Armenia, (armeană: Հայաստան, Hayastan, Հայք, Hayq), oficial Republica Armenia, este o țară fără ieșire la mare situată în Podișul Armeniei din Asia de Vest. Face parte din regiunea Caucazului și se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjanul la est și cu Iranul și exclava azeră Nahicevan la sud. Erevanul este capitala, cel mai mare oraș și centrul financiar al țării.
În Podișul Armeniei au trăit popoarele Hayasa-Azzi, Șupria și Nairi. Către 600 î.Hr., o formă arhaică de proto-armeană, o limbă indo-europeană, s-a răspândit în Podișul Armeniei. Statul Urartu a fost înființat în 860 î.Hr. și a unificat regiunea pentru prima dată, iar în secolul al VI-lea î.Hr. a fost înlocuit de Satrapia Armeniei a Imperiului Ahemenid. Regatul Armeniei a atins apogeul sub Tigran cel Mare în secolul I î.Hr., iar în anul 301 d.Hr. a devenit primul stat din lume care a adoptat creștinismul ca religie oficială. Armenia încă recunoaște Biserica Apostolică Armeană, cea mai veche biserică națională din lume, ca principală instituție religioasă a țării. Vechiul regat armean a fost împărțit între Imperiile Bizantin și Sasanid la începutul secolului al V-lea. Regatul Armeniei al dinastiei Bagratizilor a fost restaurat în secolul al IX-lea, dar s-a prăbușit în 1045. Armenia Ciliciană, dintâi un principat și apoi un regat, a fost situată pe coasta Mării Mediterane între secolele al XI-lea și al XIV-lea.
Între secolele al XVI-lea și al XIX-lea, Armenia de Est și Armenia de Vest, au fost stăpânite de imperiile Otoman și, respectiv, cel Persan. În secolul al XIX-lea, Armenia de Est fusese cucerită de Imperiul Rus, în timp ce cea mai mare parte a Armeniei de Vest a rămas sub stăpânire otomană. În timpul Primului Război Mondial, până la 1,5 milioane de armeni din Turciaau fost exterminați în cadrul genocidului armean. În urma Revoluției Ruse, Prima Republică Armeană și-a declarat independența în 1918. În 1920, statul a fost încorporat în Uniunea Sovietică cu numele de Republica Socialistă Sovietică Armeană. Republica Armenia de astăzi a devenit independentă în 1991, în urma destrămării Uniunii Sovietice.
Armenia modernă este un stat național unitar, multipartit și democratic. Este o țară în curs de dezvoltare și în 2023 ocupa locul 69 în Indicele Dezvoltării Umane. Economia sa se bazează în principal pe producția industrială și extracția mineralelor. Deși Armenia este situată geografic în Caucazul de Sud, se consideră parte a Europei și este în general considerată geopolitic europeană. Țara este membră a numeroase organizații europene, inclusiv Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Consiliul Europei, Parteneriatul Estic, Eurocontrol, Adunarea Regiunilor Europene și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Armenia este membră a anumitor grupuri regionale din Eurasia, inclusiv Banca Asiatică de Dezvoltare, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, Uniunea Economică Eurasiatică și Banca Eurasiatică de Dezvoltare. Armenia a sprijinit Republica Arțah (Nagorno-Karabah), odinioară independentă de facto, care era separată de Azerbaidjan din 1991, până când Azerbaidjanul a reincorporat regiunea drept urmare a războiului din 2020 și a blocadei din 2023.
Originea numelui Numele original al țării în armeană era Hayq (pluralul pentru "armeni", ad literam), apoi Hayastan, sub influența limbii persane, constând din numele vechi Haya/ Hayas plus sufixul persan '-ostan' (provincie). Conform explicației legendare, ar fi fost strănepotul lui Noe și strămoșul poporului armean. Haiq a fost numită Armenia sau Armina de către statele ei vecine, începând cu Persia Ahemenidă, deoarece acesta era numele celui mai puternic trib din regiune ai cărui membri se numeau Armen între ei. Această denumire a fost posibil derivată de la Armenak sau Aram (strănepotul lui Haik și un alt conducător al poporului său).
