Marie Kojecká-Karásková () a fost o jurnalistă și traducătoare cehoslovacă, care a devenit cunoscută pentru traducerile sale numeroase de literatură română în limba cehă și pentru contribuția sa importantă la dezvoltarea relațiilor culturale româno-cehoslovace.
A urmat studii la Universitatea din București, ca urmare a obținerii în anul 1926 a unei burse a statului român prin demersul Comitetului cehoslovac al Micii Antante a Presei,***, „Știri diverse”, în Dimineața, anul XXII, nr. 7151, 24 octombrie 1926, p. 9.***, „Burse românești pentru studenții cehoslovaci în România”, în Lupta, anul V, nr. 1469, 24 octombrie 1926, p. 2.Universul, anul XLIV, nr. 248, luni 25 octombrie 1926, p. 7. reușind în acest timp să învețe limba română și să-i cunoască pe unii dintre cei mai importanți scriitori români ai perioadei interbelice, și apoi a lucrat ca ziaristă la agenția de știri Centropress din Praga.
Marie Kojecká-Karásková a făcut parte, alături de J. Š. Kvapil și Jindra Hušková-Flajšhansová, din prima generație de traducători cehi din limba română cu pregătire profesională și a adus în perioada interbelică o contribuție însemnată la promovarea literaturii române în Cehoslovacia.Libuše Valentová (coord.), Slovník rumunských spisovatelů, Libri, Praga, 2001, p. 7. Ea a tradus în limba cehă mai multe opere literare românești cu tematică socială (printre care Calea Victoriei de Cezar Petrescu, Ion și Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu,***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4.***, „Literatura românească devine din ce în ce mai cunoscută în Cehoslovacia”, în Rampa, anul XV, nr. 4267, 8 aprilie 1932, p. 1. Baltagul, Mitrea Cocor și Venea o moară pe Siret de Mihail Sadoveanu și Desculț de Zaharia Stancu) și s-a remarcat ca o promotoare a relațiilor culturale ceho-române.
Biografie Studii S-a născut la 2 februarie 1904 în orașul Praga (care făcea parte atunci din Austro-Ungaria).Gabriel Mareș, Literatura română în spațiul ceh sub regim comunist, Ed. All Educational, București, 2013. A absolvit cursurile Liceului de fete „Eliška Krásnohorská” din Praga în 1925 și s-a înscris apoi la a Universității Caroline din Praga (FFUK) pentru a studia literatura engleză și limbile slave. Tânăra studentă a urmat cursul de limba română pentru ziariști, organizat la Praga de Mica Antantă a Presei și ținut de profesorul George Staca,Gh. Staca, „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, 27 octombrie 1928, pp. 5–6. și, împreună cu colegul ei de studii, Josef Kojecký (1902–1945), a fost acreditată ca elev-ziarist în cadrul Legației Cehoslovaciei de la București.
Bursa în România Comitetul cehoslovac al Micii Antante a Presei (P. E. P.) a efectuat în anul 1926 un demers pe lângă comitetul omolog român pentru obținerea a două burse la Universitatea din București pentru studenții cehoslovaci Josef Kojecký și Marie Karásková. Ca urmare a solicitării comitetului român al Presei Micii Antante, reprezentat prin președintele Constantin Mille și secretarul Raul Anastasiu, către Ministerul Instrucțiunii Publice, ministrul Ion Petrovici a aprobat în octombrie 1926 acordarea celor două burse, care au constat în scutirea de taxele de studii, asigurarea cazării gratuite în cămin și oferirea unei sume lunare pentru acoperirea cheltuielilor curente. În urma obținerii acestor burse, cei doi tineri elevi-ziariști cehoslovaci au venit în România pentru a studia limba și literatura română, geografia și istoria României. Josef Kojecký și Marie Karásková s-au căsătorit ulterior.***, „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIV, nr. 65, 10 aprilie 1932, p. 2.***, „Pătrunderea literaturii românești în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 969, 17 aprilie 1932, p. 2.
