Henric al VIII-lea al Angliei

Henric al VIII-lea () a fost rege al Angliei și lord al Irlandei din 22 aprilie 1509, iar din 14 iunie 1542 rege al Angliei și Irlandei, până la moartea sa în 1547.

Henric s-a născut la Greenwich, fiind al doilea fiu al lui Henric al VII-lea și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a fost moștenitor aparent al tronului până la moartea sa neașteptată în 1502. Henric a fost creat Prinț de Wales în 1504 și a urcat pe tron la moartea tatălui său, în 1509. S-a căsătorit cu Ecaterina de Aragon, care fusese anterior căsătorită cu Arthur până la moartea acestuia, și a avut cu ea doi copii: Henric, Duce de Cornwall și Maria I.

Biserica engleză se afla în comuniune cu Biserica Catolică, iar atunci când Henric a dorit să obțină declararea nulității căsătoriei sale cu Ecaterina, i-a solicitat papei Clement al VII-lea o dispensă. Întrucât Ecaterina era mătușa lui Carol Quintul, papa a amânat pronunțarea unei hotărâri din cauza presiunilor politice exercitate de Carol. Henric și-a pierdut răbdarea din cauza întârzierii și s-a căsătorit în secret cu Anne Boleyn în 1532.

Thomas Cranmer, arhiepiscopul de Canterbury, a declarat nulă căsătoria lui Henric cu Ecaterina la 23 mai 1533. Papa a respins în mod oficial procedurile inițiate în Anglia și a susținut în continuare că Henric era căsătorit cu Ecaterina, iar ulterior l-a excomunicat din Biserica Catolică. Henric a rupt apoi legăturile cu Biserica Catolică și a adoptat Actul de Supremație din 1534, prin care monarhul englez devenea conducătorul suprem al Bisericii Angliei. Reforma engleză care a urmat a urmărit formarea unei identități religioase centralizate în Anglia și Irlanda. Henric a desființat mănăstirile și celelalte așezăminte monastice, și-a însușit averile acestora, le-a valorificat bunurile, a distrus clădiri și relicve, a dispersat sau a distrus biblioteci și a luat măsuri privind foștii lor membri și funcțiile îndeplinite anterior de aceste instituții.

Anne a avut un singur copil, viitoarea Elisabeta I, și a fost acuzată de înaltă trădare și executată prin decapitare în Turnul Londrei. În 1536, Henric s-a căsătorit pentru a treia oară, cu Jane Seymour, care l-a născut pe Eduard, devenit moștenitor aparent al tronului în conformitate cu regulile primogeniturii cu preferință masculină aflate atunci în vigoare. După moartea lui Jane, Henric s-a mai căsătorit de trei ori, cu Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr, aceasta din urmă fiind ultima sa soție înainte de moartea sa în 1547.

Contemporanii lui Henric îl considerau un rege atrăgător, educat și cultivat. A fost descris drept „unul dintre cei mai carismatici suverani care au ocupat tronul Angliei”, iar domnia sa drept cea „mai importantă” din istoria Angliei. A fost autor și compozitor. Odată cu înaintarea în vârstă, a devenit extrem de supraponderal, iar sănătatea i s-a deteriorat; în ultimii ani ai vieții a fost adesea caracterizat drept un monarh desfrânat, egocentric, paranoic și tiranic. Trei dintre copiii săi au devenit monarhi ai Angliei: Eduard al VI-lea, Maria I și Elisabeta I.

Primii ani

Henric s-a născut la 28 iunie 1491, la Palatul Placentia din Greenwich, Kent, fiind al treilea copil și al doilea fiu al regelui Henric al VII-lea și al Elisabetei de York. Dintre cei șase (sau șapte) frați și surori ai tânărului Henric, numai trei – fratele său Arthur, Prinț de Wales, și surorile Margareta și Maria – au supraviețuit copilăriei. A fost botezat de Richard Foxe, episcopul de Exeter, într-o biserică a franciscanilor observanți din apropierea palatului. În 1493, la vârsta de doi ani, Henric a fost numit Conetabil al Castelului Dover și Gardian al Cinque Ports. Ulterior, la vârsta de trei ani, a fost numit Mareșal al Angliei și Lord-locotenent al Irlandei, iar la scurt timp după aceea a fost făcut cavaler al Ordinului Bath. În ziua de după ceremonie, a fost creat Duce de York, iar aproximativ o lună mai târziu a fost numit Gardian al Mărcilor Scoțiene. În mai 1495, a fost primit în Ordinul Jartierei. Regele i-a conferit fiului său aceste funcții pentru a-și putea păstra controlul personal asupra unor demnități lucrative, în loc să le încredințeze familiilor nobiliare deja consacrate.

