Ain al-Hilweh (în , tradus literal „izvorul natural dulce”), ortografiat și Ayn al-Hilweh sau Ein El Hilweh, este cea mai mare tabără de refugiați palestinieni din Liban. Aceasta avea o populație de peste 70 000 de refugiați palestinieni, dar numărul acestora a crescut la aproape 120 000 ca urmare a afluxului de refugiați din Siria începând cu anul 2011. Tabăra este situată la vest de satul Miye ou Miye și de tabăra de refugiați Mieh Mieh, la sud-est de orașul-port Sidon și la nord de Darb Es Sim.

Ain al-Hilweh a fost înființată în apropierea orașului Sidon în anul 1948 de către Comitetul Internațional al Crucii Roșii pentru a găzdui refugiații din , Saffuriya, , , , , , , , , și Tarșiha din nordul Palestinei. Ain al-Hilweh este situată pe un teren aflat în proprietatea unor deținători de pământ din Miye ou Miye, Darb Es Sim și Sidon. Deoarece Forțele Armate Libaneze nu au permisiunea de a intra în tabără, Ain al-Hilweh a fost numită „zonă a fărădelegii” de către mass-media libaneză. Se crede că multe persoane căutate de guvernul libanez s-au refugiat în tabără ca urmare a lipsei de autoritate libaneză.

Etimologie Traducerea directă a denumirii Ain al-Hilweh este „izvor de apă dulce”. Oamenii cred că tabăra a fost numită după un izvor natural de apă care a existat pe actualul amplasament al taberei de refugiați Ain al-Hilweh. În realitate, izvorul Ain al-Hilweh era situat la marginea văii dintre satul Miye ou Miye și Darb es Seem. Apa curgea de la izvor spre vest, pe o distanță de 500 de metri, către un baraj artificial. Barajul a fost ridicat la intersecția dintre Mieh Mieh și actualul cartier Seyroub din Darb es Seem.

Emirul Fakhr-al-Din al II-lea (Fakhr-al-Din Ibn Maan, Fakhr-al-Din al-Maani) a primit titlul de „emir” deoarece dinastia Maan domnea peste Liban în acea perioadă. Libanul era împărțit în mai multe emirate. Astfel, exista un emirat printre altele numit „Emiratul Ain al-Hilweh”, care avea propriul emir. Emiratul se întindea spre nord-vest de la izvorul Ain al-Hilweh, înconjura partea inferioară a satului Mieh Mieh de-a lungul actualului Club Militar al Ofițerilor, continuând direct spre nord până la pârâul Barghout (între Mieh Mieh și Haret Saida) și spre vest până la Marea Mediterană.

Istoric Înființare Tabăra a fost înființată în anul 1948 pentru a găzdui refugiații palestinieni strămutați în urma exodului palestinian din 1948, care a avut loc în timpul Războiului arabo-israelian din 1948. Tabăra palestiniană Ain al-Hilweh este întinsă pe proprietăți private deținute de săteni din Miye ou Miye, Darb es Sim și Sidon. Suprafața taberei Ain al-Hilweh la începutul anilor 1990 era de aproximativ 290 de dunami (29 de hectare). Astăzi, suprafața taberei a crescut de 2,35 ori, ajungând la 686 de dunami (69 de hectare). Proporția din terenul taberei Ain al-Hilweh situată în localitățile menționate mai sus este următoarea: Miye ou Miye (22%), Darb Es Sim (4%) și Sidon (74%).

Atacul din 1974 La 20 iunie 1974, Forțele Aeriene Israeliene au atacat tabăra, ucigând 11 persoane și rănind alte 32, conform Forțelor Armate Libaneze.

Războiul din Liban din 1982

În timpul invaziei israeliene în Liban din anul 1982, Forțele de Apărare ale Israelului au debarcat la nord de Sidon, iar orașul a fost supus unui bombardament aerian intens, care a provocat victime numeroase în rândul populației civile. Dov Yermiya avea să compare mai târziu bombardamentul utilizat asupra taberei de refugiați Ain al-Hilweh cu o intensitate care amintea de cantitatea de bombe folosită în Al Doilea Război Mondial și a descris distrugerea ca fiind de 100%. În Ain al-Hilweh au avut loc lupte prelungite, care au culminat cu o ultimă rezistență a apărătorilor palestinieni la o moschee, care a fost ulterior aruncată în aer de Forțele de Apărare ale Israelului. Istoricul israelian Gil'ad Be'eri oferă următoarea descriere:

Urmările retragerii israeliene În urma retragerii israeliene din Beirut în anul 1985, Ain al-Hilweh a rămas în afara zonei de securitate israeliene.

