Pușkin pe malul Mării Negre

Pușkin pe malul Mării Negre (în ) este o pictură în ulei realizată în anul 1887 de pictorul rus de origine armeană Ivan Aivazovski, care-l înfățișează pe poetul rus Aleksandr Pușkin (1799–1837) odihnindu-se în momentul unui apus de soare pe o stâncă de pe malul Mării Negre. Aivazovski l-a cunoscut pe Pușkin în anul 1836, cu prilejul unei expoziții organizate la Sankt Petersburg, și i-a dedicat peste 10 picturi, care se concentrează pe relația poetului cu marea.

Acest tablou, realizat cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea marelui poet rus, se află expus în prezent la Muzeul de Artă „V.V. Vereșceaghin” din orașul Mîkolaiv (Ucraina).

Descriere Pictura îl înfățișează pe poetul rus Pușkin, odihnindu-se singur pe o stâncă dintr-o zonă înaltă de coastă de pe malul Mării Negre, sub ultimele raze ale soarelui de seară, care se revarsă de la orizontul îndepărtat și se reflectă pe suprafața apei. Se apropie apusul soarelui, iar întunericul începe treptat să cuprindă peisajul, făcând ca umbre lungi să se întindă peste drumul care coboară către mare. Munții (aflați în dreapta imaginii) par să se contopească cu marea, pe măsură ce soarele dispare la orizont și lasă în urma sa o nuanță rozalie. Pușkin este întins pe o stâncă într-o postură reflexivă, ușor melancolică, și privește spre orizontul marin vast.

Accentul pictorului este pus pe elementele naturii, ceea ce lasă impresia că natura transcende viața omenească și că nu există nicio diferență între Pușkin și restul omenirii. Peisajul este destul de întunecat, fiind observată o tranziție lină de la culoarea cerului la culoarea mării ca urmare a lăsării serii și apropierii nopții. Tot acest ansamblu bogat de culori reflectă lumea interioară a poetului Pușkin, ce iese în evidență în scrierile sale. Figura solitară a lui Pușkin se integrează organic în peisajul marin, fără a reuși să o domine, sugerând indirect un dialog vizual între om și natură. Spre deosebire de romantismul naturii înconjurătoare, vestimentația și coafura poetului sunt reprezentate într-un mod realist. Contrastul intenționat creat de artist între dimensiunile mici ale poetului și grandoarea peisajului marin are scopul de a dezvălui dualitatea existențială între fragilitatea și efemerul ființei umane și vastitatea și eternitatea mării. Pictura degajă astfel sentimentul de admirație al ființei umane în fața imensității naturii.

Compoziția lucrării se caracterizează printr-o tratare magistrală a luminii și culorii. Valurile mării sunt conturate din linii ondulate delimitate precis și se întind până la orizont, unde par să se contopească cu cerul încă senin. Soarele aflat la asfințit își reflectă razele sale aurii în apa mării și umple spațiul maritim cu o lumină crepusculară ce întărește starea de contemplare care-l cuprinde pe poet. Paleta de culori folosită aici de artistul rus este armonioasă și vibrantă, combinând în mod echilibrat tonurile albastre și verzi-smarald ale mării, care creează o senzație de forță, și tonurile albăstrii, roz și aurii ale cerului. Prin progresia tonurilor de culori, artistul rus conferă profunzime scenei reprezentate aici și scoate mai bine în evidență figura întunecată a poetului.

Pușkin pe malul Mării Negre este una dintre puținele picturi în care Aivazovski a combinat o figură umană cu un peisaj marin. Artistul a dorit să-i aducă aici un omagiu marelui poet Aleksandr Pușkin (1799–1837), unul din reprezentanții cei mai cunoscuți ai culturii ruse. Reprezentarea lui Pușkin pe țărmul Mării Negre nu este întâmplătoare, ci are o semnificație istorică și culturală, ca urmare a faptului că poetul rus a fost exilat de țarul Alexandru I (1801–1825) și a petrecut o parte a exilului său în regiunile Caucaz și Crimeea de pe coasta Mării Negre. Potrivit criticilor de artă, „pictura transmite cu măiestrie umiditatea aerului marin și naturalețea luminii soarelui de seară”, iar „imaginea faimosului poet rus este reprezentată cu delicatețe și lirism”. Pușkin pe malul Mării Negre are dimensiunile de 212 x 314 cm.

