Jindřiška Hušková-Flajšhansová, cunoscută și ca Jindra Hušková, () a fost o filologă, bibliotecară, profesoară, critică de teatru, scriitoare și traducătoare cehă, care a publicat, de asemenea, în limbile slovacă și română. A lucrat ca bibliotecară în perioada 1921–1952, a scris critică de teatru în anii 1920 și 1930Jozef Vladár, ‎Vladimír Hajko, Encyklopedický ústav SAV, Malá encyklopédia Slovenska, Veda, Bratislava, 1987, p. 185. și a predat cursuri de limba și literatura română la Universitatea Comenius din Bratislava timp de aproape 50 de ani (1922–1971), introducând, astfel, studiul limbii și literaturii române în cadrul acestei universități și având o contribuție importantă la dezvoltarea relațiilor culturale româno-cehoslovace***, „Informațiuni. Vizita unei profesoare cehoslovace la Cluj”, în Patria, anul XII, nr. 202, 24 septembrie 1930, p. 4.***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4. și la cunoașterea literaturii române în Slovacia.Eugen Simion (coord. gen.), Dicționarul general al literaturii române, vol. III (E–K), Ed. Univers Enciclopedic, București, 2004, p. 541.

Jindra Hušková-Flajšhansová a făcut parte, alături de Marie Kojecká-Karásková și J. Š. Kvapil, din prima generație de traducători cehi din limba română cu pregătire profesională și a adus în perioada interbelică o contribuție însemnată la promovarea literaturii române în Cehoslovacia.Libuše Valentová (coord.), Slovník rumunských spisovatelů, Libri, Praga, 2001, p. 7. Ea este, de asemenea, cea mai veche traducătoare de literatură română în limba slovacă.

Ea a scris o serie de studii referitoare la literatura română***, „15 ani dela independența Cehoslovaciei. Frăția cehoslovaco-română. Un interview al abatelui Zavoral”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCVI, nr. 84, duminică 29 octombrie 1933, p. 2. și a tradus în limbile cehă și slovacă mai multe opere literare românești: proză (Drum fără pulbere de Petru Dumitriu, Zodia Cancerului de Mihail Sadoveanu, Desculț de Zaharia Stancu), literatură pentru copii și tineret (Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Marea bătălie de la Iazul mic de Octav Pancu-Iași), piese de teatru (Iarbă rea de Aurel Baranga, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale, Ultima oră și Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Acolo, departe de Mircea Ștefănescu etc.).Rudolf Mrlian, Jozef Vladár, Ján Dekan, Encyklopédia dramatických umení Slovenska, vol. 2, Vydavateľstvo Slovenskej akadémie vied (Veda), Bratislava, 1989, p. 284.

Biografie Familia S-a născut în 12 februarie 1898 în districtul Stephen Taylor (ed.), Who's who in Central and East-Europe 1933/34, vol. 2, The Central European Times Publishing, Zürich, 1935, p. 404. al orașului Praga, într-o familie de intelectuali cehi. Tatăl ei era profesorul (1866–1950), lingvist și istoric literar, autor al mai multor lucrări despre filologia și literatura cehă, iar mama ei era (1868–1931), învățătoare, scriitoare și la revista pentru femei . Părinții ei se căsătoriseră la 21 aprilie 1894. Jindřiška a avut doi frați: Václav Flajšhans (n. 29 februarie 1896) și dr. Jan Flajšhans (n. 14 iulie 1901).

Studii Jindřiška Flajšhansová a urmat studii secundare la în perioada 1908–1916, promovând examenul de maturitate (bacalaureat) în anul 1916. Apropierea ei de limba și cultura românească a avut loc în timpul Primului Război Mondial, atunci când și-a întrerupt studiile și i-a îngrijit, alături de colege, pe soldații români din Transilvania în spitalul amenajat la Mănăstirea Strahov, care era condusă în acea vreme de abatele Metodiu Zavoral. Tânăra elevă a fost impresionată atunci de doinele fredonate de răniții aflați departe de țară și a luat primele lecții de limba română în anul 1915 de la poetul, prozatorul și dramaturgul ardelean Horia Petra-Petrescu (1884–1962), secretarul literar al Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), care se afla rănit în lazaretul din Mănăstirea Strahov. Ea și-a continuat apoi studiile în perioadele 1916–1919 și 1920–1921 la a Universității Caroline din Praga (FFUK), unde a studiat filologia clasică și romanică și l-a avut printre profesori pe Jan Urban Jarník. A început să învețe limba română, potrivit propriei mărturisiri, după un calendar al „ASTREI”, sub îndrumarea bătrânului profesor Jarník, „care se bucura sincer de fiecare vorbă nouă, pe care mi-o însușiam”. Profesorul însuși mărturisea prietenului său Andrei Bârseanu că tânăra „Enrica Flaișhans”,Scrisoarea din 19 octombrie 1919 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 164–165. fosta sa studentă,Scrisoarea din 24 august 1920 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 165–166. „s-a indrăgostit și dînsa de limba română” și voia „să se desăvîrșească în cunoștințele limbii române, din punctul de vedere atît teoretic cît și practic” pentru ca „să-și astîmpere setea cea mare de grai român, nou și vechi”.