În timpul Războiului Taberelor, Ain al-Hilweh a primit peste 8 000 de palestinieni care fugeau de bărbații înarmați ai mișcării Amal și de asediul asupra taberei din Tir. Amal avea puțin sprijin politic în Sidon. La 24 noiembrie 1986, o coaliție de luptători din toate fracțiunile principale din tabără a lansat o ofensivă împotriva pozițiilor Amal din satul strategic Maghdouché, care domină Sidonul. După o săptămână de lupte, aceștia au preluat controlul asupra celei mai mari părți a satului.

Atacurile aeriene ale Forțelor Aeriene Israeliene din 6 și 8 mai 1987 asupra unei zone rezidențiale din Ain al-Hilweh au ucis cincisprezece persoane, au rănit cincizeci și au distrus douăzeci de case. Patru luni mai târziu, la 6 septembrie, un alt raid aerian asupra unui sediu al militanților din Ain al-Hilweh a ucis cincizeci și șase de persoane și a rănit o sută nouăzeci. Conform UNRWA, nouă femei s-au numărat printre cei morți, iar douăzeci și una dintre persoanele rănite au fost femei și copii.

În noaptea de 2 ianuarie 1988, atacurile aeriene israeliene asupra pozițiilor PFLP-GC din Ain al-Hilweh și asupra pozițiilor PSP de-a lungul coastei de nord a Sidonului au ucis aproximativ douăzeci de persoane, inclusiv șapte copii și o femeie. Trei membri ai PFLP-GC și trei ai PSP s-au numărat, de asemenea, printre cei uciși. S-a raportat că raidurile au fost o acțiune de represalii în urma atacului cu deltaplanul al PFLP-GC din 25 noiembrie 1987, în care au fost uciși șase soldați ai Forțelor de Apărare ale Israelului. În ultimii doi ani, avuseseră loc aproximativ patruzeci de atacuri aeriene israeliene asupra Libanului.

Preluarea controlului de către Fatah din 1990 În anii 1980, majoritatea taberelor de refugiați palestinieni din Liban erau dominate de grupări palestiniene sprijinite de Siria. La sfârșitul anilor 1980, membrii mișcării Fatah a lui Yasser Arafat, după ce au fost înlăturați din alte tabere de refugiați, s-au mutat în Ain al-Hilweh. La 7 septembrie 1990, după un conflict de trei zile cu , membrii Fatah au reușit să își stabilească dominația în Ain al-Hilweh. Șaizeci și opt de persoane au fost ucise în lupte și aproximativ 300 au fost rănite. Evenimentul a lăsat mișcarea Fatah sub controlul unei zone care se întindea de la suburbiile estice ale Sidonului până la Iqlim al-Kharrub.

La 4 iulie 1991, în urma eșecului negocierilor de dezarmare prevăzute de , Armata Libaneză a atacat pozițiile palestiniene din sudul Libanului. Ofensiva, la care au participat 10 000 de soldați împotriva a aproximativ 5 000 de milițieni, a durat 3 zile și s-a încheiat cu preluarea de către armată a tuturor pozițiilor palestiniene din jurul Sidonului. În acordul care a urmat, toate armele grele au fost predate, iar armele de infanterie au fost permise doar în cele două tabere de refugiați, Ain al-Hilweh și Mieh Mieh. În timpul luptelor, 73 de persoane au fost ucise, iar 200 au fost rănite, majoritatea fiind palestinieni.

Până în anul 1993, o altă grupare condusă de comandantul militar suprem al Fatah din tabără, colonelul Mounir Maqdah, cunoscută sub numele de Brigada 13 Septembrie Negru, a dobândit dominația asupra membrilor majoritari ai Fatah din tabără, beneficiind de sprijin din partea Hezbollah și a Iranului. La 25 noiembrie 1994 au izbucnit lupte care s-au soldat cu zece morți și au dus la expulzarea loialiștilor Fatah din tabără. La acea vreme, tabăra avea o populație de aproximativ 70 000 de locuitori. În luna iunie a anului următor, au avut loc alte două zile de lupte între fracțiunile Fatah, în care zece persoane au fost ucise și aproximativ treizeci au fost rănite. Dominația lui Maqdah a fost de scurtă durată, deoarece acesta s-a realăturat mișcării Fatah în anul 1998, după ce Autoritatea Națională Palestiniană a început să finanțeze din nou tabăra. În anul 1999, o instanță libaneză l-a condamnat pe liderul Fatah din Liban, Sultan Abu al-Aynayn, pentru „constituirea unei bande înarmate” și l-a condamnat la moarte în absență.