Istorie
thumb|right|300px|Imperiul Armean al lui Tigran cel Mare în anii 95-66 î.e.n.
thumb|right|Armenia mediteraneană în Evul Mediu
Regatul-precursor al Armeniei a fost Regatul Urartu din secolele al IX-lea – al VI-lea î.e.n., dar, posibil, și confederațiile tribale Hayasa-Azzi și Etiuni din secolele precedente. La jumătatea secolului I î.e.n. Armenia a devenit pentru o scurtă durată un imperiu regional cu o cultură bogată, de orientare elenistică și care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică și de la Caucazul Mare la Marea Mediterană. Se întâmpla în timpul domniei lui Tigranes cel Mare, ce se intitula "rege al regilor" profitând de o slăbire temporară a Regatului Parților pe care îl înfrânge. Este la rândul său înfrânt de Roma, al cărei rege clientelar va deveni, împreună cu urmașii săi Artașizi.
Situația geografică strategică a Armeniei la răscruce de drumuri comerciale și continente a îndemnat la invazia teritoriului său de către diferite imperii: Asiria, perși, Macedonia, romani, iar mai târziu de către arabi, turci și mongoli.
În anul 301 d.Hr., Armenia a devenit primul stat care a adoptat creștinismul ca religia sa de stat, cu doisprezece ani înainte de acordarea toleranței creștinilor Imperiului Roman de către Galerius, și 30-40 de ani înainte de botezul lui Constantin. Pe teritoriul Armeniei existau diverse comunități păgâne până la sosirea creștinismului, însă ei au acceptat creștinismul după un flux de misionari.
După ce Armenia a fost ocupată de către mai multe dinastii străine (iraniene, romane, arabe, mongole, etc), Armenia a fost grav slăbită. În secolul al 16-lea, Imperiul Otoman și Persia Safavidă și-au împărțit teritoriul Armeniei. Luptele dintre acești beligeranți au dus și la scăderea numerică a populației băștinașe armene, al cărei loc a fost treptat luat de diverse populații de religie islamică.
În 1828, Armenia răsăriteană (care consta din hanatele Erivan și Karabah supuse Persiei) a fost încorporată în Imperiul Rus. După scurta sa existență ca o republică independentă după Revoluția rusă, Armenia a fost anexată de către URSS. Între 1922 și 1936 ea a existat ca parte a Republicii Sovietice Socialiste Federale Transcaucaziene (împreună cu Georgia și Azerbaidjan), și din 1936 până în 1991 ca RSS Armeană.
În ultimii ani ai Imperiului Otoman (1915-1922), un număr mare de armeni din Anatolia au murit în Genocidul armean. Mulți au fost forțați să își părăsească casele și să pornească într-un "marș al morții" prin deșerturile Siriei fără hrană, fiind escortați de soldați turci care au "închis ochii" la atacul diverselor triburi muntene din regiune. Alții au fost omorâți în propriile case sau înecați în Eufrat și Marea Neagră. Guvernul turc refuză și astăzi să recunoască clasificarea acelor masacre drept genocid cu toate că însuși termenul de genocid a fost introdus de polonezul de origine ebraică Raphael Lemkin plecând de la masacrele comise împotriva asirienilor și armenilor în prima jumătate a secolului XX. Autoritățile turce continuă negarea deceselor și investesc milioane de dolari anual pentru a susține această istorie alternativă, declarând că decesele au fost provocate de războiul civil împreună cu bolile și foametea, ambele părți suferind pierderi de vieți. Numărul de armeni omorâți este estimat la circa un milion și jumătate, iar aceste evenimente sunt comemorate anual pe 24 aprilie. Armenii împreună cu multe alte țări cer recunoașterea oficială a evenimentelor drept genocid, dar există de asemenea numeroase țări aflate sub presiunea directă a Turciei pentru a nu caracteriza masacrul armean ca genocid.
