni asociați cu acesta nu au o traducere clară. miniatura|Graffiti pe o stație de transformator din Drumul Taberei, București
Istorie Graffiti antic frame|left|Romanii de rând foloseau latina vulgară în loc de latina literară, ca în acest graffiti politic din Pompeii
Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea inițial la inscripțiile, portretele, etc., găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decorație (inscripționată pe orice suprafață) care poate fi privită ca vandalism; sau imagini sau scriituri plasate de obicei pe pereți externi și trotuare, fără permisiunea proprietarului. Prin urmare, inscripțiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.
Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există și astăzi în orașul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) și se pare că face reclamă prostituției, după spusele ghizilor turistici din oraș. Constă dintr-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior și un număr. Acestea indică subtil câți pași trebuie făcuți ca cineva să găsească o curtezană (mâna reprezentând plata).
Romanii gravau graffiti în proprii pereți și monumente, iar exemple ale lucrărilor lor există de asemena și în Egipt. Erupția Vezuviului a păstrat graffiti zgâriat pe pereții din Pompeii, și ne oferă o perspectivă directă asupra vieții de stradă: latină vulgară, insulte, magie, declarații de dragoste, mesaje politice. În contrast cu tipicul graffiti-ului modern, alfabete și citate din literatură (în special primul vers din Eneida de Virgil) au fost găsite pe pereții din Pompei, fie pentru plăcerea scriitorului, fie din dorința de a impresiona, deși anonim, trecătorul prin familiaritatea sa cu literele și literatura. Graffito-ul Alexamenos, aflat la Colosseum și datând din secolul I, reprezintă un gladiator venerând un personaj răstignit, cu cap de măgar, și inscripția ”ALEXAMENOS CEBETE DEO” (Alexamenos venerând pe Dumnezeu). Arheologii speculează că graffito-ul este o caricatură realizată de alt gladiator la adresa unui coleg creștin. graffito-ul Alexamenos este cea mai veche reprezentare a lui Christos descoperită până azi.
Villa lui Hadrian din Tivoli, Italia, are de asemenea câteva exemple. Unul dintre ele a rezistat în timp, avertizând: "Cave Canem", care înseamnă „Atenție la câine”, lângă imaginea câinelui menționat.
Totuși, nu numai grecii și romanii făceau graffiti, situl mayaș din Tikal, Guatemala, conține de asemenea exemple antice. Graffiti produs de vikingi există în Roma și la Newgrange, în Irlanda.
Graffiti modern În secolul 20, în special în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Kilroy was here (Kilroy a fost aici) a devenit un graffito celebru, împreună cu Mr. Chad, o față doar cu ochii și cu nas, rezemat de perete, spunând "What? No rare commodity?" în timpul raționalizării. Tehnica de luptă a secolului XX a văzut sosirea multor tehnologii aviatice noi, urmate îndeaproape de "airplane graffiti", inclusiv "nose art", făcută faimoasă în aceleași timpuri ale cunoscutei conflagrații mondiale.
Începând cu urbanizarea la scară mare a multor zone în jumătatea postbelică a secolului 20, găștile vor marca pereții și alte bunuri publice cu numele bandei prin tag-uri, pentru a-și delimita teritoriul. Pe la sfârșitul secolului XX, tag-urile neasociate unei găști au devenit mai comune. Artiștii graffiti își scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca să-și consolideze reputația și prestigiul de "writer" (scriitor) sau artist de graffiti. Primele cazuri documentate de însemnări ilegale create cu un spray cu vopsea au fost create de un artist numit "Cornbread" din Philadelphia. Spray-ul a devenit o caracteristică importantă pentru diferitele stiluri care au urmat.