În copilărie, Henric a fost încredințat îngrijirii „Lady Mistress”, adică guvernantei regale Elizabeth, Lady Darcy, și apoi succesoarei acesteia, Elizabeth Denton.Hickey, J. A. (2025). Preparing Tudor Kings and Princes to Rule: The Men and Women Who Trained the Royals. Storbritannien: Pen & Sword History. p. 152. Nu se cunosc prea multe despre primii ani ai vieții lui Henric – în afara numirilor sale în diferite funcții – deoarece nu se aștepta ca el să devină rege, dar se știe că a primit o educație excelentă de la unii dintre cei mai reputați preceptori ai vremii. A ajuns să vorbească fluent latina și franceza și a învățat cel puțin într-o anumită măsură italiana.

În noiembrie 1501, Henric a jucat un rol important în ceremoniile prilejuite de căsătoria fratelui său Arthur cu Ecaterina, fiica cea mai mică a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon și a reginei Isabela I a Castiliei. În calitate de duce de York, Henric a folosit stema regală a tatălui său, diferențiată printr-un lambel de hermină cu trei pandantive. A primit o nouă distincție la 9 februarie 1506 din partea împăratului romano-german Maximilian I, care l-a făcut cavaler al Ordinului Lânii de Aur. Under Duke of Cornwall, which was his title when he succeeded his brother as Prince of Wales.

În 1502, Arthur a murit la vârsta de 15 ani, la numai 20 de săptămâni după căsătoria sa cu Ecaterina de Aragon. Moartea lui Arthur a făcut ca toate îndatoririle sale să-i revină fratelui său mai mic. Henric, în vârstă de zece ani, a devenit noul Duce de Cornwall, iar în februarie 1504 noul Prinț de Wales și Conte de Chester. Henric al VII-lea i-a încredințat celui de-al doilea fiu al său puține responsabilități, chiar și după moartea lui Arthur. Tânărul Henric era supravegheat cu strictețe și nu apărea în public. Drept urmare, a urcat pe tron „neinstruit în exigenta artă a domniei”.

Henric al VII-lea și-a reluat eforturile de a pecetlui o alianță matrimonială între Anglia și Spania, propunând căsătoria fiului său Henric cu Ecaterina, rămasă văduvă. Atât Henric al VII-lea, cât și regina Isabela susțineau această idee, apărută la foarte scurt timp după moartea lui Arthur. La 23 iunie 1503 a fost semnat un tratat privind căsătoria lor, iar cei doi s-au logodit două zile mai târziu. O dispensă papală ar fi fost necesară doar pentru „impedimentul de onestitate publică” dacă mariajul nu fusese consumat, așa cum susțineau Ecaterina și duena sa. Henric al VII-lea și ambasadorul spaniol au urmărit însă obținerea unei dispense pentru „afinitate”, care lua în considerare posibilitatea consumării căsătoriei. Conviețuirea conjugală nu era posibilă deoarece Henric era prea tânăr. Moartea Isabelei în 1504 și problemele de succesiune care au urmat în Castilia au complicat situația. Ferdinand al II-lea prefera ca Ecaterina să rămână în Anglia, dar relațiile dintre Henric al VII-lea și Ferdinand se deterioraseră. Ecaterina a rămas astfel pentru o vreme într-o situație incertă, care a culminat cu respingerea căsătoriei de către prințul Henric de îndată ce a avut vârsta necesară, la 14 ani. Soluția lui Ferdinand a fost să-și numească fiica ambasadoare, permițându-i astfel să rămână în Anglia pe termen nelimitat. Profund religioasă, ea a început să creadă că voia lui Dumnezeu era să se căsătorească cu Henric, în pofida opoziției acestuia.