În urma obținerii unei burse din partea statului cehoslovac,Zdeněk Bár (prof.), „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIX, nr. 144, 4 iulie 1937, p. 1. Jindra a urmat un an de studii la Universitatea din București (1919–1920),Nota 1 a lui Traian Ionescu-Nișcov la scrisoarea din 19 octombrie 1919 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, p. 165. unde i-a avut ca profesori pe Ovid DensusianuLibuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 36.Jindra Huskova, „Mesaj din Bratislava: Moștenire literară mereu în creștere”, în Ateneu, anul II, nr. 8, august 1965, p. 6. și I.A. Candrea. Ea a plecat spre București la începutul lui noiembrie 1919, având asupra ei 12 scrisori de recomandare înmânate de profesorul Jarník. Aceste scrisori erau adresate unor diverse personalități din București și din alte localități (Iași, Cernăuți, Blaj și Sibiu), pe care profesorul le cunoscuse cu diferite ocazii. Studenta cehoslovacă a ajuns în capitala României după o călătorie aventuroasă de 14 zile cu trenul și alte mijloace de transport, pentru ocolirea luptelor care încă mai aveau loc în unele regiuni, și a descoperit o țară devastată în urma războiului recent încheiat, dar euforică datorită realizării idealului unionist. S-a adresat profesorului Nicolae Iorga, care era în acea vreme președintele Senatului și directorul revistei Neamul românesc, iar acesta a ajutat-o să obțină o cameră în Căminul studențesc „Spiru Haret”. Jindra a vizitat apoi personalitățile românești care-i fuseseră recomandate de prof. Jarník și a fost primită de fiecare dată cu bucurie; după cum și-a amintit mai târziu, profesorul Densusianu a primit-o „corect și cu sfaturi concrete pentru studiile mele în viitor”. În perioada studiilor la București, ea a audiat cursurile universitare, a frecventat Biblioteca Academiei Române (unde l-a cunoscut pe directorul Ion Bianu, prietenul lui Jarník) și a citit mult. A achitat suma de 20 de coroane cehoslovace „drept taxă [cotizație – n.n.] de membru al Asociațiunii ASTRA”, eliberându-i-se o legitimație de membru corespondent al secției literare a ASTREI în 22 octombrie 1920.DJSAN, Fond Astra, document 865/1920, fila 1. A pregătit la București, sub îndrumarea prof. Candrea, o lucrare intitulată Despre liturghia creștină în limba română, care a fost dezvoltată ulterior în teza ei de doctorat.

Revenită în Cehoslovacia, a promovat în anul 1921 un de filologie romanică, istoria literaturii moderne și filosofie, cu lucrarea de disertație Náboženské názvosloví rumunské („Nomenclatura religioasă românească”), și a obținut în aprilie 1921 titlul de doctor în filozofie la Universitatea Carolină din Praga cu o teză inspirată din opera lui George Coșbuc. Ea a făcut parte, alături de Hertvík Jarník, George Staca, Vladimír Buben și Method Zavoral, din cercul prietenilor limbii și culturii române, format în jurul profesorului Jarník și, potrivit prof. Staca, a ajuns să vorbească perfect românește.Gh. Staca, „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, 27 octombrie 1928, pp. 5–6.

Cariera profesională În iunie 1921, după absolvirea facultății și obținerea doctoratului, a fost angajată la , unde a lucrat în cadrul departamentului de catalogare până în 1939. În acest timp s-a ocupat de catalogarea revistelor și a lucrat în anii 1922–1937 pe post de și referent la publicația Slovenský denník („Cotidianul slovac”) din Bratislava, condusă de soțul ei, Karol Hušek. În paginile ziarului Slovenský denník a publicat articole și recenzii critice cu privire la spectacolele reprezentate pe scena , urmărind evoluția programatică a acestui teatru, precum și un articol intitulat „Decesul lui Vasile Goldiș”, care conținea o micro­biografie a politicianului român Vasile Goldiș („o remarcabilă figură politică a românilor transilvăneni, de o noblețe desăvârșită”) și menționa prezența la Praga, în noiembrie 1919, a unei mici colonii de români, sprijinitori ai noului stat cehoslovac, și articolele prietenoase față de statul cehoslovac publicate în ziarul arădean Românul.