Terminologie O serie de cuvinte și expresii au ajuns să descrie diferite stiluri și aspecte legate de graffiti. Ca toți termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă. Mai jos sunt câțiva termeni folosiți în limba engleză: tag — o semnătură stilizată a unui writer; termenul taggerface referire la o persoană care face tag-uri. throw-up și bomb — De obicei în stilul bubble sau panel (bubble=un bomb/throw-up foarte rotunjit cu aspect de bule,panel=un bomb/throw-up in stil old school(asemănător literelor de tipar) fără fund la literă. De obicei are o culoare pentru contur (cum ar fi negru) și una pentru umplere (de exemplu crom (argintiu))Throw-up-ul nu este umplut complet (are un fill dat în grabă), bombul este un rheow-up cu fill complet, uneori cu umbre și lumini. Literele sunt ușor de executat. piece (de la masterpiece - capodoperă) — un panel sau un wild style (litere neinteligibile), adesea cu efecte 3D, săgeți care dau fluiditate (flow) și direcție, multe culori și tranziții cromatice și alte efecte diverse. Realizarea unui piece necesită mai mult timp decât un throw-up. Cu cât locația este mai la vedere, iar lucrarea este mai bine executată, cu atât crește respectul pentru writer. burner — un piece amplu și mai elaborat decât un piece normal. Aceste lucrări sunt realizate de obicei legal, datorită timpului și efortului depuse pentru executarea lor; dar primii writer-ri din New York făceau burner-e ilegal, pe trenuri. bombing — termen care nu are nici o legătură cu terorismul, ci descrie pictarea cât mai multor suprafețe. Pentru aceasta se folosesc de obicei throw-ups (sau bomb-uri), deoarece nu necesită mult timp pentru execuție. to cross a tag — a tăia sau a scrie peste tag-ul altcuiva; este socotit ca o insultă gravă adusă persoanei care a făcut tag-ul tăiat. going over — dacă un writer merge peste opera altuia, este analog cu o declarație de război a writer-ului. Majoritatea grafferilor respectă operele altora, iar regula de bază pentru înlocuirea creațiilor anterioare este următoarea: tag - bomb - piece. De asemenea se poate picta peste lucrările deja „tăiate”. Dacă cineva încalcă aceste reguli, este considerat un "toy" sau pur și simplu o pacoste. buffing (de la to buff) — a îndepărta graffiti folosind substanțe chimice și diferite instrumente. toy — un graffer fără experiență sau fără talent. Writer-ii versați folosesc acest cuvânt ca un termen derizoriu pentru grafferii nou apăruți. Acesti writer-ii de obicei se alătură unui grup cu experiență, ca să vadă cum decurge realizarea unui graffiti. throw-up-er — graffer care dă throw-up-uri/bomb-uri. Wild style-r— graffer care dă wild style-uri. king/legenda — writer cu un anume respect printre alți grafferi. A deține interiorul (to own the inside) înseamnă să ai majoritatea tag-urilor în interiorul trenurilor, iar a deține exeriorul înseamnă că majoritatea lucrărilor sunt pe exteriorul trenurilor.
Fenomenul graffiti În anul 1971, publicația „New York Times” a realizat un material despre fenomenul graffiti care luase naștere pe străzile orașului New York. În acel articol se vorbește despre un anume „artist graffiti” care semna cu pseudonimul TAKI 183. Identitatea lui nu era cunoscută, știindu-se doar că numele său era Demetrius și că numărul 183 ar fi numărul străzii pe care locuia.
În anul 1973, sociologul Hugo Martinez, profesor la City College din New York, a intuit potențialul acestor „artiști ai străzii”, fondând Uniunea Artiștilor de Graffiti cu scopul de a promova artiștii talentați din lumea graffiti-ului, prin intermediul unor expoziții organizate de Uniune. Articolul din anul 1973 al revistei „New York”, intitulat „Parada graffiti”, semnat de Richard Goldstein, a fost o recunoaștere publică a potențialului acestor „artiști ai străzii”.
Începând cu anul 1974 s-a încetățenit stilul caracterizat prin realizarea de peisaje întregi de jur-împrejurul tag-urilor, toate acestea pe suprafața întreagă a metrourilor sau alte mijloace de transport în comun.
Arta graffiti și-a început rapidul declin în anii ’80 când acest fenomen a fost absorbit de partea comercială și de piața artistică a New York-ului. Anii ’80 au însemnat deci un regres în istoria mișcării graffiti-ului și datorită schimbărilor majore care aveau loc în societatea americană. Cocaina a început a fi folosită tot mai des, iar traficul de droguri a dus la achiziționarea armelor de foc. Toate aceste elemente se întâlneau pe străzi, viața pe stradă devenind din ce în ce mai periculoasă. Pe deasupra, legea a interzis comercianților vânzarea vopselelor minorilor, iar comercianții erau obligați să depoziteze vopselele în locuri special amenajate, făcând astfel furtul din magazine mult mai dificil.