Începutul domniei

Henric al VII-lea a murit în aprilie 1509, iar Henric, în vârstă de 17 ani, i-a succedat la tron.; ; La scurt timp după înmormântarea tatălui său, la 10 mai, Henric a declarat pe neașteptate că se va căsători într-adevăr cu Ecaterina, lăsând nerezolvate mai multe chestiuni legate de dispensa papală și de o parte lipsă din zestre. Noul rege a susținut că ultima dorință a tatălui său fusese ca el să se căsătorească cu Ecaterina. Indiferent dacă acest lucru era sau nu adevărat, îi era convenabil. Împăratul Maximilian I încercase să o căsătorească pe nepoata sa Eleonora, nepoata Ecaterinei, cu Henric; această posibilă căsătorie fusese acum abandonată. Nunta lui Henric cu Ecaterina a fost una modestă și a avut loc în biserica călugărilor franciscani din Greenwich la 11 iunie 1509. Henric își revendica descendența din Constantin cel Mare și Regele Arthur și se considera succesorul acestora.

La 23 iunie 1509, Henric a condus-o pe Ecaterina, care avea acum 23 de ani, de la Turnul Londrei la Westminster Abbey pentru încoronarea lor, care a avut loc în ziua următoare. A fost o ceremonie grandioasă: traseul regelui era împodobit cu tapiserii și acoperit cu țesături fine. După ceremonie a urmat un mare ospăț în Westminster Hall. După cum îi scria Ecaterina tatălui său, „timpul nostru se petrece într-o sărbătoare continuă”.

La două zile după încoronare, Henric i-a arestat pe cei mai nepopulari doi miniștri ai tatălui său, Richard Empson și Edmund Dudley. Au fost acuzați de înaltă trădare și executați în 1510. Execuțiile motivate politic aveau să rămână una dintre principalele metode folosite de Henric împotriva celor care îi stăteau în cale. Henric a restituit o parte din banii despre care se presupunea că fuseseră extorcați de cei doi miniștri. În schimb, atitudinea lui Henric față de Casa de York – ai cărei membri puteau formula pretenții rivale la tron – a fost mai moderată decât cea a tatălui său. Mai mulți dintre cei întemnițați de tatăl său, printre care Thomas Grey, al 2-lea Marchiz de Dorset, au fost grațiați. Alții nu au beneficiat de aceeași clemență; Edmund de la Pole, al 3-lea Duce de Suffolk, a fost în cele din urmă decapitat în 1513, execuție determinată de faptul că fratele său, Richard, trecuse de partea adversarilor regelui.

La scurt timp după căsătoria cu Henric, Ecaterina a rămas însărcinată. La 31 ianuarie 1510 a născut o fetiță moartă la naștere. Aproximativ patru luni mai târziu, Ecaterina a rămas din nou însărcinată, iar la 1 ianuarie 1511 a născut un fiu, Henric. După durerea provocată de pierderea primului lor copil, cei doi s-au bucurat de nașterea unui băiat și au fost organizate festivități, printre care un turnir de două zile cunoscut drept Turneul de la Westminster. Copilul a murit însă șapte săptămâni mai târziu. Ecaterina a născut doi băieți morți în 1513 și 1515, dar în februarie 1516 a dat naștere unei fete, Maria. Relațiile dintre rege și regină deveniseră tensionate, dar s-au îmbunătățit ușor după nașterea Mariei.

Deși căsătoria lui Henric cu Ecaterina a fost descrisă ulterior drept „neobișnuit de bună”, se știe că Henric a avut amante. În 1510 s-a aflat că Henric avea o relație cu una dintre surorile lui Edward Stafford, al 3-lea Duce de Buckingham, fie Elizabeth, fie Anne Hastings. Cea mai importantă amantă a sa timp de aproximativ trei ani, începând din 1516, a fost Elizabeth Blount. Blount este una dintre numai două amante ale lui Henric a căror relație cu acesta este pe deplin necontestată, număr considerat de unii redus pentru un rege tânăr și viril. Numărul exact al amantelor lui Henric este disputat: David Loades consideră că Henric a avut amante „doar într-o măsură foarte limitată”, în timp ce Alison Weir consideră că au existat numeroase alte aventuri. Nu există dovezi că Ecaterina ar fi protestat. În 1518, a rămas din nou însărcinată cu o fată, care s-a născut de asemenea moartă.

În iunie 1519, Blount l-a născut pe fiul nelegitim al lui Henric, Henry FitzRoy. În iunie 1525, băiatul a fost creat Duce de Richmond, într-un gest pe care unii l-au considerat un pas spre eventuala sa legitimare. FitzRoy s-a căsătorit cu Mary Howard în 1533, dar a murit fără urmași trei ani mai târziu. La momentul morții sale, în iulie 1536, Parlamentul Angliei examina Al doilea Act de Succesiune, care i-ar fi putut permite să acceadă la tron.

Franța și Habsburgii