Acordarea acestor burse către doi tineri cehi a stârnit unele nemulțumiri în Cehoslovacia, iar ziarul slovac Národnie noviny a publicat un protest al studentului slovac Matej Kubasák adresat Ministerului Educației din țara sa, prin care s-a reproșat că studenții slovaci au fost ignorați intenționat, că cei doi tineri cehi aleși nu erau studenți, ci funcționari ai agenției Centropress și că selecția fusese deja făcută atunci când s-a anunțat concursul în presă.Matej Kubasák, „Študentstvo. Okolo rumunských štipendií”, în Národnie noviny, anul LVIII, nr. 46, 20 aprilie 1927, p. 4. Profesorul Staca, consulul onorar al României la Praga, a promis că va face tot ce îi stă în putință pentru trimiterea în viitor a unui student slovac la o universitate românească.
Marie Kojecká-Karásková a studiat ca bursieră la Universitatea din București,Virgiliu P. Arbore, „Scrisori din Praga. Propaganda românească în Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 2006, 20 noiembrie 1930, pp. 1–2.D. Crânjală (dr.), „«Baltagul» lui M. Sadoveanu in limba cehă”, în Epoca, nr. 2758, 28 aprilie 1938, p. 2.D. Crânjală (dr.), „«Baltagul» lui M. Sadoveanu in limba cehă”, în Dreptatea, anul XII, nr. 3129, 28 aprilie 1938, p. 2. unde l-a avut printre profesori pe Nicolae Iorga,Cezar Apreotesei, „«Prieten al omenirii»”, în Orizont, anul XXXV, nr. 29, 20 iulie 1984, p. 8.Cezar Apreotesei, „Centenar Rebreanu”, în Orizont, anul XXXVI, nr. 49, 6 decembrie 1985, p. 6. și, potrivit slavistului Traian Ionescu-Nișcov, a ajuns să cunoască „destul de bine” limba română în perioada studiilor efectuate în capitala României.Traian Ionescu-Nișcov, „Baltagul în limba cehă”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul VI, nr. 10, 1 octombrie 1939, p. 213. În această perioadă ea a început să citească literatură românăCezar Apreotesei (conf.dr.), „«Am îndrăgit comorile literaturii române». Interviu cu prima traducătoare a «Pădurii spînzuraților» peste hotare, Marie Kojecká-Karásková”, în Drapelul roșu, Timișoara, anul XXX, nr. 8731, duminică 11 februarie 1973, p. 4. și a avut prilejul să cunoască numeroși scriitori români precum Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu și Carol Ardeleanu. Romanul Pădurea spânzuraților al lui Liviu Rebreanu i-a atras atenția atât prin dedicația făcută de autor fratelui său mai mic, Emil Rebreanu, erou și victimă a Primului Război Mondial, cât și prin apariția ca personaje a unor ofițeri cehi (căpitanul Otto Klapka și sublocotenentul dezertor Svoboda).Zdeněk Bár (prof.), „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIX, nr. 144, 4 iulie 1937, p. 1. Impresia stârnită de citirea acestei cărți a determinat-o să-l contacteze pe romancier, care a primit-o „cu multă bunăvoință și amabilitate” și i-a povestit „cu mare emoție” geneza romanului, mărturisindu-i că a văzut la sfârșitul anului 1918 o fotografie ce reprezenta o pădure plină cu cehi spânzurați în spatele frontului austriac din Italia.
În perioada următoare, ea a tradus în limba cehă câteva nuvele ale lui Rebreanu și apoi, în 1927, romanul Pădurea spânzuraților, care a fost publicat în anul 1928, după întoarcerea ei în Cehoslovacia. Traducerea acestui roman conține o dedicație în memoria căpitanului Rostislav Kojecký, fratele soțului traducătoarei, care a murit, la fel ca Emil Rebreanu, în Primul Război Mondial;Cezar Apreotesei (conf. dr.), „Emil Rebreanu – Apostol Bologa”, în Almanahul Oștirii '88, 1988, pp. 136–137.Constantin Crișan, „Universalitatea scriitorului”, în Tribuna, anul VIII, nr. 39, 24 septembrie 1964, pp. 1–2.Dedicația făcută de Marie Kojecká pe pagina de titlu a traducerii romanului Pădurea spânzuraților al lui Liviu Rebreanu, publicată în anul 1928 la Praga, are următorul text: „Rostislavu kojeckému, stabinimu kapitanu ruskych legii venije — prekladatelka” (în traducere: „Lui Rostislav Kojecký, căpitanul de stat major al Legiunilor Ruse — traducătoarea”). Vezi: Cezar Apreotesei, „Centenar Rebreanu”, în Orizont, anul XXXVI, nr. 49, 6 decembrie 1985, p. 6. existența a două dedicații similare, care fac legătura între destinul unui personaj literar și destinul unei persoane reale, pe paginile aceleiași cărți reprezintă un caz foarte rar în literatura universală. În acei ani, cei doi soți au publicat, de asemenea, mai multe articole informative și foiletoane cu impresii despre România în ziarele cehoslovace și au tradus piesa de teatru Cleopatra a lui Nicolae Iorga, care, potrivit prof. Staca, se afla sub tipar în anul 1928.
