Kurt Horedt (n. 30 martie 1914, Sibiu, Austro-Ungaria – d. 19 decembrie 1991, München, Bavaria, Germania) a fost un istoric sas din Transilvania, specialist în preistorie și istorie antică.
Născut dintr-o familie de sași la 30 martie 1914, la câteva luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Kurt Horedt a absolvit cursurile secundare în orașul natal, frecventând ulterior cursurile universitare la Cluj, obținând licența în istorie în anul 1936. Apoi a plecat în Germania, unde a studiat preistorie și istorie antică la Leipzig, Kiel și Bonn, unde și-a luat doctoratul în 1939 sub îndrumarea lui Kurt Tackenberg.
Tema lucrării de doctorat a fost cultura Wietenberg (germ. Wietenbergkultur), al cărei nume fusese dat de bunicul său, Carl Seraphin, după numele locului de lângă Sighișoara unde făcuse săpături arheologice.
A profesat o vreme la Muzeul Brukenthal din Sibiu (unde a regăsit celebrul donariu de la Biertan), apoi la Univesitatea din Cluj, în calitate de doctor docent în istorie. Pe lângă studiile de preistorie, a trebuit să întreprindă și studii privind evul mediu timpuriu, deoarece presiunile politice îi cereau studii despre slavi. În anii 1968-1969 Horedt a condus săpăturile arheologice de la Apahida, unde a descoperit al doilea mormânt al unei căpetenii gepide, din vremea migrației popoarelor.
În anul 1981 a emigrat în Germania de Vest (RFG), unde a devenit membru al Institutului Arheologic German.
A avut contribuții importante la cercetarea mileniului I în Transilvania și a fost preocupat de problemele epocii bronzului, fiind unul dintre creatorii școlii moderne de arheologie din țară.
Lucrări 1941 Völkerwanderungszeitliche Funde aus Siebenbürgen (Descoperiri arheologice din vremea migrației popoarelor în Transilvania). 1941 Eine lateinische Inschrift des 4. Jahrhunderts aus Siebenbürgen (O inscripție latină din sec. IV în Transilvania), Ed. Cartea Românească din Cluj, Sibiu, 1941, în: Anuarul institutului de studii clasice (AISC), vol. 4 (1941-1942) 1958 Untersuchungen zur Frühgeschichte Siebenbürgens (Cercetări privind istoria veche a Transilvaniei), București 1958 Contribuții la Istoria Transilvaniei, Sec. IV-XIII, Ed. Academiei, București 1972 (în colaborare cu Dumitru Protase): Das zweite Fürstengrab von Apahida (Siebenbürgen) [Al doilea mormânt princiar din necropola de la Apahida], în: Germania 50 (1972), p. 174–220; 1979 Morești. Grabungen in einer vor- und frühgeschichtlichen Siedlung in Siebenbürgen, vol. 1, Kriterion Verlag, Bukarest 1982 Siebenbürgen in spätrömischer Zeit (Transilvania în epoca romană târzie), Editura Kriterion, București 1984 Morești. Grabungen in einer mittelalterlichen Siedlung in Siebenbürgen , vol. 2, Bonn (după emigrare) 1986 Siebenbürgen im Frühmittelalter (Transilvania în Evul Mediu timpuriu), Bonn 1988 Das frühmittelalterliche Siebenbürgen: ein Überblick, Innsbruck, ISBN 3-85373-103-1; ISBN 978-3-85373-103-1
Note
Legături externe Kurt Horedt:
Categorie:Nașteri în 1914 Categorie:Decese în 1991 Categorie:Arheologi români Categorie:Istorici români Categorie:Medieviști români Categorie:Români expatriați în Germania Categorie:Sibieni Categorie:Sași transilvăneni