Conflictul dintre Fatah și Osbat al-Nour din 2003 În mai 2003, au izbucnit lupte între membrii grupării Osbat al-Nour și membrii miliției Fatah în Ain al-Hilweh, în urma tentativei de asasinat din 17 mai asupra liderului Osbat al-Nour, Abdullah Shraidi, atac în care unul dintre bodyguarzii lui Abdullah și un trecător au fost uciși. Împușcăturile au avut loc în timp ce aceștia se întorceau de la înmormântarea unui membru Fatah și rudă de familie, Ibrahim Shraidi, care fusese împușcat de un atacator necunoscut. Aproximativ 200 de luptători fundamentaliști din Osbat al-Nour au atacat birourile Fatah. Opt persoane au fost ucise și 25 au fost rănite în luptele de la Ain al-Hilweh. Școlile din Ain al-Hilweh au fost închise, iar majoritatea magazinelor au rămas cu obloanele trase în punctul culminant al confruntărilor, ceea ce a provocat un exod al sutelor de locuitori ai taberei. Fatah a acceptat un acord de încetare a focului după ce nu a reușit să îi învingă pe fundamentaliști în tabără. La două luni după ambuscadă, Abdullah Shraidi a murit din cauza rănilor suferite în timpul atacului.

Arestările din 2005 În iulie 2005, patru membri ai au fost arestați. Autoritățile libaneze au susținut că gruparea avea legături cu Siria și că aceasta participase la atacuri teroriste în diferite țări arabe. Surse palestiniene au descris aceste acțiuni ca fiind un pas către dezarmarea fracțiunilor lor, în conformitate cu Rezoluția 1559 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

Confruntările din timpul conflictului din Liban din 2007

La 3 iunie 2007, Jund al-Sham a tras o rachetă asupra unui punct de control al Armatei Libaneze din apropierea Sidonului, provocând o reacție din partea Armatei Libaneze care a dus la confruntări în tabără. Aceste confruntări au urmat după trei săptămâni tensionate în nordul Libanului, unde Armata Libaneză se luptase cu gruparea militantă Fatah al-Islam în tabăra de refugiați Nahr al-Bared.

Confruntările din 2008 În martie 2008, au izbucnit lupte între membrii fracțiunii Fatah și gruparea islamistă Jund al-Sham.

Afluxul de refugiați din Siria Condițiile din tabără au fost agravate de un aflux de refugiați palestinieni care anterior aveau baza în Siria, ca urmare a Războiului Civil Sirian. Ca urmare a acestui aflux, populația taberei a crescut de la 70 000 de locuitori până la o cifră estimată la 120 000.

Începând cu anul 2014, tabăra era suspectată de a fi o destinație populară pentru rebelii jihadiști care fugeau din Siria vecină, în special după ce Armata Siriană, sprijinită de miliția șiită libaneză Hezbollah, a preluat din nou controlul asupra orașului Yabroud de la rebeli, în martie 2014.

Împrejmuirea cu zid a taberei În anul 2016, autoritățile libaneze au început construcția unui zid de beton cu turnuri de veghe în jurul taberei. Zidul s-a confruntat cu unele critici, fiind numit „rasist” de către unii și considerat ca o acțiune care etichetează rezidenții drept teroriști sau islamiști. Din mai 2017, construcția zidului este aproape finalizată.

Confruntările din 2023 La 30 iulie 2023, au izbucnit lupte în interiorul taberei când bărbați înarmați au încercat să îl asasineze på militantul islamist Mahmoud Khalil, ucigând în schimb un însoțitor al acestuia. Mai târziu, militanții islamiști au organizat o ambuscadă într-o parcare împotriva unui general militar al Fatah, ucigându-l pe acesta și pe trei dintre bodyguarzii săi. Luptele au continuat în ziua următoare, alte șase persoane fiind ucise, ceea ce a ridicat numărul morților la unsprezece. Peste 40 de persoane au fost rănite. Un acord de încetare a focului a fost anunțat mai târziu în cursul acelei zile. Peste 2 000 de persoane au părăsit tabăra în timpul confruntărilor.

Note

Referințe

Legături externe

Categorie:Liban Categorie:Tabere de refugiați palestinieni Categorie:Tabere de refugiați sirieni Categorie:Fondări în 1948