Unul dintre pretextele invocate de guvernul turc ca să nu recunoască acest genocid, este că termenul de genocid a fost creat în anul 1944, iar ONU a votat rezoluția privind Genocidul în 1946. Potrivit lor, nu se poate vorbi de genocid când vine vorba de exterminarea poporului armean, deoarece s-a petrecut cu mult înainte de votarea rezoluției ONU, (iar legile nu se pot aplica retroactiv), precum nu se poate vorbi de genocid când vorbim de crimele comise de Franța în Africa, sau de Marea Britanie în India, așa că nici Turcia nu ar trebui să fie acuzată pentru o faptă care s-ar petrecut în trecut.
Armenia a fost antrenată într-un conflict prelungit cu Azerbaidjanul pentru regiunea Nagorno-Karabah, o regiune cu populație majoritar armeană și aparținând teritoriului Armeniei Mari, pe care Stalin a transformat-o într-o enclavă și a anexat-o Azerbaidjanului sovietic în speranța că va obține sprijinul Turciei Kemaliste și al populației islamice în construirea socialismului în lume. Conflictul militar dintre Armenia și Azerbaidjan a început în 1988, iar luptele au luat amploare după ce ambele țări și-au declarat independența față de Uniunea Sovietică în 1991. Până în mai 1994, când a intrat în vigoare un armistițiu, forțele armene au ocupat nu doar Nagorno-Karabah, ci și o centură de securitate formată din teritoriile înconjurătoare ale Azerbaidjanului propriu-zis. Economiile ambelor țări au avut de suferit în absența unei soluții pașnice. Armenii au pierdut aceste teritorii și au fost nevoiți să se refugieze în Armenia propriu-zisă după victoria Azerbaidjanului în războiul din 2020 și blocada Karabahului din 2022-23. Pacea a fost încheiată cu medierea Statelor Unite ale Americii. Politica
Politica Armeniei are loc în cadrul unei republici democratice reprezentative semi-prezidențiale. Potrivit , este șeful statului, este șeful guvernului, iar sistemul este multi-partid. Puterea executivă este exercitată de președinte și de guvern. Puterea legislativă este învestită atât guvernului, cât și Parlamentului.
Parlamentul unicameral (numit și Azgayin Zhoghov sau ) este controlat de o coaliție formată din patru partide politice: conservatorul , , și Federația Revoluționară Armeană. Principalul partid de opoziție este , condus de , care susține aderarea Armeniei la Uniunea Europeană și NATO.
Obiectivul declarat al guvernului armean este dezvoltarea unei democrației reprezentative de tip occidental ca bază a formei sale de guvernare. Parlamentul este ales prin vot universal la care au acces toți cetățenii care au minim optsprezece ani.
Observatorii internațional de la Consiliul Europei și Departamentul de Stat al SUA au pus la îndoială corectitudinea desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale din Armenia și a referendumului constituțional din 1995, menționând deficiențe legate de votare, lipsa de cooperare a Comisiei Electorale și slaba securitate a listelor electorale și a secțiilor de votare. Freedom House a categorisit Armenia în raportul din 2008 drept „regim autoritar semi-consolidat” (alături de Republica Moldova, Kosovo, Kârgâzstan și Rusia) și a clasat Armenia pe locul în rândul a 29 națiuni aflate în stare de tranziție, cu un scor al democrației de 5.21 din 7 (7 reprezentând cel mai slab progres democratic). Freedom House a clasat Armenia drept într-un raport din 2007, deși n-a categorisit Armenia drept „democrație electorală”, indicând lipsa unor alegeri relativ libere și competitive. În orice caz, un progres semnificativ pare să fi avut loc la alegerile prezidențiale din 2008, ce au fost apreciate drept în mare măsură democratice de OSCE și observatorii occidentali.
Relații externe
În prezent, Armenia păstrează relații pozitive cu aproape fiecare țară din lume, două excepții importante fiind vecinii săi, Turcia și Azerbaidjan. Au avut loc tensiuni mari între armeni și azerbaidjani în ultimii ani ai Uniunii Sovietce. Războiul din Nagorno-Karabah a dominat politica regiunii de-a lungul anilor 1990. Până în zilele noastre, hotarele Armeniei cu Turcia și Azerbaidjan sunt sub blocadă severă. În plus, o soluție permanentă pentru conflictul din Nagorno-Karabah n-a fost găsită, în ciuda medierii unor organizații precum OSCE.