Istoric Realizarea picturii

În 30 septembrie 1836, cu prilejul expoziției de pictură a Academiei Imperiale de Artă din Sankt Petersburg, tânărul pictor Ivan Aivazovski (1817–1900) l-a întâlnit pe marele poet rus Aleksandr Pușkin (1799–1837), care era o personalitate culturală a acelei epoci. Pușkin s-a interesat de operele lui Aivazovski și a stat de vorbă cu artistul, întrebându-l de originile sale și de viața sa la Sankt Petersburg și lăudându-i picturile dedicate mării (adică „slobodei stihii”, așa cum a numit poetul marea). Pușkin a fost încântat de tablourile Studiu din văzduh al mării (, 1835) și Peisaj marin în vecinătatea orașului Sankt Petersburg (, 1835) ale lui Aivazovski și a spus: „Aceste valuri ale mării mi-au pătruns în suflet”. Vestea morții tragice a poetului, care a avut loc un an mai târziu, l-a întristat profund pe Aivazovski. Câțiva ani mai târziu, în 1847, pictorul i-a dăruit tabloul Noapte cu lună pe malul mării la Constantinopol văduvei poetului, Natalia Pușkina, pe care o întâlnise la acea expoziție. Aivazovski a apreciat întotdeauna opera poetului și i-a admirat talentul, iar chipul lui Pușkin a rămas întipărit în memoria artistului, care i-a dezvăluit emoționat biografului său Nikolai N. Kuzmin în 1889, după mai mult de șase decenii, importanța acelei întâlniri din tinerețe: „Din clipa aceea, poetul meu preferat mi-a absorbit toate gîndurile, m-a inspirat, dîndu-mi prilej de lungi discuții despre viața lui.”. În opinia artistului, Pușkin era „soarele poeziei ruse”.

Acea întâlnire personală a devenit o sursă de inspirație pentru Aivazovski, care a creat în anii 1880 un întreg ciclu de lucrări, pe care le-a dedicat lui Pușkin și în care este reprezentată îndeosebi șederea poetului în Caucaz și în Crimeea. Potrivit biografului și istoricului Nikolai Barsamov, Aivazovski ar fi pictat cel puțin 10 lucrări în care este reprezentat Pușkin (biograful Lazar Cereiski menționează 14 lucrări în articolul „Pușkin și Aivazovski” () în ziarul local stațiunii Ialta (), nr. 75 din 15 aprilie 1959). Artistul, care aflase multe informații despre poet de la familia generalului , cu care Pușkin se împrietenise în timpul exilului său din sud, încercase anterior să-l picteze pe Pușkin, nu într-un portret, ci într-un anumit episod din viața sa, dar rezultatele obținute nu au fost potrivit așteptărilor sale, astfel încât, cu ocazia unei expoziții organizate în 1880 la Sankt Petersburg de Asociația pentru Sprijinirea Pictorilor, Aivazovski a hotărât să realizeze o pictură mai bună și a pictat A.S. Pușkin în Crimeea, lângă stâncile Gurzuf (1880). Toate picturile lui Aivazovski din ciclul dedicat lui Pușkin se concentrează pe relația poetului cu marea, înfățișându-l în momente de admirație a mării sau în momentul în care își ia rămas bun. Artistul a fost preocupat îndeosebi de șederea lui Pușkin în Crimeea, reprezentând astfel locurile comune atât de dragi și asociind imaginea poetului cu operele sale binecunoscute de publicul rus. Poetul a fost reprezentat în majoritatea picturilor într-o stare de contemplare a mării.