Cariera profesională
După încheierea stagiului efectuat în România, Marie Kojecká s-a întors în Cehoslovacia și s-a dedicat activității jurnalistice. A continuat să se simtă atașată de cultura română, a participat la cursurile Universității de vară de la Vălenii de Munte, a purtat o corespondență vastă cu Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Zaharia Stancu, Mircea Eliade, Victor Ion Popa ș.a.***, „Cronica literară: istorie literară ”, în Transilvania, anul LXXXV, nr. 2, 1 februarie 1979, pp. 60–61. și a menținut relații de prietenie cu personalități de prim rang ale vieții cultural-artistice din România, fiind vizitată în apartamentul ei din Praga de numeroși scriitori și artiști români, printre care Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu și Zaharia Stancu.
Literatura română era considerată în acea vreme neatractivă și neprofitabilă de editorii din Cehoslovacia și era greu de găsit un editor care să publice traduceri din limba română, își amintea ulterior Marie Kojecká-Karásková. Cu toate acestea, ea și-a continuat activitatea și a tradus, la îndemnul lui Rebreanu, romanul Ion, care a apărut în anul 1929, precum și romanele Adam și Eva și Ciuleandra, care au rămas în manuscris și nu au mai fost publicate din cauza unor circumstanțe nefavorabile și a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Alte proiecte eșuate de traduceri din acea vreme, pentru care a purtat corespondență cu autorii, au vizat romanele Patul lui Procust al lui Camil PetrescuComitetul Național pentru Literatură Comparată, Synthesis, vol. 5–7, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978, p. 239. și Maitreyi al lui Mircea Eliade.Nicolae Florescu, „Mircea Eliade — între literatură și știință”, în Tribuna, anul XXVI, nr. 8, 25 februarie 1982, p. 8. Atunci când i-a propus lui Eliade să traducă romanul Maitreyi, scriitorul a încercat să o convingă într-o epistolă din 12 martie 1937 că Huliganii ar fi un roman mai bun („Personal, cred că «Maitreyi» și «Huliganii» sunt cele mai bune romane ale mele, îndeosebi acesta din urmă, care se petrece în România modernă (1933–34) și mai cu seamă printre tineret. «Maitreyi» are calitatea de a fi o poveste de dragoste scurtă și exotică. «Huliganii», însă, sunt un adevărat roman.”).
Kojecká a fost angajată în anul 1934 la agenția de știri Centropress din Praga, unde a lucrat până în 1944. În acest timp, soțul ei (care se născuse la 9 februarie 1902 în satul Záhlinice din districtul Kroměříž) a lucrat ca editor al buletinelor de informare ale Ministerului Afacerilor Externe,Anděla Dvořáková, Nebylo bezejmenných, Vydavatelství a nakl. Novinǎř, Praga, 1986, p. 86. redactor la revista Baťa din orașul Zlín și editor al revistelor Silný stát („Stat puternic”) și Palcát („Buzduganul”), a făcut parte din mișcarea cehă de rezistență și a publicat pamflete antinaziste, iar în anul 1939, după ocuparea Cehoslovaciei de către Germania Nazistă, a fost arestat de Gestapo și deportat în lagărele de concentrare naziste; slăbit de anii lungi de închisoare, s-a îmbolnăvit de tifosZdeněk Wiesner, „Kde i skončila cesta Josefa Čapka”, în Hlas Revoluce, anul XXI, nr. 4, 23 februarie 1968, p. 3. și a murit la 20 aprilie 1945 în lagărul Bergen-Belsen, unde fusese adus în primăvara acelui an, împreună cu pictorul Josef Čapek, de la Sachsenhausen. După o scurtă perioadă (1944–1945) în care a lucrat în cadrul companiei Philips, Marie Kojecká a revenit din nou în anul 1945 la Centropress.