Pictura Pușkin pe malul Mării Negre a fost realizată de Aivazovski în anul 1887, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea poetului, ca și o altă pictură, mai celebră, a poetului – Pușkin luându-și adio de la mare –, pe care Aivazovski a pictat-o împreună cu Ilia Repin (1844–1930). Realizarea în colaborare a portretului lui Pușkin pe fundalul unui peisaj marin i-a fost propusă lui Aivazovski de colegul său mai tânăr (o altă sursă susține că inițiativa i-ar fi aparținut lui Aivazovski, care nu reușise până atunci să realizeze portretul poetului) cu prilejul unui banchet aniversar din acel an: Repin a pictat figura poetului, iar Aivazovski peisajul marin. Pictura a fost elogiată în periodicul („Ilustrația universală”) și, potrivit biografului N.N. Kuzmin, a fost îndrăgită mult de Aivazovski, care a considerat-o cea mai bună lucrare a sa din ciclul dedicat lui Pușkin. Aivazovski îl considera în acea vreme pe Repin drept cel mai mare artist rus, deși i se părea că ar fi „o persoană ciudată”. Colaborarea cu Aivazovski i s-a părut onorantă lui Repin, care a descris-o astfel: „Aivazovski a pictat o mare minunată [...]. Și am fost onorat să pictez acolo o figură”. Portretistul Repin îi admira operele lui Aivazovski și i-a luat apărarea în ultima perioadă de creație a artistului, atunci când tinerii pictori moderniști i-au criticat tematica și tehnica.

La rândul său, Aivazovski, care devenise faimos ca autor de picturi marine, profesor de pictură, pictor al Statului Major General al Armatei Imperiale Ruse și membru de onoare a cinci academii europene de arte (Amsterdam, Roma, Paris, Florența și Stuttgart), avea o dublă aniversare în 1887: 70 de ani de viață și 50 de ani de carieră artistică și a pregătit cu acel prilej o expoziție majoră, în care a expus, printre altele, tabloul Pușkin pe malul Mării Negre. Acest eveniment aniversar a avut loc în sala de conferințe a Academiei Imperiale de Arte din Sankt Petersburg, iar ilustra instituție l-a promovat astfel: „În cursul unei jumătăți de secol de activitate artistică, profesorul Aivazovski a adus contribuții enorme artei, datorită talentului și muncii sale asidue, și a dobândit o reputație remarcabilă nu numai în rândul artiștilor ruși, ci și în străinătate.”. Artistul a fost omagiat atunci de multe personalități proeminente ale epocii, inclusiv de delegația Societății Armene din Sankt Petersburg.

Aivazovski iubea mult marea, la fel ca și Pușkin, și o considera un simbol al libertății. Spre deosebire de picturile anterioare ale lui Aivazovski din ciclul dedicat poetului, Pușkin are o poziție mai centrală în cadrul acestei compoziții, dar, cu toate acestea, reacțiile criticilor au fost mai puțin favorabile, reproșându-i-se artistului că a portretizat slab figura poetului. Ambele picturi (Pușkin pe malul Mării Negre și Pușkin luându-și adio de la mare) fac trimitere la poemul „Mării” (, 1824) al lui Pușkin, scris atunci când poetul a părăsit orașul Odesa, după ce a fost trimis în exil în Mihailovskoe, și în care marea este considerată un simbol al libertății și asociată indirect cu imaginea poetului englez Byron. Publicistul evreu polonez Zygmunt Librowicz a consemnat într-o lucrare din 1890 despre operele de artă dedicate poetului Pușkin că „Dintre toate picturile de până acum pe tema vieții lui Pușkin, partea leului aparține celor realizate I.K. Aivazovski. Inspirat de minunatele versuri ale lui Pușkin din poezia «Mării», rafinatul artist a pictat cinci pânze care îl înfățișează pe Pușkin în fața unor peisaje marine magnifice. Firește, în aceste picturi ale celebrului marinist, marea, cântată de poet, joacă un rol central; Pușkin apare doar ca un element suplimentar, aproape în fundal.”.

Donare și deteriorare Pictura Pușkin pe malul Mării Negre a fost donată Muzeului Academiei Imperiale de Arte din Sankt Petersburg, care, la rândul său, a dăruit-o Muzeului de Artă „V.V. Vereșceaghin” din orașul Mîkolaiv (Nikolaev), ce fusese deschis în anul 1914. Acest tablou a format bazele colecției noului muzeu și a devenit curând un obiect important al expoziției de artă, atrăgând interesul unui număr mare de vizitatori. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, colecția Muzeului de Artă „V.V. Vereșceaghin” nu a fost evacuată de autoritățile sovietice și a fost jefuită de armatele de ocupație germane după ocuparea orașului Nikolaev. Germanii au încercat să scoată această pictură din oraș și au tăiat neglijent pânza din rama în care se afla, lăsând agățată acolo în colțul din stânga o mică bucată care înfățișa cerul. Nu se cunoaște ce i-a împiedicat pe invadatorii germani să ia pictura cu ei, în timpul retragerii din oraș.

Restaurări